Actualitate
Cât plătesc părinții pentru ”educaţia gratuită” a copiilor, în România. Manualele școlare, o afacere de milioane de euro
Odată cu începerea noului an şcolar, problemele din sistemul de educaţie, un serviciu gratuit, au ajuns din nou în atenţia părinţilor, copiilor şi tinerilor. Una dintre acestea este reprezentată de manualele pentru care editurile primesc, anual, de la stat, milioane de euro, se arată într-o anchetă realizată de Digi24.ro. Deşi şcoala a început, manualele nu au fost încă tipărite. La română şi la matematică, elevii au primit în prima zi de şcoală manualele vechi, care nu mai corespund noii programe şcolare.
Cu toate că este vorba de milioane de euro, finanţările nu sunt suficiente, manualele un ajung la toţi copiii şi reversul medaliei îl resimt părinţii, care trebuie să scoată bani din buzunar pentru a susţine aceste cheltuieli.
Alte milioane de euro ajung în conturile editurilor, contravaloarea manualelor ce lipsesc dar şi a materialor auxiliare fără de care profesorii susţin că nu îţi pot face orele.
Şi nu ar fi asta singura problemă. Elevii învaţă după manuale al căror conţinut a fost aprobat de ministerul Educaţiei chiar şi în urmă cu mai bine de 20 de ani.
Iar în unele cazuri, acestea au greşeli, descoperite chiar de părinţi, la problemele de clasele I sau a cincea, de exemplu.
Pentru anul şcolar care tocmai a început, autorităţile au cheltuit pentru manuale aproape 4 milioane de euro. Trei sferturi din sumă (2,72 milioane de euro), pentru retipărire. Restul (1,19 milioane de euro), pentru editarea şi tipărirea manualelor noi pentru clasele I şi a II-a, scrie Digi24.ro.
Numai în ultimii cinci ani, statul a plătit pentru completarea stocurilor de manuale şcolare pentru învăţământul obligatoriu aproape 20 de milioane de euro.
La aceste sume se adaugă încă 60 de milioane plătite în cinci ani de către părinţi, care au fost nevoiţi să cumpere din librării manualele care lipseau.
Banii ajung la editurile agreate de minister, potrivit sursei citate.
Un raport al ministerului Educaţiei din 2013 arăta că, pentru clasele primare, conţinutul majorităţii manualelor datează din perioada 2004-2006. La gimnaziu, manualele erau toate de dinainte de 2004. Manualul de biologie de clasa a V-a a fost aprobat în 1995, iar cel de limba rusă în ’92.
Pentru liceu, majoritatea manualelor au fost aprobate până în 2007. La clasa a IX-a, peste 90% dintre titluri au fost aprobate în 2004, în timp ce la clasa a X-a conţinutul celor mai multe manuale a fost aprobat în anul 2005.
Un director de şcoală citat de Digi24 a recunoscut că textele sunt “literatură de secolul XIX, rurală cu foarte multe arhaisme, regionalisme, cu întâmplări din viaţa unor copii care nu mai au legătură demult cu nevoile şi ce se întâmplă astăzi în lumea noastră.”
Alt cadru didactic a sesizat o situaţie în care copii de clasa a III-a dintr-un sat din care nu ieşiseră vreodată studiau un text care se referea la o excursie la o piscină.
Alţii sunt de părere că manualul şcolar este un mijloc de a pune în practică lucruri care sunt cerute de o programă şcolară.
Dacă părerile sunt împărțite, Ministerul Educaţiei a început trei ani reforma manualelor. Au urmat problemele cu procedura licitațiilor și amânări, dar și greșelile din textele manualelor sau materialele auxiliare: „caietul elevului”, „caietul de teme de vacanţă”, dicţionare ori culegeri.
În acest an, ministrul Educaţiei a dat asigurări că anul acesta niciun elev nu va rămâne fără manuale.
Ca să prevină o nouă criză, Ministerul Educaţiei a cerut şcolilor, la sfârşitul lunii iulie, să trimită numărul de manuale necesare pentru clasele I şi a II-a. Şcolile au avut la dispoziţie trei zile, pe grafică 28-31 iulie. Prin urmare, nu toate şcolile s-au încadrat în termen. și acesta a fost extins până pe 3 septembrie.
Manualele digitale
Pentru conceperea unui singur manual digital, editurile spun că au nevoie de trei luni şi o investiţie care poate ajunge şi la 20.000 de euro.
La trei luni de la declanşarea licitaţiei, au fost anunţaţi câştigătorii licitațiilor. Manualele pentru „Dezvoltare personală”, „Limba şi literatura română”, „Matematică” şi „Ştiinţe ale naturii” vor fi cumpărate cu sume cuprinse între 3,66 şi 5,72 de lei.
La scurt timp de la anunţarea câştigătorilor, pierzătorii au contestat decizia ministerului Educaţiei, care e acuzat că a preferat preţul scăzut în locul calităţii. Procedura de contestaţie este în curs de desfăşurare. Oficial, termenul de 45 de zile a expirat în prima săptămână de şcoală.
Deşi şcoala a început, manualele nu au fost încă tipărite. La română şi la matematică, elevii au primit în prima zi de şcoală manualele vechi, care nu mai corespund noii programe şcolare.
Cât timp autorităţile caută soluţii, părinţii ştiu un singur lucru: şcoala nu e gratuită, nici chiar atunci când vine vorba de manualele şcolare după care elevul trebuie să înveţe.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News