Connect with us
Advertisement

Actualitate

Factura la curent ar putea fi mai mică cu până la 10%, până la sfârşitul anului. Ce se întâmplă cu ajutorul de stat pentru energiile regenerabile

Publicat

Factura la energie electrică ar urma să fie mai mică cu până la 10 la sută, potrivit precizărilor ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă. Acesta susţine că are în plan micşorarea unor taxe şi tarife din sectorul energetic, precum şi găsirea unor măsuri de sprijin pentru consumatorii industriali şi cei casnici. Totodată, ordonanţa de urgenţă care modifică schema de sprijin pentru energia regenerabilă se aplică din 1 iulie, deşi actul normativ nu a fost notificat Comisiei Europene.

„Vom umbla şi la taxa de cogenerare, şi la tariful de transport, mai ales pentru consumatorii întreruptibili, să vedem cum le putem scădea. La finele anului factura la energie electrică va fi mai mică cu 7-10%. Mă gândesc şi la alte soluţii de micşorare a facturii la energie”, a afirmat Niţă într-o conferinţă pe teme energetice.

El a adăugat că vrea preţuri cât mai mici la energie, suportabile pentru consumatori şi care să facă produsele româneşti mai competitive.

„Pe bună dreptate, multe companii sunt nemulţumite de preţul energiei, îl compară cu cel din UE. Trebui să găsim măsuri de sprijin pentru populaţie şi pentru industriali. Măcar pentru perioade limitate”, a continuat Niţă.

El a spus că România a început „mai greu” liberalizarea preţurilor, ceea ce duce la apariţia unor probleme.

Proiectul de strategie energetică naţională va fi realizat de o firmă selectată prin licitaţie la sfârşitul lunii august sau începutul lunii septembrie, aceasta urmând să asigure „un punct de vedere neutru”, potrivit ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă.

Prevederile ordonanţei de urgenţă care modifică schema de sprijin pentru energia regenerabilă se aplică din 1 iulie, deşi actul normativ nu a fost notificat Comisiei Europene, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, afirmând că o notificare informală a fost trimisă Consiliului Concurenţei.

„Am trimis notificare informală în 17 iulie către Consiliul Concurenţei, dar să vedem dacă notificăm toată legea sau doar partea care vizează marii consumatori. Notificarea presupune un volum de muncă foarte mare, nu este o hârtie care se face într-o zi”, a declarat joi Niţă, într-o conferinţă pe teme de energie.

Guvernul nu a notificat Comisia Europeană în legătură cu schimbarea legii energiei regenerabile, deşi Niţă spunea în luna mai că „în mare” Comisia a fost de acord cu schimbările legislative.

„Până acum nu a fost primită nicio astfel de prenotificare”, potrivit unui document al CE, datat 24 iunie.

Reprezentanţii Comisiei spun că anunţul făcut de Niţă în luna mai este incorect, lipsind notificarea.

„Comisia Europeană a apreciat că legea a fost în dezbatere, că ne-am consultat cu ei, în mare a fost de acord cu propunerile noastre”, a spus Niţă la 23 mai.

Totodată, CE a cerut Guvernului să transmită informaţii „consolidate” privind legislaţia care prevede ajutorul de stat pentru energiile regenerabile, datele nefiind însă comunicate.

Guvernul a decis, la începutul lunii iunie, să amâne acordarea unui certificat din cele două alocate producţiei de energie eoliană până în 2017. Decizia a nemulţumit investitorii în astfel de unităţi de producţie a electricităţii.

Energia produsă din surse regenerabile este sprijinită de guvern prin schema certificatelor verzi. Fiecare producător primeşte gratuit de la Transelectrica un anumit număr de certificate verzi pentru energia pe care o produce şi o livrează în reţea.

Mai departe, producătorii vând aceste certificate verzi către furnizori, care sunt obligaţi prin lege să le cumpere, scopul fiind ca o anumită parte din consumul final de energie să fie asigurată de sursele regenerabile. Furnizorii îşi recuperează costurile cu achiziţia certificatelor verzi prin includerea în tarife a acestor cheltuieli.

sursa: mediafax

Vezi AICI investiţiile în energie regenerabilă din Alba.

Proiectul de strategie energetică naţională va fi realizat de o firmă selectată prin licitaţie la sfârşitul lunii august sau începutul lunii septembrie, aceasta urmând să asigure „un punct de vedere neutru”, potrivit ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement