Connect with us
Advertisement

Actualitate

„Investește în tine”, noul credit cu dobândă zero pentru tinerii din România

bani

Publicat

Programul “Investește în tine”, a fost votat în Parlament, el prevede acordarea de credite cu dobândă zero pentru tineri. Destinaţia creditului este de a acoperi nevoile tinerilor și familiilor acestora privind educaţia, sănătatea, cultura și sportul.

Categoria de vârstă care se încadrează în program este cea între 16 și 26 de ani, dar un articol prevede ca prin excepție, să poată beneficia de aceleași condiții de creditare și alți tineri, cu vârsta cuprinsă între 26 și 55 de ani, dacă persoanele respective “sunt cuprinse în sistemul de învățământ sau efectuează cursuri de reconversie și/sau specializare profesională.”

Această categorie exceptată va beneficia de un credit de până la 35.000 de lei, nu de 40.000 de lei, așa cum este prevăzut pentru categoria principală. Ambele categorii pot avea și o suplimentare de până la 20.000 lei.

Creditul acordat poate fi suplimentat cu până la 20.000 lei în cazul în care beneficiarul se angajează sau este angajat pe perioada derulării creditului.

Pentru acordarea creditului beneficiarul va fi însoţit de cel puţin un codebitor, dacă nu este el angajat.”

Creditul va fi acordat într-una sau mai multe tranșe, pentru o perioadă de cel mult 10 ani, 80% din valoarea fiind garantată de stat.

Beneficiarul împreună cu finanţatorul stabileşte de comun acord o perioadă de graţie, cu obligaţia finanţatorului de a asigura o perioadă de graţie cel puţin egală cu perioada studiilor, nu mai mult de 5 ani, începând de la data acordării creditului.

Destinaţia creditului este de a acoperi nevoile beneficiarilor si familiilor acestora privind educaţia, sănătatea, cultura, sportul şi de habitat.”

Se vor considera cheltuieli eligibile următoarele cheltuieli ale familiei beneficiarului, pe teritoriul României:

-plata cărţilor, rechizitelor, cursurilor, revistelor de specialitate;
-plata creșelor, grădinițelor, școlilor particulare;
-plata cursurilor de specializare/calificare;
-plata cursurilor de pregătire profesională;
-taxe de studii, inclusiv master, doctorat, MBA;
-plata chiriei şi a utilităţilor;
-plata locurilor de cazare în căminele studenţeşti;
-parte din construcţia sau achiziţia unei locuinţe;
-modernizarea sau renovarea unei locuinţe;
-costul medicamentelor, analizelor, serviciilor dentare şi al intervenţiilor chirurgicale;
-achiziţionarea de calculatoare, laptop-uri, imprimante, softuri de specialitate.
-abonamente sau bilete culturale: cinema, teatru, operă, bibliotecă, muzee;
-costul publicării cărţilor sau al studiilor de specialitate;
-articole sportive;
-taxa de participare la manifestări ştiinţifice şi concursuri;
-cheltuielile de transport pentru deplasări la manifestări ştiinţifice şi concursuri.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement