Istoria Catedralei Încoronării din Alba Iulia. Când și de ce a fost construit cel mai important monument al Unirii, din oraș

Aşezată în inima Transilvaniei, pe locuri care ne aduc aminte de cele mai solemne momente din istoria neamului, Catedrala din Alba Iulia este simbol al unităţii noastre creştineşti şi româneşti şi adevăratul MONUMENT AL UNIRII.

A fost construită între anii 1921-1922 cu prilejul încoronării regelui Ferdinand I şi a reginei Maria, eveniment care a avut loc la 15 octombrie 1922.

Acest act a fost supranumit „Întăbularea Transilvaniei pe România”, iar biserica din Alba Iulia, „Catedrala Încoronării”.

Din acest motiv se numește Catedrala Încoronării și nu a Reîntregirii, cum a fost redenumită în perioada comunistă, pentru a diminua ideea de regalitate.

Se consfinţea astfel, actul istoric de la 1 Decembrie 1918 când aici, prin voinţa poporului român, s-a făurit România Mare.

Întregul ansamblu, Catedrala şi clădirile aferente, s-a ridicat în partea de vest a Cetăţii Alba Iulia, străvechiul Apulum roman, sau Bălgradul evului mediu, pe locul vechiului corp de gardă şi în vecinătatea Platoului romanilor.

Construcţia a fost concepută ca şi o continuare a aşezământului mitropolitan bălgrădean, numit de către Nicolae Iorga „cel mai trainic şi mai de folos aşezământ al românilor de peste munţi”, aşezământ la care voievodul Mihai Viteazul a ridicat în anul 1597 o biserică din zid.

Din nefericire aşezământul a fost demolat în anii 1713-1714 de către Habsburgi, cu prilejul refacerii cetăţii în forma actuală, iar cu materialele recuperate s-a construit biserica din cartierul Maieri, lângă gară. Pe locul vechii Mitropolii este ridicată acum în partea de sud-est a cetăţii o biserică memorială din lemn.

Din punct de vedere arhitectonic, întreaga construcţie – Catedrala şi clădirile înconjurătoare – se integrează în mişcarea realistă iniţiată la sfârşitul veacului al XIX-lea şi începutul veacului XX de către un grup de arhitecţi români în frunte cu Ion Mincu şi Petre Antonescu.

Ei stăruiau pentru reîntoarcerea la formele tradiţionale româneşti. Construcţia este o sinteză de elemente arhitectonice şi decorative din timpul domnitorilor munteni Matei Basarab şi Sfântul Constantin Brâncoveanu, simbolizând unitatea poporului român înfăptuită pentru prima dată de către Mihai Viteazul la anul 1600.

Planul Catedralei este cel al Bisericii Domneşti din Târgovişte, cruce greacă înscrisă, şi aparţine arhitectului Victor Gh. Ştefănescu. Cu efectuarea lucrărilor a fost încredinţat inginerul Tiberiu Eremie.

Ansamblul dreptunghiular ce înconjoară Catedrala este alcătuit din două pavilioane mari la est, unde se găsesc reşedinţa şi administraţia Arhiepiscopiei şi două pavilioane mici în partea de vest – încadrând clopotniţa înaltă de 58 m – în care se află administraţia şi personalul deservent al Catedralei.

Pavilioanele sunt legate între ele prin galerii susţinute de coloane şi arcade duble, aducând cu cerdacurile aşezămintelor mănăstireşti.

Intrarea în biserică se face printr-un pridvor deschis cu arcade mari sprijinite pe coloane cu capiteluri. Deasupra portalului, decorat cu motive tradiţionale, se află, lucrate în mozaic de către pictorul Ion Norocea, icoanele Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, iar de o parte şi de alta a intrării, icoanele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi ale împăraţilor biblici David şi Solomon.

În nişele pridvorului sunt fixate patru plăci din marmură cu inscripţii comemorative ce ne aduc aminte de patru evenimente importante:

1. Tipărirea pentru prima dată în limba română a Noului Testament de către Mitropolitul Simion Ştefan la 1648;

2. Unirea de la 1600 înfăptuită de către Mihai Viteazul;

3. Martiriul lui Horea, Cloşca şi Crişan, din anul 1785;

4. Refacerea unităţii spirituale şi bisericeşti a românilor în anul 1948.

În pronaos sunt portretele voievodului Mihai Viteazul şi al Doamnei Stanca.

Naosul, impunător prin înălţimea sa, este dominat de cupola susţinută de patru stâlpi octogonali îmbrăcaţi în plăci de marmură de Moneasa.

Interiorul este împodobit cu pictură în frescă executată după vechea tradiţie iconografică de către pictorul Costin Petrescu şi ucenicii săi. La intrare sunt portretele votive ale regelui Ferdinand şi reginei Maria.

Iconostasul din lemn de stejar a fost lucrat de maestrul C.M. Babic, iar icoanele de pe el pictate de către Ion Norocea.

De o parte şi de alta a iconostasului sunt aşezate icoanele Sfinţilor Ierarhi transilvăneni Ilie Iorest (1640-1642) şi Sava Brancovici (1656-1683), precum şi ale Cuvioşilor Mărturisitori Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara şi Sfântul Mucenic Nicolae Oprea de la Sălişte.

Hramul Catedralei este „Preasfânta Treime” şi „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil”.

Biserica este Catedrală episcopală din anul 1975, când s-a reînfiinţat Episcopia Ortodoxă Română de Alba Iulia, iar în anul 1998 a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie.

Catedrala rămâne, în acelaşi timp, simbol şi monument al unităţii noastre naţionale, precum şi loc sfânt de pelerinaj.

Sursă: Reîntregirea.ro