Eveniment
ELECTORALE 2014: Prezenţa la VOT la ora 16.00. 20,13% dintre alegătorii din Alba şi-au exprimat opţiunea. Locul 12 între judeţele din ţară
Biroul Electoral Central a comunicat şi datele centralizate la ora 16.00, aferente judeţului Alba în ceea ce priveşte prezenţa la vot la alegerile europarlamentare. În total, 20,13% dintre cetăţenii de pe listele electorale permanente au mers deja să-şi exprime opţiunea în cadrul acestui scrutin, peste procentul celor de la nivel naţional şi cu 4,79% mai mulţi faţă de acum cinci ani. Media naţională a prezenţei la vot, la ora 16.00, era de 18,41%. Comparativ, la alegerile din 2009, în acelaşi segment orar se prezentaseră la urne 15,34% dintre alegătorii din judeţul Alba.
În mediul rural din judeţul Alba, până la ora 16.00, au mers la vot 21,47% dintre alegători, iar în oraşe şi municipii, 19,24% dintre cetăţenii de pe listele electorale permanente.
În topul judeţelor în funcţie de prezenţa la vot, Alba se află pe locul 12, potrivit datelor centralizate la ora 16.00.
Cei mai mulţi au mers la vot în judeţul Olt (25,07%), Ilfov (23,75%) şi Mehedinţi (22,92%) şi cei mai puţini în Ialomiţa (14,11%), Maramureş (14,52%) şi Timiş (15,38%).
Locuitorii cu drept de vot mai au trei ore şi jumătate la dispoziţie pentru a-şi exercita dreptul de a vota. Secţiile de vot se închid la ora 21.00.
La sediile secțiilor de votare, este interzisă sfătuirea alegătorilor cu cine să voteze sau cu cine să nu voteze.
Amenda pentru persoanele care încalcă această interdicție este cuprinsă între 1.500 și 4.500 lei. Aceeași amendă este prevăzută și pentru continuarea propagandei electorale.
În spațiul de protecție al secției de votare se interzice consumul și comercializarea de băuturi alcoolice pe durata votării, respectiv de la ora 7.00 până la ora 21.00.
Totodată, în Noul Cod Penal sunt prevăzute o serie de infracțiuni electorale sancționate inclusiv cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, cum sunt:
– împiedicarea exercitării drepturilor electorale; oferirea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat; exercitarea votului fără a avea drept sau folosind un buletin de vot fals ori un act de identitate fals.
Cu aceeași pedeapsă, închisoare de la 6 luni la 3 ani, se sancționează și persoana care votează de mai multe ori sau introduce în urnă mai multe buletine de vot.
Dreptul de a vota îl au cetăţenii care au vârsta de peste 18 ani, precum și cei 579 de români care împlinesc astăzi 18 ani.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News