Connect with us
Advertisement

Actualitate

INS: Peste jumătate din populaţia României nu avea locuinţele conectate la sistemele de canalizare în 2016

Publicat

lucrari apa canalizare Populația conectată la sistemele de canalizare în anul 2016 a reprezentat 49,1% din populația rezidentă a României, adică 9.702.739 locuitori, arată datele publicate marți de Institutul Național de Statistică. În ceea ce privește epurarea apelor uzate, populația cu locuințele conectate la sistemele de canalizare prevăzute cu stații de epurare (SCE) a fost de 9.415.524 persoane, reprezentând 47,7 % din populația rezidentă a țării. Discrepanțele între regiuni sunt uriașe: de la unul din 3 români conectați la canalizare în Moldova, la peste 8 din 10 în Capitală.

Fondul de locuințe și-a păstrat trendul ascendent din ultimii ani, înregistrând 8,92 milioane locuințe, la sfârșitul anului 2016, în creștere cu 47.100 locuințe față de sfârșitul anului 2015. Creșterea menționată a avut loc ca urmare atât a „intrărilor” în fondul de locuințe existent, respectiv construirea a 52.600 locuințe noi, cât și prin transformarea unor spații cu alta destinație, în locuințe (0,4 mii locuințe).  Totodată, s-au înregistrat „ieșiri” din cadrul fondului de locuințe de 5.500 locuințe, ca urmare atât a demolărilor (5.000 de locuințe), cât și prin schimbarea unor locuințe în spații cu altă destinație (542 locuințe).

În mediul rural, doar 66 de locuințe dintr-o sută au canalizare și 88% au apă curentă. În orașe au fost date în folosinţă 360 de locuinţe din lemn, paiantă, chirpici , în vreme ce în mediul rural au fost circa 500 de asemenea cazuri.

Cele mai spațioase camere de locuit s-au înregistrat în regiunile: Centru și București – Ilfov (în medie unei camere îi revine o suprafață locuibilă de 19,3 m.p. fiecare), Nord – Vest și Vest (19,0 m.p. fiecare).

Cele mai mici suprafețe medii locuibile pe o camera se află în regiunile de dezvoltare: Nord – Est (16,8 mp), Sud – Est (16,2 mp), Sud – Muntenia și Sud – Vest Oltenia (15,5 mp fiecare).

Cele mai multe locuințe existente la sfârșitul anului 2016 se înregistrau în regiunile de dezvoltare: Nord – Est (16,2%), Sud – Muntenia (15,2%), Nord – Vest (12,9%) și Sud – Est (12,5%). Cele mai puține locuințe au fost înregistrate în regiunea de dezvoltare Vest (9,3%).

Față de anul precedent, a avut loc o creștere a numărului locuințelor atât în mediul urban (+25.000), cât și în mediul rural (+22.000).

Pe raza următoarelor județe: Iași, Brailă, Buzău, Galați, Giurgiu, Ialomița, Gorj, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș, Bihor, Cluj, Sălaj, Alba, Harghita, Mureș, Ilfov și București, nu au fost date în folosință locuințe finanțate din fonduri publice.

Suprafața medie locuibilă a unei locuințe construite în anul 2016 a fost de 66,4 m2, mai mică, față de anul 2015 (67,6 m2). În anul 2016, în mediul rural, suprafața medie locuibilă este 74,2 m2, iar în mediul urban este 59,6 m2.

Din totalul locuințelor terminate în anul 2016, după numărul de niveluri al clădirilor, 41,0% sunt situate în clădiri cu parter plus un etaj. Acest lucru a fost determinat de numărul mare de locuințe construite în mediul rural.

sursa: hotnews.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement