Astăzi, la ora 17.00, la Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia, elevii Colegiului Economic „Dionisie Pop Marţian” au pregătit un cadou-surpriză, cu ocazia Naşterii...
Elevii cu cele mai bune rezultate la Olimpiadele Școlare Naționale, alături de cadrele didactice ale acestora, vor fi recompensați, la fel ca în fiecare an, în...
Două tinere din Abrud au fost accidentate de un şofer de 18 ani, în timp ce circulau pe partea dreaptă a părții carosabile. Au fost transportate...
Un bărbat de 39 de ani din comuna Vadu Moților a fost sancționat de oamenii legii după ce a fost prins în timp ce transporta 95...
Un caz de furt mai puţin obişnuit a intrat în atenţia poliţiştilor din Blaj, miercuri, după ce au fost sesizaţi că au dispărut coarnele unui ren...
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal. Proiectul de...
În decembrie, elevi de la Liceul Teoretic Teiuş vor primi burse şi pachete de sărbători. Consiliul Local a aprobat acordarea burselor de merit, studiu şi sociale...
Doi tineri din Aiud s-au ales cu dosar penal după ce au fost prinşi în flagrant de poliţişti în timp ce transportau cu o căruţă cu...
Curtea Militară de Apel Bucureşti judecă astăzi recursul formulat la decizia Tribunalului Militar Bucureşti, de arestare preventivă a fostului şef al Jandarmeriei Alba, Ioan Onac Herţa...
Un bărbat în vârstă de 45 de ani din Teiuş este cercetat de poliţişti după ce a provocat un accident pe DN1, soldat cu pagube materiale,...
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba organizează marţi, 10 decembrie 2013, “Ziua porţilor deschise”. Evenimentul are drept scop popularizarea serviciilor specifice oferite, cu accent...
Meteorologii anunţă vreme grea, cu ninsori şi viscol în Munţii Apuseni, dar şi în celelalte zone montane din Alba, pe parcursul zilei de luni. Se va...
Meteorologii anunţă Cod Galben de vânt puternic în Alba, astăzi, până la ora 20.00. Avertizarea este valabilă şi pentru Sibiu, Mureş, Braşov şi Harghita. Intensificările vântului...
În perioada 29 noiembrie – 6 decembrie 2013, elevii Colegiului Tehnic Aiud au fost implicaţi într-un proiect de voluntariat, „Dă mai departe!”. Tinerii au pregătit dulciuri...
Micii artiști de la Palatul Copiilor vor susține un spectacol vineri, la Penitenciarul Aiud. Inițiativa are ca scop combaterea consumului de droguri prin artă. Elevii vor...
Moș Nicolae le aduce un cadou special albaiulienilor în acest an. Vineri, 6 decembrie, de la ora 18.00, se deschide Târgul de Crăciun din Piața Cetății,...
Un accident rutier s-a petrecut miercuri, pe DN75, pe raza localităţii Lunca Arieşului, în urma căruia un bărbat din Sălciua şi soţia sa au fost răniţi...
Poliţiştii din Apuseni au recuperat, miercuri, 62 de pomi de Crăciun tăiați ilegal şi abandonaţi în apropiere de comunele Scărişoara şi Bucium. Aceştia au fost predaţi...
Trei tineri din comuna Albac sunt cercetaţi de poliţişti pentru tăiere ilegală şi furt de arbori din pădurea aparţinând Primăriei Comunei Bistra. În urma cercetărilor efectuate...
Peste 350 de căciulari și mii de căciuli pentru toate gusturile și buzunarele vor face în acest an „senzație” la tradiționalul Târg al Căciulilor din Blaj....