Eveniment
Europarlamentarul Mircea Hava: Cerealele ieftine din Ucraina sunt o problemă, dar și o oportunitate ratată
Criza cerealelor din Ucraina ar fi trebuit să fie, cel puțin pentru noi, românii, o mare oportunitate, nicidecum o situație în care fie ne confruntăm cu propria problemă, fie o ignorăm doar pentru a nu face notă discordantă de la unitatea clamată de cei mulți.
Nu stau să mă întreb dacă marile popoare, vârfurile de lance în privința acceptării importurilor, nici dacă bunii vecini, care nu mai sunt chiar cei mai buni, pentru că nu-s dispuși să accepte surplus de grâne, au dreptate.
Forța afirmațiilor și a deciziilor fiecăruia par mai puțin importante decât dovada că, adesea, e greu de găsit un echilibru între solidaritate și ce contează pentru fiecare.
Mai ales într-o situație explicită, ca asta, în care nu se dezbat principii, ci ești tras de mâneca și luat la întrebări de agricultori și de fermieri, de cei care dau, la propriu, poporului tău de mâncare.
Personal, nu cred nici pe departe că poziția României sau a guvernului ține de vreo prohibiție cuantificată și serios tratată ci, mai degrabă, de o adaptare la reacția sindicalizată a comunității agricole.
Mai clar, nu facem ce facem pentru că știm ce facem, ci pentru că suntem puși în situația de a nu ignora realitatea.
Sunt total în acord cu cei care își exprimă frustrarea cu faptul că randamentul economic al fermierilor români, cumulați într-o cotă de 20% din exportul grânelor în UE, este minim sau chiar pe minus.
S-a produs scump și se vinde ieftin. Dar sunt la fel de convins că după ce vom trece peste acest hop, într-un fel sau altul, România și Ucraina vor fi, din nou, doi vecini cu porțile deschise unul spre celălalt.
Această criză se va fi terminat iar noi, indiferent de poziția adoptată, vom fi ratat șansa de a rezolva niște probleme, de a transforma o situație complicată într-o oportunitate.
Am fi putut, pentru a fi în acord cu majoritatea statelor membre și a Comisiei, care cer ridicarea oricăror restricții impuse importurilor de grâne, să negociem dezvoltarea căilor rutiere și feroviare de la noi, pentru a ne putea transforma într-un veritabil „drum al grânelor”.
Am fi putut, în același timp, să avem o analiză clară asupra rentabilității producției interne și să solicităm sprijin european suplimentar, pentru a atenua impactul ridicării restricțiilor.
Cu alte cuvinte, am fi putut folosi această situație pentru a negocia sume și sprijin suplimentar pentru a dezvolta sectoarele afectate.
Se poate, dacă știi ce să ceri și cum să ceri, vertical, fără tupeu și reacții sentimental-electorale. E limpede că anumite momente și situații, ca astea pe care le trăim cu toți, pot schimba priorități sau accelera proiecte amânate.
Iar România, dincolo de acest veto justificat, ar fi trebuit să se străduiască și să pretindă mai mult în această privință.
Probabil, sunt destui care ar putea să-și justifice scepticismul față de șansa de a și primi banii.
Însă, personal, am convingerea că, dincolo de realitatea imediată, ratăm șansa de a transforma o problemă într-o oportunitate.
Mircea Hava – europarlamentar PNL
Membru EPP
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
pilu
marți, 03.10.2023 at 12:03
Cum a ratat Romania un ministru al agriculturii al dracu de performant ! Te-ai dus în PE să ne spui ceea ce se discută zilnic peste tot. Ai ceva noutăţi, nu. Păcat.
Halva Mircea
marți, 03.10.2023 at 13:33
@Pilu
Le zici bine, domnule Pilu, le zici chiar bine!
Cityman
marți, 03.10.2023 at 13:48
corect. eu ma intrebam de cand un produs ieftin (cereale de ex) pot fi o problema intr-o economie? Inteleg ca pt fermieri poate, dar nu toata tara asta e formata din fermieri.
Gigi Stan
miercuri, 04.10.2023 at 15:12
Popularii europeni au scos in fata cei mai prosti conducatori pe car i-a avut Europa vreodata. Ce fel de conducator este ala cate face rau poparelor Europei, numai sa joace dupa cum canta Licuriciul? In loc ca Europa sa tina aproape Rusia cu Ucraina cu tot, si sa creeze un pol de putere cate sa contrabalanseze China si SUA, a abandonat Rusia in bratele Chinei si s-a prabusit iremediabil. Popularii au facut asta si sper ca popoarele Europei sa nu uite asta. La fel si in pandemie. Nu meritati sa co duceti nimic. siktir!
al doilea
joi, 05.10.2023 at 12:44
@pilu bai omule tu oare sti sa citesti. omul iti zice ca am fi putut profita de treaba asta cu cerealele pt a constru prin bani europeni porturi , rute feroviare sau drumuri, eu nu am vazut niciunde sa se discute treaba asta..ci doar ca noi dam granele mai ieftine sau ca granele noastre nu au intietate fata de cele din ucranina. despre asta este vorba. si da chiar ca romania a ratat un ministru bun, la fel cum v-ati dat seama si voi , adica toti lătrăii, ca alba iulia a pierdut un primar bun.
Ricco
luni, 09.10.2023 at 18:35
@AL DOILEA
Hava, tu ești AL DOILEA? Despre ce primar bun îi vorba? Mă gândesc că nu faci referire la tine însuți.
Mircea Hava nu a fost un primar bun. Să fim serioși. El și Dumitrel au fost numai pentru ei, nu pentru oraș.