Administrație
Cetatea Dacică de la Căpâlna, preluată în administrarea Consiliului Județean Alba, pentru restaurare. Proiectul intră la vot
Consiliul Județean Alba va prelua în administrare Cetatea dacică de la Căpâlna. Autoritatea intenționează să restaureze locația aflată pe lista monumentelor UNESCO. Proiectul intră la vot în ședința din 24 mai.
Cetatea urmează să fie trecută din proprietatea comunei Săsciori în proprietatea consiliului, având în vedere prevederile Legii nr. 23 din 20 martie 2020 privind regimul juridic al Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, care fac parte din Lista patrimoniului mondial UNESCO şi unele măsuri pentru protejarea acestora.
Mai multe licitații pentru proiectarea lucrărilor de restaurare și punere în valoare a acesteia, organizate în ultimii trei ani de Institutul Național al Patrimoniului, prin Programul Național de Restaurare, au fost anulate, din lipsă de ofertanți.
”Conform legislației în vigoare privind protejarea monumentelor istorice, Județul Alba, prin Consiliul Județean Alba, are obligația să asigure paza monumentelor istorice, a zonei de protecţie a acestora, să protejeze, să conserve şi să pună în valoare Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei.
Pentru realizarea acestor obligații, Situl arheologic Căpâlna, care cuprinde Cetatea de la Căpâlna și zona primară de protecție, trebuie să fie cuprins în domeniul public al Județului Alba, conform legii nr. 50/1991 privind autorizarea executărilor lucrărilor de construcție, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, de arată în documentația proiectului.
Cetatea dacică de la Căpâlna, parte din reţea de apărare în jurul Sarmizegetusei Regia
Cetatea dacică de la Căpâlna, ridicată în timpul domniei lui Burebista, este așezată strategic la o altitudine de aproape 610 metri, având o poziţie dominantă pe Valea Sebeșului.
Cetatea bara accesul pe drumul care, pornind de la Polovragi, străbătea munţii prin Pasul Urdele şi cobora în Valea Sebeșului.
Împreună cu fortificaţiile Costeşti, Baniţa şi Tilişca, forma o reţea de apărare în jurul Sarmizegetusei Regia, însă a fost distrusă de un incendiu de proporţii ce a avut loc în timpul războaielor daco-romane de la începutul secolului al II-lea.
Cetatea Dacică de la Căpâlna (sec. I a. Chr – II p. Chr) a fost edificată pe „Dealul Cetății” care se înalță în stânga râului Sebeș (Valea Frumoasei), legat fiind de restul înălțimilor de o șa îngustă și mărginit de două pâraie (Valea Gărgălăului și Pârâul Râpii).
Cetatea dacică de la Căpâlna face parte din complexul Cetăților dacice din Munții Orăștiei. Aceasta este cuprinsă în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO sub denumirea de „Sit arheologic Căpâlna” .
Șaua de legătură a fost barată de daci cu șanțuri și valuri de pământ prevăzute cu palisade. Partea superioară a mamelonului, amenajată în terase, este apărată de un turn-locuință prins în zidul de incintă.
Turnul-locuință se află în dreptul zonei de acces în sit, pe o platformă tăiată în stâncă. Are plan pătrat ( latura de 9,5 metri și grosimea zidului de 1,73 m) și intrarea pe latura de E (largă de 1,26 m).
Zidul de incintă, inegal ca grosime (de la 1,5 m la 2,5 m) se păstrează acum pe cea mai mare parte din lungimea sa doar cu un singur parament (cel exterior).
Perimetrul cetății (zidul și turnul – locuință) măsoară 280 de metri. Intrarea în cetate se făcea prin turnul de pe latura de S. Pe latura de N-E se afla o intrare secundară mărginită de două ziduri.
În interioriul cetății se ridicau mai multe construcții: pe cea mai înaltă terasă un turn de veghe din lemn, o construcție cu pereții de lemn și baza din piatră lângă turnul – locuință, o scară cu bază de piatră, un canal și mai multe barăci de lemn.
Zona protejată Căpâlna
„Zona protejată Căpâlna” are o suprafață de 490 ha (din care situl Căpâlna – 55 ha) și se situează în sud-vestul teritoriului administrativ al comunei Săsciori, la circa 2 kilometri de vatra satului Căpâlna.
Calea de acces este DN 67 C Transalpina, care leagă orașele Sebeș (Alba) și Novaci (Gorj). Situl are un singur acces, prin șaua care leagă Dealul Cetății de Dealul Stăunilor.
Accesul pe platoul pe care este amplasată Cetatea Dacică Căpâlna se poate face pornind de la șosea pe o potecă de cca. 2,3 kilometri, parțial circulată cu mijloace auto 4 x 4.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Gelu Stoian
luni, 23.05.2022 at 06:41
Sotia mea fiind din Capalna, pe vremuri, acum vreo 20-25 de ani, am ” vizitat „, impreuna cu ea si aceste ruine. Era vara, greu vedeai ruinele, ” inecate ” de vegetatia abundenta. Trebuie amenajat si un drum de acces pentru turistii de toate varstele, inclusiv cei in varsta, drumul fiind in panta.