Connect with us
Publicitate

Eveniment

Ce trebuie să știe cei care merg cu ATV-uri sau motociclete la munte, în păduri sau pe trasee turistice. Legislație și amenzi

Publicat

Polițiștii atenționează că intrarea pe trasee turistice montane sau în zone din fondul forestier, cu motociclete, enduro sau ATV-uri sau alte mijloace auto numai în anumite condiții. Amenzile pot ajunge până la 3000 de lei.

Potrivit IPJ Sibiu, Legea nr. 46 din 2008 (Codul Silvic), la art. 54, alin. 1, prevede accesul public pedestru în pădure ca fiind permis pe răspunderea celui care intră, numai în zone amenajate, pe trasee și poteci marcate în acest sens, pe drumuri forestiere și în păduri cu funcții de protecție predominant sociale  (zone forestiere semideschise publicului, pe considerente geografice, geologice, botanice etc). Aceeași lege prevede, la alin. 1, indice 1 al art. 54, faptul că accesul public cu bicicleta este permis pe drumurile forestiere și poteci/trasee marcate și amenajate, pe răspunderea celui care intră, dar cu respectarea condițiilor stabilite de administratorul fondului forestier/proprietar, după caz.

Legea nr. 46 din 2008 (Codul Silvic), la art. 54, alin. 2, prevede interzicerea accesului public cu autovehicule/motociclete/ATV-uri/mopede în fondul forestier național, cu excepția activităților sportive, de recreere și turism, organizate numai cu acordul șefului ocolului silvic în cazul fondului forestier din proprietatea statului sau cu acordul proprietarului, dar cu avizul șefului ocolului silvic care asigură serviciile silvice proprietății forestiere private.

Legea nr. 46 din 2008 (Codul Silvic), la art. 54, alin. 3, prevede că, în cazul reprezentanților ONG-urilor care pătrund în fondul forestier național, indiferent sub ce pretext și care folosesc pentru deplasare autovehicule/motociclete/ATV-uri/mopede, accesul este permis doar în urma semnării unui protocol cu administratorul fondului forestier din proprietatea statului sau  a unui  protocol semnat cu proprietarului, dar cu avizul administratorului care asigură serviciile silvice proprietății forestiere private.

Legea nr. 46 din 2008 (Codul Silvic), la art. 54, alin. 4 și 5 prevăd  că orice amenajare făcută în fondul forestier național pentru poteci, trasee de plimbare, alergare și biciclete se face cu acordul administratorului sau proprietarului, după caz, folosindu-se doar  pământ, pietriș și lemn,  dar aceste amenajări nu vor  face obiectul  scoaterii definitive din fondul forestier național (nu necesită autorizație de construcție, amenajarea fiind permisă numai în situațiile în care nu sunt implicate tăieri de arbori/defrișări).

Încălcările legale enumerate anterior reprezintă contravenții și, conform  Legii nr. 171 din 2010, sunt constatate în ordinea descrisă de lege, de către:

Personalul silvic – din cadrul Gărzii forestiere, din cadrul administratorilor  fondului forestier proprietate publică a statului și din cadrul structurilor de rang superior ale Romsilva și Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor;

Ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției Române și ofițerii și subofițerii din cadrul Jandarmeriei Române.

Pentru fondul cinegetic, Legea nr. 407 din 9 noiembrie 2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic INTERZICE, prin art. 23, litera 1 circulaţia în scop de agrement, cu mijloace auto în afara căilor de circulaţie publică în fondurile cinegetice, fără acordul gestionarului.

Contravenția descrisă mai sus se sancționează cu amendă de la 1.000 la 3.000 lei,  iar constatarea și sancționarea sa este descrisă tot în legea nr. 407 din 2006, ca fiind atributul:

– personalului salariat cu atribuţii în domeniul cinegetic din cadrul administratorului fondului cinegetic naţional şi al gestionarilor fondurilor cinegetice;

– personalului structurilor de administrare a ariilor naturale protejate;

– ofiţerilor şi agenţilor de poliţie din cadrul Poliţiei de Frontieră Române pentru faptele constatate în zona specifică de competenţă, ofițerilor şi agenţilor de poliţie din cadrul Poliţiei Române, ofițerilor și subofițerilor din cadrul Jandarmeriei Române;

– altor persoane specializate în domeniul cinegetic împuternicite în acest scop de către conducătorul autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate