IMG_9620 Aproape 50 de studenți, economiști, medici, teologi și cadre didactice au participat la conferința „Despre Umanism – o idee a libertății prin rațiune”, organizată duminică la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Prezentările au cuprins o introducere în curentul filosofic denumit Umanism – propunând ca element central despărțirea de superstiții și încrederea în știință. Prima prezentare a fost chiar încheiată cu o scurtă analiză asupra „strigoiului din satul Cib (jud. Alba)” - o poveste considerată de mulți încă în prezent reală, contrar evidenței; noroc cu o foarte tânără participantă (venită cu tatăl ei) csre a amintit (spre deliciul publicului) că strigoii care apar în desenele animate cu „Scooby Doo” se dovedesc întotdeauna a fi oameni cu măști.

Publicitate

A doua prezentare a deschis tema drepturilor omului, una din componentele esențiale ale Umanismului. După o scurtă definire a subiectului - centrată în jurul conceptului de „demnitate umană”, Roxana Mândruțiu, avocat din Cluj, a prezentat câteva din drepturile esențiale cuprinse sub umbrela drepturilor omului, cum ar fi dreptul la viață sau dreptul de a nu fi discriminat. Prezentarea a cuprins și exemple din cazuri internaționale dar și întrebări adresate publicului pentru a crea o bază pentru discuția finală.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Prezentarea de final a fost o adevărată lucrare de cercetare propusă de Marius Rotar, istoric la Universitatea „1 Decembrie 1918” pe tema mișcării cunoscute sub numele de „Liberă Cugetare”.

Studiul a trecut prin diverse repere istorice din perioada de dinaintea Primului Război Mondial, pentru a arăta dificultatea construcției acestei mișcări în relația sa cu structura politică și religioasă a vremii.

Finalul evenimentului a lăsat locul discuțiilor libere, ce s-au întins pe aproape două ore, depășind chiar durata prezentărilor – demonstrând un public interesat și deschis. S-a discutat pe rând de limitările filozofiei umaniste, de cazuri dificile privind drepturile și libertățile oamenilor (ex. dreptul medicilor de a refuza să efectueze un avort la cerere) și de rolul religiei și Bisericii în societate. Ca de obicei, subiectul religiei a generat discuții aprinse, de această dată cu poziții diverse și bine argumentate de toate părțile, semn că această conversație extrem de importantă pentru societatea românească poate intra într-o etapă nouă – a unui dialog marcat de respect reciproc și focalizare pe valori comune.

Publicitate