Administrație
FOTO: GREVĂ generală la primărie. Au participat sute de funcţionari din Alba Iulia, Sebeş şi Cugir. Ce spun cetăţenii
La Primăria Alba Iulia, sediul de pe Calea Moţilor, nu s-a lucrat cu publicul. O parte dintre angajaţii membri de sindicat au fost marţi în grevă generală, după ce s-au alăturat protestului anunţat de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie. Vor salarii mai mari, vouchere de vacanţă şi norme de hrană, revendicări ce nu au fost obţinute în urma negocierilor cu Ministerul Sănătăţii.
Pe uşa sediului Primăriei din Alba Iulia scria „Grevă generală”. Cei care au avut probleme administrative de rezolvat, au fost nevoiţi să şi le amâne o zi. Angajații primăriei s-au aflat la locul de muncă însă nu au lucrat. La Taxe şi Impozite Locale, activitatea a fost însă asigurată.
Marţi dimineaţa, mai mulți albaiulieni au încercat să intre în sediul primăriei pentru a rezolva diferite probleme însă au fost anunțați că nu au voie să intre în clădire.
Aceștia s-au arătat revoltați: spun că înțeleg motivele protestului, însă singurii dezavantajați sunt contribuabilii, care trebuie să amâne respectarea unor obligaţii.
„Sunt 282 de persoane, angajaţi ai Primăriei Alba Iulia, care au semnat pentru participarea la greva generală de astăzi. La Taxe şi impozite locale se lucrează parţial şi sunt asigurate 25% serviciile la creşe şi căminul pentru persoane vârstnice. Noi dorim să atragem atenţia asupra problemelor noastre, fără a crea disconfort major celor care beneficiază de serviciile sociale”, a declarat Dalia Dumitru, reprezentantul sindicatului din primărie, pentru Alba24.
Ion Petruţ, liderul Cartel Alfa în judeţul Alba a precizat că, pe lângă angajaţii de la Alba Iulia, în grevă generală au mai fost aproximativ 300 persoane de la primăriile Cugir şi Sebeş. Funcţionarii au venit marţi la muncă, însă nu au lucrat. Nu au fost organizate alte forme de protest.
La Sebeş, reprezentanţii sindicatului au estimat participarea a aproximativ 170 de angajaţi ai primăriei şi serviciilor subordonate, la greva generală.
La Cugir, situaţia a fost similară, numărul funcţionarilor fiind de aproximativ 220 (primărie şi serviciile de asistenţă socială, poliţie locală, Casa de Cultură).
Celelalte administraţii locale din judeţ nu au anunţat participarea la protest.
Motivul grevei generale
Într-un comunicat transmis luni, FNSA precizează că greva generală cu întreruperea activităţii pe durata întregului program de lucru este organizată “având în vedere eşecul negocierilor din data de 8 iulie 2016 pe marginea revendicărilor salariaţilor din administraţia publică locală din România”.
Federaţia transmite că discuţiile cu ministrul Muncii au început vineri la ora 15.00 şi s-au finalizat la ora 22.30. “Până la ora 21.00, am reuşit să convenim asupra unui acord de suspendare a grevei, acesta conţinând următoarele elemente:
– referitor la norma de hrană şi tichetele de vacanţă: ministrul Muncii se angaja ca în
prima şedinţă de guvern după terminarea vacanţei parlamentare – 7 septembrie 2016 să promoveze un act normativ care să reglementeze acordarea acestora pentru salariaţii din administraţia publică locală;
– referitor la creşterea salarială: începând cu data de 15 iulie, vor fi demarate discuţiile pentru legea unitară de salarizare, pornind de la principiile Legii nr. 284/2010 şi valoarea punctului de referintă 1250; în cadrul acestei legi, administraţia publică locală din România urma a fi considerată o ramură prioritară, deoarece este necesară reducerea discrepanţelor salariale în raport cu celelalte sectoare bugetare”, se arată în comunicat.
Însă după ce au convenit asupra formei finale a acordului şi i-au adus unele corecturi de natură tehnică, în momentul în care a fost returnat pentru a fi semnat, “acesta nu mai conţinea nicio referire la cele convenite, lipseau termenele clare de finalizare şi angajamentele ferme; în schimb, a fost introdus un angajament al reprezentanţilor Guvernului României de formare al unui grup de lucru care să analizeze posibilitatea acordării drepturilor solicitate”.
Astfel, din cauza “lipsei de seriozitate a reprezentanţilor Guvernului României în a soluţiona problemele grave cu care se confruntă salariaţii din administraţia publică locală din România, FNSA va continua acţiunile de protest şi va organiza, în data de 12 iulie 2016, grevă generală cu întreruperea programului de lucru pe durata întregii zile”.
Reamintim că FNSA a organizat marţi, 5 iulie, grevă cu întreruperea programului de lucru timp de o oră, “în semn de protest faţă de politicile salariale inechitabile în ceea ce priveşte salarizarea şi drepturile salariaţilor din administraţia publică locală din România, în comparaţie cu cei din administraţia centrală”, au transmis sindicatele.
Vezi şi PROTESTUL angajaţilor din primării. Ministrul Muncii: Nu se pot majora, deocamdată, salariile. Ce se întâmplă cu norma de hrană şi voucherele de vacanţă
La protest au participat aproximativ 30.000 de membri de sindicat de pe întreg teritoriul ţării, potrivit FNSA. În judeţul Alba, au fost în grevă aproape 300 de angajaţi din Primăria Alba Iulia, a precizat liderul de sindicat din instituţie, Delia Dumitru. În judeţ, alţi 300 de funcţionari au mai susţinut protestul la primăriile din Sebeş şi Cugir, a completat liderul Cartel Alfa, Ioan Petruţ. Cu toate acestea, greva nu a afectat activitatea administraţiilor publice, potrivit unor surse locale.
O grevă generală similară s-a desfăşurat în Alba şi anul trecut: FOTO: GREVA din administraţie, la ALBA. Nu au lucrat cu publicul primăriile Alba Iulia şi Sebeş. SITUAŢIA din judeţ
Revendicările salariaţilor din administraţia publică locală:
„1. Acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală – acolo unde resursele bugetare permit acest lucru. Prin această modificare legislativă se elimină discriminările că din acelaşi buget local al unei instituţii, unii salariaţi primesc acest drept, iar alţii nu.
2. Acordarea voucherelor de vacanţă pentru salariaţii din administraţia publică locală.
3. Ţinând cont de faptul că salariile funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din administraţia publică locală sunt mai mici decât cele din administraţia publică centrală, solicităm majorarea salariilor de bază ale funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din administraţia publică locală cu 25%.
4. Eliminarea în totalitate a Art 32 (4) din OUG nr. 20/2016″, potrivit FNSA.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News