În anul 2015, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia a organizat, în fiecare lună, mini-expoziția „Exponatul lunii”. Timp de 12 luni, printre obiectele prezentate de muzeul albaiulian s-au numărat șase punguțe de mireasă de la începutul secolului XX, din comuna Daia Română, un tablou în ulei care îl ilustrează pe Horea, în vizita la Viena, un sceptru-măciucă, o inscripție votivă dedicată împăratului roman Caracalla, pe o bază de statuie din calcar, dar și Schița pentru apărarea orașului Alba Iulia, la 1 decembrie 1918.
Seria expozițiilor organizate de către muzeul albaiulian a început în luna ianuarie, cu prezentarea diplomei de înnobilare a lui Ștefan Stoia din Ciugud. Aceasta a fost emisă de principele Gheorghe Rákóczi al II-lea, în 14 februarie 1649 și aparține unei categorii rare de înnobilări pentru merite culturale.
Înnobilarea românilor transilvăneni, în special pentru servicii militare, a fost un fenomen cu o amplitudine remarcabilă, care a caracterizat cu deosebire epoca Principatului autonom (mijlocul secolului XVI – sfârșitul secolului XVII). Până astăzi au putut fi cuantificate peste 1000 de diplome nobilitare care au avut ca destinatari români, dintre care doar circa 20 au fost recompensați pentru merite culturale.
La începutul lunii februarie, iubitorii de artă și nu numai au putut admira, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, un tablou în ulei care îl ilustrează pe Horea, în vizita la Viena.
Lucrarea a fost realizată în anul 1960 de pictorul Avram Mentzel.
„Tabloul îl scoate în centru pe Horea, atât prin poziționarea personajelor – Horea este undeva în centrul imaginii, cât şi prin cromatică – sumanul său negru; pictorul a reușit cu deosebit talent să sugereze aceste lucruri: împăratul, îngândurat, iar figurile țăranilor sunt pline de dârzenie; spectrul răscoalei se întrezărește undeva în mijlocul țăranilor”, a explicat istoricul Tudor Roșu.
La Muzeul Național al Unirii Alba Iulia a fost prezentat, în luna martie, sceptrul-măciucă de la Șard. Artefactul din rocă vulcanică, donat de un localnic din Şard, este prevăzut cu patru protuberanţe conice şi se fixa într-un mâner din lemn.
Sceptrul-măciucă de la Șard este o piesă din colecţia de preistorie a Muzeului Naţional al Unirii aparţinând unei categorii extrem de rare în întreg spaţiul Europei sud-estice. Piesa a fost donată muzeului albaiulian în anul 1984 de un localnic din Şard (comuna Ighiu), din relatările acestuia ea fiind descoperită cu ocazia săpării unei fântâni în curtea casei sale.
Exponatul lunii aprilie, prezentat la muzeul albaiulian, a fost o inscripție votivă dedicată împăratului roman Caracalla, pe o bază de statuie din calcar, având dimensiunile de 108 x 60 x 56 cm.
Din datele prezentate de specialişti, coronamentul și pedimentul au o elaborare modestă, fără decorație. Câmpul epigrafic este neobișnuit de pronunțat, ocupând aproape toată suprafața fațadei. Paleografia inscripției este frumos elaborat și ușor de citit, însă, datorită textului pompos, aspectul câmpului epigrafic devine aglomerat, cu numeroase ligaturi. Cu o statuie de marmură sau de bronz care reprezenta probabil pe Iupiter însuși, monumentul avea înălțimea unui soldat obișnuit (170 – 175 cm).
În luna mai, la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia a fost expus sigiliul principelui Sigismund Báthory, care este cea mai veche atestare a utilizării stemei, deopotrivă a celei transilvănene și a celei unite.
Sigiliul, datat în anul 1585 și aflat în patrimoniul muzeului, este cea mai veche atestare a utilizării unei steme transilvane deopotrivă cu cele ale celorlalte două țări românești.
”Stema în sine rămâne importantă pentru că indică o strategie politică de unire, măcar sub forma medievală a celor trei state, cu mult înainte ca Mihai Viteazul să fi gândit el sau cineva să îi fie sugerat acest sigiliu. Este clar că el a preluat o idee și de multe ori o idee este mai importantă decât modul în care o realizezi. Acest sigiliu este important pentru că este prima dată ilustrată stema Transilvaniei. Transilvania nu a avut o stemă ca voievodat, ca parte a regatului Ungariei”, a declarat cercetătoarea Ana Dumitra.
La începutul lunii iunie, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia a prezentat, în cadrul mini-expoziției ”Exponatul lunii iunie”, Calendarul pe anul 1670, apărut la Sibiu la sfârşitul anului 1669.
Tipăritura a intrat în colecţiile muzeului albaiulian, fiind rezultatul lucrărilor de restaurare la care a fost supus volumul Czeglédi István. Az Ur frigy szekrénye, Cluj, 1670. Filele calendarului au fost extrase din coperţile lucrării menţionate.
