Cum au pierdut mărcile comuniste din Alba lupta cu concurența. Unde sunt Albalux, Ileana și covoarele persane

Pantofii de Ardeleana, mașinile de spălat Albalux de la Cugir, mașinile de cusut Ileana, covoarele de la INCOV, cărămida de Refractara și gențile Capris sunt doar câteva dintre mărcile reprezentative ale județului Alba, din perioada comunistă, care au pierdut lupta cu noua realitate economică de după 89: capitalismul.

Nici marile fabrici nu s-au descurcat mai bine. Rând pe rând, toate fabricile din orașele județului au dispărut îngropate în datorii imense, victime ale unor afaceri alambicate pentru care nu a plătit nimeni. 

Dincolo de nostalgiile unor oameni care și-au petrecut anii tinereții lucrând ”pe schimburi”, povestea dispariției mărcilor reprezentative pentru județul Alba este una despre pierderea locurilor de muncă, lipsă management, despre distrugere și despre neadaptare.

Mașinile de spălat de la Cugir, nelipsite din gospodăriile comuniste

Oraşul Cugir a fost o marcă la nivel naţional nu numai prin armele şi muniţia fabricate la Uzina Mecanică. Maşina de spălat „Albalux“ şi cea de cusut, denumită „Ileana“ au reprezentat, de asemenea, branduri care au promovat oraşul timp de zeci de ani. În prezent, acestea sunt doar amintire şi subiecte de povestit de către cei care au lucrat zeci de ani în fabrica de electrocasnice. Se spunea în acea perioadă că la Cugir se fabrică mașini de spălat… automate, în sensul că piesele erau aceleași, dar putea fi ansamblate ca mitralieră sau ca mașină de spălat, în funcție de nevoie. Bineînțeles, era doar o glumă.

Armele şi muniţia sunt fabricate în continuare şi ajung în toate colţurile lumii. Din păcate nu acelaşi lucru se poate spune despre maşina de spălat şi cea de cusut, care erau nelipsite din locuinţe românilor înainte de 1989.

Maşina de spălat nu se mai fabrică din 2008, în timp ce producţia maşinii de cusut a încetat cu aproape 12 ani în urmă. Producţia de maşini de spălat rufe semiautomate a început în anul 1961 la fosta Uzină „30 Decembrie”, prin introducerea în fabricaţie a maşinii de spălat Albalux 1.

În continuare, seria acestor produse s-a mărit prin producţia unor modele superioare, până la Albalux 10 în anul 1972. În perioada 1977-1978 s-au intensificat preocupările pentru fabricaţia unei maşini de spălat cu tambur, automată, acţiunea mergând pe linia preluării unei licenţe. S-au vizitat diferite firme din Europa şi îndeosebi din Italia, una din ţările europene care deţinea supremaţia în acest domeniu pe plan mondial.

În anul 1975 s-a dat în funcţiune o nouă şi modernă hală şi din 1980, pe lângă maşinile de spălat cu pulsator, a început fabricaţia maşinilor de spălat rufe automate. Mai întâi a intrat în fabricaţie maşina de spălat cu 12 programe (Automatic), iar apoi maşina de spălat rufe cu 16 programe (Automatic super). Prin amplasarea acestei hale de producţie s-au asigurat condiţiile pentru înfiinţarea celei de-a patra fabrici din cadrul I.M. Cugir, şi anume Fabrica de produse electrocasnice.

Producția de mașini de spălat a ajuns la aproximativ 30.000 lunar, un record absolut al vremii.

Prin anul 1980, pe lângă maşinile cu pulsator, s-au introdus în fabricaţie maşinile de spălat automate, produs preluat după o licenţă italiană. Noul produs a revoluţionat fabricaţia de electrocasnice în domeniu şi a crescut interesul cumpărătorilor pentru această maşină, chiar dacă era cu mult mai scumpă. S-a început cu maşina Automatic, cu 12 programe şi s-a continuat cu Automatic super, care avea 16 programe. Se făceau câte 2.500-3.000 de maşini/lună.

Maşinile de cusut erau realizate în două mari grupe: pentru folosinţă industrială şi pentru cea casnică. Pentru folosinţă industrială s-au fabricat maşinile din seria MCI, din 1946 şi până în 1974. Dintre maşinile de cusut casnice cele mai cunoscute modele au fost: ,,Casnica” (1948), ,,Casnica Super” (1955), ,,Ileana” (1959-1960), ,,Sanda” (1968-1972), ,,Iris” şi ,,Veronica”. Dintre acestea marca ”Ileana” a fost produsă şi vândută în numărul cel mai mare dintre toate.

Fabrica de covoare avea mii de angajați și exporta în toată lumea

Covoarele de lână de la INCOV ajungeau nu doar în locuințele românilor, ci și în cele ale partenerilor externi ai României din toată lumea. Cu mii de angajați, fabrica era una dintre cele mai performante din România și una dintre cele mai mari din estul Europei. Artiști plastici erau angajați special pentru designul ”persanelor” și muncitorii intrau în 3 schimburi pentru că mașinile nu se opreau niciodată. Făceau covoare de dimensiuni foarte mari, cum a fost spre exemplu unul realizat special pentru Casa Poporului, de câteva sute de metri pătrați. Transportul acestuia a fost o problemă aproape la fel de mare ca și fabricarea, covorul rulat fiind foarte greu de manipulat.

Fabrica atrăgea forță de muncă mai ales din satele din jurul municipiului Alba Iulia. Treptat, și această fabrică a pierdut lupta cu economia de piață. După câțiva ani de la Revoluție, au apărut problemele.

Planul de reorganziare nu a dat rezultate și Tribunalul Alba a decis închiderea fabricii şi vânzarea activelor pentru recuperarea datoriilor cifrate la peste 11 milioane de euro. Până la urmă, Tribunalul Alba a pronunţat falimentul la solicitarea administratorului judiciar și ultimii 70 de angajați au fost concediați.

”Capris” – o amintire din Sebeș

Societatea Capris SA Sebeş era cândva una dintre cele mai importante fabrici din România în domeniul marochinăriei, respectiv a producţiei de genţi, poşete şi haine din piele. Și această firmă a intrat în faliment. Totuși, tradiția a rămas la Sebeș: mulţi dintre foştii angajaţi au înfiinţat mici ateliere cu obiect de activitate similar. Treptat, au apărut și ateliere mai mari care au ajuns să lucreze în lohn pentru branduri foarte cunoscute la nivel internațional, cum ar fi Louis Vuiton, Burberry și altele.

Pantofii de la Ardeleana au făcut pași mici, dar siguri, spre faliment

În faliment a ajuns și Ardeleana SA Alba Iulia, firmă ajunsă la un moment dat în portofoliul fostului miliardar Dorel Tamaş. Fosta fabrică de încălţăminte se „bătea“ pe vremuri cu Clujana pe piaţa de profil din România dar a ajuns până la urmă în insolvență. Se spunea pe vremuri că era unul dintre brandurile preferate de Ceaușescu. În fiecare an, de ziua acestuia, fabrica trimitea cadouri realizate special pentru ”cel mai iubit fiu al patriei”. Unul dintre foștii angajați spune că întotdeauna se realizau mai mulți pantofi cu numere diferite, pentru a nu risca să nu îi fie buni președintelui.

Capitalismul a dus Ardeleana la datorii de aproximativ 13,4 milioane de euro, înainte de colaps. Creditorii cu sume importante de recuperat de la Ardeleana au fost: Banca Italo-Romena, Banca Comercială Română, Direcţia Generală de Finanţe Publice Alba, Primăria Alba Iulia.

”Porțelanul” s-a adaptat la economia de piață

O fabrică din perioada comunistă a rămas totuși în picioare, semn că se poate supraviețui și în capitalism. Este vorba despre fabrica Apulum, sau, cum mai este cunoscută, ”Porțelanul”.

”Fondată în anul 1970 în orașul Alba Iulia, Apulum S.A. este cel mai mare producător de porțelan din România, cu o producție diversificată: porțelan menaj și hotelier, obiecte decorative, bibelouri. Transformarile petrecute în timp, politica intensă de retehnologizare și restructurare, au determinat schimbări importante in structura managementului și a productiei, astfel că SC Apulum SA a devenit leader în productia de porțelan din Europa și alte continente” scrie pe siteul fabricii.

Supraviețuirea unității, nu a ucis industria de porțelan din Alba Iulia, ci din contră. Mulți dintre foștii angajați și-au deschis propriile afaceri în domeniu. Fabrica Porțelanul s-a transformat după privatizare în Apulum și la această dată este una dintre cele mai performante afaceri din județul Alba și cea mai importantă din industria porțelanului românesc.

Dublurile unor ”unicate” realizate pentru Ceaușescu, păstrate în muzeul fabricii

În vremea comunismului, fabrica avea un colectiv închegat de mii de angajați, motiv pentru unii dintre aceștia să fie acum nostalgici.

Și ”Porțelanul” făcea cadouri personalizate pentru familia Ceaușescu. Era vorba în general de obiecte ”unicat” produse în dublu exemplar. Din cauza naturii porțelanului, care are obiceiul uneori să se spargă sau să se ciobească, toate obiectele erau produse de două ori. Astfel, dacă la transport se întâmpla ceva, mai exista unul care să ajungă la ”tovarășul”. Majoritatea acestor dubluri există în prezent într-un fel de muzeu din incinta fabricii.