Cum a ajuns procurorul general Augustin Lazăr ”torționarul de la Aiud”, la televiziunea lui Voiculescu

Procurorul general Augustin Lazăr a devenit ținta unui atac pe cât de grav, pe atât de manipulator referitor la primii săi ani din carieră când, este acuzat, ar fi „avut grija ca adversarii lui Ceaușescu să înfunde pușcăria” și chiar că ar fi fost un torționar, scrie siteul ziare.com, într-o analiză amplă dedicată acestui subiect. Atacul, bazat pe o combinatie de adevăruri trunchiate, minciuni și confuzii, vine chiar înainte de interviurile de la ministerul Justiției pentru desemnarea unui nou procuror general.

Luju.ro si Antena 3 îl acuză pe procurorul general Augustin Lazăr ca ar fi fost un procuror comunist care, în calitate de președinte al comisiei de liberari condiționate din penitenciarul Aiud, ar fi decis menținerea în închisoare fără temei a deținutului politic Iulius Filip.

Ca argument, Antena 3 aduce copia unui proces verbal din 1986 prin care comisia „considera că deținutul Filip Iluius nu poate fi liberat condiționat” vreme de un an pentru că „în termenul executat nu prezintă garanția unei reale reeducari”.

Și, pentru a amplifica efectul, Antena 3 a prezentat interviul acordat de Iulius Filip Luciei Hossu Longin pentru „Memorialul durerii”, un interviu în care acesta prezintă torturile la care a fost supus de securiștii regimului ceaușist. Au fost prezentate și alte mărturii ale deținutilor de la Aiud, lăsându-se impresia că ar fi fost comise de Augustin Lazăr sau, măcar, sub îndrumarea acestuia, scriu jurnaliștii de la siteul amintit.

Vezi și: Portretul unei eroine uitate din Munții Apuseni. Alexandra Pop, executată de Securitate într-un ”transport al morții”

În realitate, procurorul Lazăr nu a avut nimic de-a face cu aceste torturi, pentru că factual lucurile stateau cu totul diferit.

În fiecare penitenciar exista, așa cum există și acum, o comisie de liberare condiționată, adică aceea care facea și face și acum propuneri pentru ca instanța să decida dacă acordă sau nu liberarea condiționata unui condamnat penal.

Acum comisia e condusă de un judecator, la vremea respectiva legea prevedea sa fie condusa de un procuror din procuratura pe raza careia functiona penitenciarul. Penitenciarul Aiud, unde era deținut Iulius Filip, era în raza procuraturii din Alba Iulia, unde Augustin Lazar era tânăr procuror criminalist.

Procurorii din aceasta procuratura se duceau să prezideze comisia de liberari condiționate, pe rând, potrivit legii.

La fiecare ședință, la grefa penitenciarului, comisia analiza cam 50-60 de dosare, fiind vorba despre un penitenciar cu circa 2.000 de detinuți.

Erau luate în calcul lucruri tehnice: dacă era îndeplinită fracția de pedeapsa necesară liberarii, o chestiune strict matematică, și dacă deținutul cu pricina avea „raport de pedepsire”, adică comisese ceea ce agenții din penitenciar sau direcția generală a penitenciarelor considerau că reprezintă abateri.

Deci procurorul, în cazul de față Augustin Lazar, nu se întâlnea cu deținuții, nu lua nicio decizie finală, ci doar constata, în cadrul comisiei, îndeplinirea a două condiții cumulative pentru liberare, indiferent ca era vorba despre deținuti politici sau de drept comun: fracția de pedeapsa și lipsa raportului de pedepsire.

Daca ele erau îndeplinite se putea face propunere de liberare, care mergea la instanță. Dacă nu erau îndeplinite se făcea propunere împotriva liberării, care, teoretic, chiar potrivit procesului verbal, putea fi atacata tot în instața unde, teoretic, se judeca pe două niveluri, fond și recurs. Evident ca la vremea respectivă, pentru deținutii politici, în instanță nu se putea pune problema unei șanse la un proces real.

De altfel, chiar in interviul din „Memorialul durerii”, însuși Iuliu Filip acuza de poliție politică Securitatea, Miliția și Armata, nu pe procurori. Iulius Filip nu a făcut niciodata vreun demers împotriva procurorului Augustin Lazar, nu l-a menționat în interviul sau, deși cunoștea toate actele din dosarul de la CNSAS, inclusiv acest proces verbal al Comisiei de liberare condiționată.