Deşi fragmentară, tipăritura prezintă o importanţă deosebită: este unicat la nivelul României, iar foaia de titlu este unicat la nivel mondial.
În cadrul mini-expoziției „Exponatul lunii iulie”, la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia au fost expuse șase punguțe de mireasă de la începutul secolului XX, din comuna Daia Română.
Punguțele de mireasă sunt parte a unei vechi tradiții practicate încă din prima zi după nuntă, când tinerele neveste primeau în dar de la nași diferite punguțe de piele pe care urmau să le poarte în permanență. De asemenea, mireasa punea în punguţă banii primiţi ca dar de nuntă, iar tot aici își vor ține apoi cheile casei.
În luna august, muzeul albaiulian a prezentat un exponat-emblemă a Primului Război Mondial, o carabină Steyr Mannlicher M. 1895.
Inventată în 1886 de către inginerul austriac Ferdinand Ritter von Mannlicher și îmbunătățită constant, această armă avea să ajungă una dintre cele mai utilizate mai ales de țările din spațiul balcanic.
La 1 ianuarie 1918, România deținea un număr de 271.130 de puști Mannlicher. Până în august, au mai fost livrate 102.806 de puști și 29. 535 de carabiniere. La intrarea României în război în propriul arsenal erau peste 370.000 de puști și aproape 61.000 de carabine. Mare parte din acestea au fost capturate sau dispărute în luptă. Până în 1917 armata mai dispunea de 75.000 de puști și 17.899 de carabine.
Muzeul Național al Unirii a prezentat la 1 septembrie, o piesă descoperită cu prilejul cercetărilor arheologice efectuate în anul 1989 pe teritoriul faimoasei aşezări neolitice de la Tărtăria. Este vorba despre modelul unei ambarcaţiuni preistorice, realizat din lut ars, din care se păstrează partea din faţă, respectiv prova. Piesa prezentată este, prin contextul său arheologic, cea mai veche reprezentare miniaturală cunoscută pe teritorul țării noastre.
Asemenea modele miniaturale de ambarcaţiuni sunt cunoscute începând din neolitic si mai ales în epoca bronzului pe un vast teritoriu, din Orientul Apropiat până în Europa apuseană, ele oferind preţioase informaţii privind navigaţia în preistorie.
Având în vedere că în acest an s-a celebrat 93 de ani de la Încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, Muzeul Național al Unirii a dedicat exponatul lunii octombrie, acestui eveniment. A fost prezentat ziarul „Vestea” și o filmare de la marele moment.
Cu această ocazie, la muzeu a fost expusă o piesă din colecția de periodice a muzeului, ziarul local “Vestea”, cu o apariție constantă în Alba Iulia anilor ’20. Numărul special din data de 15 octombrie 1922 a fost dedicat în bună parte ceremoniei ce urma să se săvârșească, având articole omagiale la adresa regilor, poezii închinate lui Ferdinand și Mariei, apeluri către populație. Pe lângă seria numeroasă de fotografii, s-a realizat și un film cinematografic. Exponatul propus reprezintă, în fapt, un jurnal sonor din 1939, realizat de Oficiul Național al Cinematografiei din București, care cuprinde și imagini filmate la 15 octombrie 1922.
În noiembrie, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia a prezentat, în cadrul mini-expoziției „Exponatul lunii noiembrie”, prima condică a muzeului, cu semnăturile oficialităților vremii.
Prima Condică a vizitatorilor muzeului, din perioada 1888 – 1911, conține semnăturile oficialităților orașului Alba Iulia din 9 noiembrie 1888.
În ultima lună a anului, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia a încheiat seria mini-expozițiilor „Exponatul lunii” din 2015, prezentând Schița pentru apărarea orașului Alba Iulia, la 1 decembrie 1918, planul după care au fost coordonatele trupele românești care au asigurat buna desfășurarea a Marii Adunări Naționale.
Planul pentru paza orașului Alba Iulia este o schiță în creion și cerneală, aflată în colecția Muzeului Național al Unirii în cadrul așa-numitului volum VII al Documentelor Unirii. Este vorba despre planul propriu-zis, „Centru” sau „Orașul de jos” cum se numește astăzi. La nivelul anului 1918, când orașul avea în jur de 10.000 de locuitori, această zonă reprezenta singura aglomerare urbană a Albei Iulia.
Planul prezintă principalele puncte de interes ale orașului, cu Piața orașului în centru, denumită ulterior „Piața Mihai Viteazul”, calea ferată ce trecea printre oraș și cetate, cu gara mică și gara mare, precum și principalele căi de acces în oraș dinspre Teiuș, Drâmbar, Ciugud și Zlatna. Cetatea este doar laconic schițată. După aceste coordonate sunt plasate trupele care trebuiau să asigure paza orașului și anume grupa căpitanului Stoica, gardiștii fiind organizați în 14 formațiuni principale de apărare.
