Județul Alba împlinește pe 17 februarie 46 de ani. În 17 februarie 1968 a avut loc şedința de constituire a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Judeţului Alba, la care a participat și demnitarul comunist Paul Niculescu-Mizil. Peste două zile a avut loc prima şedinţă a Comitetului Executiv, condusă de prim-secretarul judeţului, George Homoştean. Ulterior au fost înfiinţate instituţiile importante pentru funcţionarea judeţului, precum şi mai multe întreprinderi cu rol în asigurarea unor servicii pentru populaţie.

Publicitate

În 1968, Alba avea 1 municipiu (Alba Iulia), 8 oraşe şi 67 comune. În prezent, judeţul are 11 localităţi urbane - 4 municipii (Alba Iulia, Aiud, Blaj şi Sebeş), 7 oraşe, respectiv 67 de comune. Două foste comune au avansat la nivelul de oraş (Teiuş şi Baia de Arieş), fiind înfiinţate, de asemena, alte două comune: Cut, prin desprinderea de Câlnic şi Bucerdea Grânoasă prin desprinderea de Crăciunelul de Jos. Primul recensământ după constituirea judeţului a avut loc în 1977. Alba avea atunci 409.634 locuitori. Ultimul recensământ, organizat în 2011, indică o populaţie a judeţului de 324.224 locuitori.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Etimologia denumirii județelor din România

Împărțirea României în județe este atestată documentar la 8 ianuarie 1392, când domnitorul Mircea cel Bătrân printr-un hrisov numește „ținutul Vâlcii” județ. Astfel, județul Vâlcea este primul județ atestat documentar de pe teritoriul actual al României.

Ultima reformă administrativ-teritorială majoră din România a avut loc în anul 1968 când s-a trecut de la împărțirea pe regiuni și raioane la reîmpărțirea pe județe, desființată de autoritățile comuniste după 1948, având ca model împărțirea teritoriului Uniunii Sovietice.

Publicitate

Teritoriul României este împărțit în 41 de județe, plus municipiul București care, deși este și reședința județului Ilfov, este administrat separat. București este un municipiu cu drepturi de județ. Nu face parte din Ilfov, județul înconjurător.

Alba – provine de la numele orașului Alba Iulia. Mai precis de la culoarea albă a zidurilor din piatră ale cetății medievale;
Arad – se crede că provine de la numele cavalerului Orod, cavaler la curtea Regelui Ștefan I al Ungariei, care, în secolul al XI-lea a ajuns în această zonă;
Argeș – provine de la denumirea râului Argeș care, pe vremea dacilor era numit Argessos (însemnând, cel mai probabil, “strălucitor”);
Bacău – există mai multe etimologii posibile: un conducător local numit Bako, strugurelui, care crește în vecinătatea orașului Bacău și este numit “bacă” sau chiar zeul Bachus;
Bihor – unii spun că ar proveni din sârbescul “vihor” (volbură), alții sunt de părere că ar avea o etimologie traco-dacică, după numele cetății “Biharea” (din bi – doi și harati – a lua, a duce), posibil cu sens de două posesiuni;
Bistrița-Năsăud – probabil de la râul Bistrița (denumire de origine slavonă – apă repede) și de la orașul Năsăud (din cuvântul german Nussdorf – Satul nucilor);
Botoșani – de la un boier numit Botaș (cea mai veche pecete cunoscută până acum a Botoșaniului poartă inscripția “Pecetea târgului Botaș”);
Brașov – de la numele rîului Brașovia, azi identificat de cei mai mulți specialiști cu râul Graft/Pietrele lui Solomon, mult mai mare și mai învolburat cu mult timp în urmă(denumire peceneagă: bara šu – apă cenușie);
Brăila – de la indo-europeanul “bhreg”, însemnând pisc vertical (cu referire la versantul Dunării, orașul numindu-se în trecut “Piscul Brăilei”);
(București – de la stâna ciobanului Bucur care, dorind să se apare de otomani, și-a clădit o cetate și o biserică)
Buzău – cel mai probabil de la cuvântul autohton “buză”;
Caraș-Severin – de la râul Caraș (de la cuvântul sârbo-croat Kraš – zonă calcaroasă);
Călărași – din cuvântul călăraș – corp militar auxiliar în evul mediu, în Țara Românească;
Cluj – din latinescul Clusium (castru medieval), nume dat de coloniștii germani (Klausenburg);
Constanța – de la orașul Constanța (care a fost denumit Constantiana de împăratul bizantin Constantin cel Mare);
Covasna – din cuvântul slavon “cvaz” (acrișor, referitor la gustul apelor minerale din zonă);
Dâmbovița – posibil după râul Dâmbovița (de la cuvântul dâmb);
Dolj - de la cuvântul slav “dolu” (vale);
Galați – fie de la tribul celtic al galilor, care locuiau prin aceasă zonă în antichitate, fie de la regiunea Galiția;
Giurgiu – de la orașul Giurgiu, fondat de genovezi în secolul XIV pentru a controla traficul pe Dunăre, numit după Sf. Gheorghe (San Giorgio), patronul orașului lor natal;
Gorj - de la cuvântul slav “gora” (munte) și râul Jiu (“Jiul de munte”);
Harghita – probabil din har (“deal” sau “munte” în limbile semitice și turcice);
Hunedoara - de la orașul Hunedoara, provenit din numele propriu maghiar Hunyad și vára – cetate (cetatea lui Hunyad);
Ialomița - după râul Ialomița, denumire de origine slavonă (“ialov” – pustiu);
Iași - posibil de la populația sarmatică Iazygi care locuia în regiune în secolul I (în limbile sanskrită şi hindi, care au origine comună cu limba sarmaţilor, “yash” înseamnă “faimă”);
Ilfov - denumire de origine slavonă;
Maramureș - probabil compus din “mara” (origine traco-dacică: stâncă) și Mureș:
Mehedinți - din maghiară (méhed – prisacă, stupină; vechea stemă a județului avea reprezentate mai multe albine);
Mureș - după râul Mureș, cunoscut încă pe vremea dacilor sub numele de Maris;
Neamț - după orașul Piatra Neamț (“neamț” cu sensul de “german” – teutonii construind o fortificație în zonă);
Olt - după râul Olt, cunoscut încă pe vremea dacilor sub numele de Alutus;
Prahova - după râul Prahova, denumire de origine slavonă (prah- cataractă de apă);
Satu Mare – de la Sătmar, nume venind de la Zothmar, căpetenia coloniștilor germani aduși de regina Gisella în sec. al XI-lea;
Sălaj – probabil din latinescul “silva” (pădure);
Sibiu – de la numele râului Cibin (din latinescul Cibiensis – Cibinium);
Suceava – probabil de râul Suceava, a cărui denumire vine de la arbuștii de soc;
Teleorman - denumire de origine cumană (“deliorman” – “pădure nebună”);
Timiș - după râul Timiș, denumit Tibisis de romani;
Tulcea - denumire compusă din “tul” (etimologie necunoscută) și turcescul “cay” (râu, apă curgătoare);
Vaslui - nume derivat din “vas” (care în cumană este posibil să fi însemnat “zonă împădurită”) și turcescu “uj” (râu, apă curgătoare);
Vâlcea – fie din cuvântul slav “vâlk” (lup), fie din latinescul “vallicella” (vale îngustă);
Vrancea – foarte probabil de la “frânc” care, în româna veche însemna “occidental”.

Publicitate

surse: webcultura.ro, wikipedia.org