FOTO-REPORTAJ: Orașul pe care Eminescu l-a denumit „Mica Romă”. Blaj, locul în care a răsărit soarele românilor din Transilvania

Un loc cu oameni senini în care istoria se simte la fiecare colț. Parcuri cu lebede negre și clădiri impresionante, puse în valoare și păstrate de sute de ani. Un orășel din inima Transilvaniei renaște după ce zeci de ani a fost lăsat în umbra istoriei. „Mica Romă” cum mai este denumit Blajul te surprinde în mod plăcut, după o scurtă plimbare pe străzile și parcurile îngrijite, pline de verdeață și de monumente istorice.

Nu are mai mult de 20.000 de locuitori poartă „pe umeri” istoria și cultura românilor din Transilvania. Acest lucru se și vede după câteva ore de mers prin Blaj. Aici este şi locul unde limba română şi-a câştigat dreptul de a fi  respectată şi învăţată aşa cum se cuvine, în prima şcoală cu predare în limba română. Momentul l-a determinat pe Ion Heliade Rădulescu să spună: ,,Aici a răsărit soarele românilor!,,

Fiecare colț al orașului respiră și transmite istoria neamului românesc. În fiecare loc dai de câte-o clădire pe care sunt puse plăcuțe ce ne informează despre personalitațile care au locuit în urmă cu mult timp în micul orășel din nord-estul județului Alba.

Puteți vedea casa în care a locuit la începutul secolului XX Iuliu Maniu, locuința în care „Și-a dus ultima parte din rodnica sa activitate muzicală profesională Iacob Mureșanu, unul din reprezentanții de seamă ai artei muzicale românești din trecut”, casa lui Timotei Cipariu sau chiar Castelul Arhiepiscopal, cea mai veche clădire din oraș, monument care adăpostește astăzi reședința Arhipiscopului Major al Biserici Romane Unite cu Roma Greco-Catolice.

Construcția castelului a început între secolele XIII – XIV și a fost complet refăcut de către Georgiu Bagdi în anul 1535.

Timp de aproape doua secole, acest castel a funcționat ca reședință a diferiților feudali. Din anul 1737, castelul a funcționat ca sediu al episcopiei și apoi al mitropoliei unite de la Blaj. Imediat după instaurarea regimului comunist, începând cu anul 1848, castelul a fost transformat la început în școala cadastrală și apoi în școală speciala de învățători. În anul 1964, castelului i s-au încredințat exponatele muzeului de istorie.

Pe lângă toate acestea, la Blaj putem să ne amintim mai bine de poetul nostru național Mihai Eminescu cel care a și denumit orașul „Mica Romă”. În primăvara anului 1866, marele poet a străbătut lungul drum, care leagă Bucovina de cetatea culturii transilvănene. Acesta dorea să vadă Blajul, despre care i-a vorbit atât de frumos profesorul său de limbă romană Aron Pumnul, originar de pe aceste meleaguri.

Ajuns după un drum greu pe Dealul Hula, Eminescu s-a oprit la umbra unui tei și văzând orașul cu pălăria într-o mână și cu un carnet în alta, strigã atunci emfatic, „Te salut din inima, mică Romă. Îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea!”

La marginea nordica a orașului, in apropierea soselei ce duce spre Tarnaveni, se afla Teiul lui Eminescu, declarat monument al naturii.

Pe același drum la câțiva metri distanță se poate vedea crucea lui Iancu, înaltă de patru metri.

Acesta a fost ridicată în semn de recunoștință față de fapta filantropică a episcopului Ioan Bob, care în timpul foametei din 1815 a ars hârtiile datornicilor săi de la sate, cărora le împrumutase bucate. De acel monument se leagă și monumentul de la 1848, de altfel de la acea data nimeni nu-i va mai spune altfel decât „Crucea lui Iancu”.

Crucea a fost aruncată în aer în noiembrie 1908 și a fost refăcută de Ioan Micu Moldovan în anul 1915 după modelul original. Fragmente din aceasta sunt păstrate în Muzeul de istorie „Augustin Bunea” din Blaj.

De la poalele crucii se vede întreg orașul, cu străzile sale înguste, Colegiul I.M Clain și Câmpia Liberății locul în care la 3-15 mai, 1848 a avut loc Marea Adunare a Românilor din Transilvania, la care au participat 40.000-50.000 de oameni.

Cu toate că nu este mare și îți ajung 20 de minute să vizitezi centul orașului Blaj, rondourile cu flori, monumentele și parcurile te fac într-adevăr să te simiți ca în capitala Italiei.

 

Peste micile clădiri, „veghează” Catedrala Greco Catolică „Sfânta Treime” din Blaj, cu cele două turnuri, primul edificiu baroc din mediul românesc.

Catedrala fost construită în perioada 1741-1749 după planurile arhitecţilor vienezi, Anton şi Johann Martinelli, care s-au inspirat din arhitectura Bisericii Iezuiţilor din Cluj.

La doar câțiva metri de impunătoarea clădire, se găsește Palatul Cultural din Blaj aflat în prin proces de reabilitate. Acesta a fost inaugurat în anul 1936, în prezența regelui Carol al II-lea și a întregului guvern și a găzduit toate evenimentele culturale din perioada interbelică. Tot aici au funcționat, pe rând, Muzeul de Istorie și Etnografie, Biblioteca Orașenească și Centrul de Radioficare. Ultima dată, clădirea a găzduit cinematograful “Nicolae Bălcescu”, până când, în decembrie 1995, un incendiu imens a distrus clădirea în proporție de 40%.

Printre toate aceste clădiri și-a făcut loc și o oază de natură și în același timp un punct importat de atracție pentru cei face vor să facă mișcare în aer liber. Este vorba despre parcul din centu, un loc în care  modernul se împletește cu trecutul.

Pe lângă băncile, copacii și fântânile arteziene în acest loc trăiesc în armonie alături de oameni mai multe lebede și rațe. Micile viețuitoare nu sunt deloc deranjate de cei care trec zilnic pe acolo ba mai mult parcă se simt mândre că sunt în centrul atenției.

Și cum la tot colțul sunt monumente care să ne amintească de strămoșii noștri și aici găsim „Stejarul lui Avram Iancu”.

Stejarul poartă numele lui Avram Iancu deoarece în ultimii ani de viaţa se spune că tribunul venea la curtea prietenului său, mitropolitul Alexandru Şterca Şuluţiu şi adeseori stătea la umbra acestui stejar.

Despre Blaj și monumentele sale ar fi foarte multe de povestit. Unul din cele mai importante orașe istorice din România, un oraș cochet și îngrijit care din nefericire nu este suficient de populat și promovat.

Locurile de cazare pentru cei care totuși se decid să viziteze orașul sunt foarte puține, iar alte posibilități de relaxare, în afara vizitelor la monumente, sunt destul de reduse, ca în orice oraș mic.