Aiud
FOTO Transalpina de Apuseni: Lucrările încep la sfârșitul lunii august. Costurile proiectului au crescut cu 2 milioane de euro
Lucrările pentru modernizarea DJ 107 I, supranumit și ”Transalpina de Apuseni” vor începe la sfârșitul lunii august. Autoritățile județene din Alba au semnat contractul, însă costurile lucrării au crescut cu 2 milioane de euro, din cauza Ordonanței de Urgență a Guvernului prin care sunt majorate salariile minime în construcții.
Vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan, a declarat duminică pentru G4Media că instituția a semnat contractul pentru lucrare, iar ordinul de începere va fi emis de instituție până la sfârșitul lunii august. ”Drumul va deschide destinații turistice importante, până acum inaccesibile și va avea piste de biciclete, stații de autobuz și multe altele. Termenul de finalizare este de 36 de luni” a spus acesta.
Costurile vor crește însă chiar înainte ca lucrările să înceapă, din cauza unei ordonanțe de urgență a guvernului, care a ridicat salariul minim în construcții și deci și cheltuielile cu salarizarea muncitorilor. Procedura a fost organizată înainte de apariția ordonanței, astfel încât firmele respective veniseră la licitație cu prețuri mai mici la manoperă și deci cu un preț total mai mic al contractului.
După începerea lucrărilor, vor trebui însă să își plătească angajații după noua grilă. Diferența de bani ar ajunge aproape la două milioane de euro, bani pe care ar trebui să îi suporte beneficiarul, adică în acest caz Consiliul Județean Alba.
Neavând precedent în ceea ce privește procedura, reprezentanții Consiliului Județean Alba au decis să evite cheltuiala din bugetul județean și să acopere această diferență din economiile realizate ca urmare a licitației, în condițiile în care firmele care au câștigat au oferit prețuri cu 5% mai mici față de valoarea estimată, adică față de banii bugetați inițial pentru investiție.
Transalpina de Apuseni: 78,43 de kilometri de drum județean modernizat, cu piste de biciclete, stații de autobuz și podețe
Drumul va face legătura între Aiud (DN1) și o serie de localități din Munții Apuseni. Va străbate Aiudul de Sus – Râmeț – Brădești – Geogel – Măcărești – Bârlești Cătun – Cojocani – Valea Barnii – Bârlești – Mogoș – Valea Albă – Ciuculești – Bucium – Izbita – Coleșeni – Bucium Sat, unde va face legătura cu DN 74 (în zona Bucium Cerbu).
”Transalpina de Apuseni” va avea o lungime de 78,43 de kilometri, 6.700 de metri pătrați de piste de biciclete, 21 de stații de autobuz, 12.610 metri pătrați de trotuare, 14 poduri noi și aproximativ 200 de podețe. Va asigura legătura între zona Apusenilor şi Autostrada Sebeş-Turda.
De asemenea, lucrarea presupune pete 23 de kilometri de fundații adâncite, ziduri de sprijin și peste 73 de kilometri de șanțuri de beton.
Proiectul este finanțat prin POR 2014-2020 și are o valoare de peste 188 de milioane de lei adică aproximativ 40 milioane de euro. Consiliul Județean Alba va contribui cu valoarea neeligibilă a proiectului, adică puțin peste 400.000 de lei.
Potrivit vicepreședintelui CJ Alba, Marius Hațegan, lucrările au fost împărțite în două loturi aproximativ egale. Ambele loturi au fost câștigate de aceeași asociere: Societeatea de Construcții Napoca – Operes SRL (Italia) – Cosedil SPA (Italia), cu mențiunea că fiecare dintre firme este lider de asociere la câte un lot.
Pe lângă potenţialul turistic al traseului ce include zonele pitoreşti de munte, reabilitarea acestui drum ar reprezenta încă o variantă de acces mai uşor între zona celui mai aglomerat drum naţional din judeţul Alba şi ieşirea spre Abrud, Cîmpeni, Arieşeni.
Şoseaua este asfaltată la extremităţi, respectiv între Aiudul de Sus şi mijlocul pădurii Sloboda (7 kilometri) şi între DN74 şi Mogoş (23 kilometri).
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Liviu
luni, 19.08.2019 at 14:42
Cu toate acestea, chiar daca va fi un lucru pozitiv pentrul turismul de masa, se va pierde unul dintre cele mai spectaculoase creste offroad din Romania pentru mountainbike precum si farmecul catunelor izolate din Apuseni. Nu mai adaugam aici lucrul de mantuiala sau furaciunile specifice domeniului construirii infrastructurii.