Drama lui Filip este folosită și manipulată în conditiile în care acesta nu mai poate reacționa, pentru că se află într-o stare de sănătate extrem de precara.

 

Cine este Iulius Filip

Iulius Filip este un dizident anticomunist și fost deținut politic român. Primul act public de disidență manifestată de maistrul militar Iulius Filip, s-a petrecut atunci când s-a declarat net de partea minerilor participanți la Greva minerilor din Valea Jiului din 1977. Măsura luată a fost interdicția de a mai lucra cu armament.

În 1981 Iulius Filip a trimis pe adresa Comitetului Central al PCR un pamflet, adresat lui Nicolae Ceaușescu, intitulat „Vis și speranță” care se încheia cu versurile: „Laude, minciuni și vorbe, cu ele mereu ne-ați dus/ Dar acum sosit-a clipa pentru-al lor sfârșit și-apus!”.

A fost arestat în 3-5 martie 1981 și anchetat, iar în 15 martie 1981, ministrul de atunci la Apărării, Constantin Olteanu, l-a trecut în rezervă prin Ordinul 51/ 1981 „pentru fapte incompatibile cu statutul de cadru militar”.

Securitatea i-a oferit un post de maistru la o instituție civilă, cu condiția să devină informator. Deoarece a refuzat, nu i s-a oferit nici un loc de muncă. Pentru a-și întreține familia, a fost nevoit să facă munci necalificate, spălând scări de bloc, geamuri etc.

După 3 luni a reușit să se angajeze la atelierele de reparații ale CFR, la uzina “16 Februarie” din Cluj ca simplu muncitor, fără să i se recunoască nici o calificare.

În 1981, Iulius Filip a trimis în Polonia o scrisoare de sprijin către Congresul sindicatului Solidaritatea cu mesajul „Dorim succes deplin primului congres al unui sindicat liber din țările socialiste”, semnând „muncitorul român Iulius Filip, Atelierele CFR 16 Februarie Cluj”. Conducerea sindicatului Solidaritatea a primit scrisoarea care a fost citită în plenul congresului la 28 septembrie 1981. Ulterior, scrisoarea a fost difuzată de marile agenții de presă.

Ca urmare, Departamentul Securității Statului, cunoscut sub denumirea de „Securitatea”, a inițiat o anchetă în urma căreia a fost acuzat de „pactizare cu forțele contrarevoluționare din Polonia”.

După ce scrisoarea a fost difuzată și de postul Radio Europa Liberă, ajungând să fie cunoscută de populația României, Iulius Filip a fost deferit tribunalului militar din Cluj și apoi celui din București, pentru că ar fi comis infracțiunea de propagandă împotriva orânduirii socialiste. A fost condamnat la pedeapsă privativă de libertate de cinci ani și patru luni, pedeapsă pe care a executat-o în închisorile din Cluj, București, Jilava și Aiud.

A fost închis în subsolul Securității (14- 19 decembrie 1981), București, strada Rahovei 37-39 (19 decembrie 1981- 8 februarie 1982), celulele condamnaților la moarte de la Rahova, închisoarea-spital de nebuni cronici de la Jilava (20.07.82 – 15.10.82) și apoi închisoarea de la Aiud până în 1987.

A fost eliberat din închisoare în 1987. Pentru că a refuzat să semneze o declarație prin care să se angajeze că nu va mai întreprinde acțiuni împotriva orânduirii socialiste, Iulius Filip a fost mutat pe șantierul Zlatna, din județul Alba, unde a muncit timp de un an și două luni.[3]

Împreună cu alți deținuți politici a formulat o scrisoare, în care se cerea înlăturarea de la putere a lui Nicolae Ceaușescu și democratizarea României, pe care a trimis-o, în mai 1988, participanților reuniți la Viena pentru Conferința privind Securitatea și Cooperarea în Europa. Ca urmare, a fost anchetat și torturat timp de cinci zile de către Securitate.

Lui Iulius Filip și altor opozanți ai regimului li s-a impus să părăsească țara în 10 zile. Aceștia își depuseseră de mai multă vreme actele de emigrare la Ambasada Americană din București, mai mult formal, ca să nu poată fi uciși și făcuți dispăruți. Iulius Filip a părăsit România și a petrecut opt ani exilat în Statele Unite ale Americii, lângă Seattle, statul Washington. În 1997 s-a întors în România pentru a-și îngriji mama bolnavă.