Connect with us

Actualitate

Pădurile cu suprafeţe mai mici de 30 hectare, păzite de stat, gratis. Modificări propuse la Codul Silvic

padure

Publicat

padure Un proiect înregistrat la Senat prevede modificări la Codul Silvic prin care paza pădurilor, indiferent de proprietar, mai mici de 30 hectare, va fi asigurată de ocoalele silvice. De asemenea, se propune înăsprirea sancțiunilor privind infracțiunile silvice.

Vor fi pedepse mai mari pentru furtul lemnelor din pădure și acțiunile care afectează integritatea pădurilor și care au consecințe negative asupra mediului.

De asemenea, se introduce valoarea de compensare, alături de prejudiciu, astfel încât statul să se poată constitui ca parte vătămată în procese.

Prin urmare, paza terenurilor forestiere mai mici de 30 de hectare ar urma să fie asigurată, prin acoperirea costurilor, indiferent dacă aceste suprafeţe sunt sau nu cuprinse într-o asociație. Deținătorul suprafeței va face cerere la ocolul silvic și va încheia un contract de servicii cu instituția.

O altă modificare ține de asigurarea cantității de lemne de foc pentru încălzirea locuinței, datele oficiale arătând că doar 70% din această cantitate se poate asigura pentru populația care are astfel de nevoi. Proiectul prevede posibilitatea de recoltare a cel mult 5 mc/ha pe an de către proprietar/succesor/persoana care are actele doveditoare că deține suprafața. Condiția este ca beneficiarul să dețină contractul de servicii silvice încheiat cu ocolul silvic pe o durată de cel puțin 10 ani.

Statul se obligă, prin aceste contracte cu proprietarii, să păzească și să întrețină suprafețele, iar beneficiarii suprafețelor pot tăia lemnele de foc în limitele prevăzute de lege.

În acelaşi proiect se prevede prevede instituirea valorii de compensare, pe lângă valoarea pagubei produse pădurii: „Valoarea prejudiciului prevăzut la alin. (1), produs prin fapte care constituie infracțiuni sau contravenții, se stabilește prin însumarea valorii pagubei produse pădurii cu valoarea funcțiilor pădurii nerealizate.”

Se reglementează şi faptul că sancțiunea este infracțiune silvică, astfel că va fi pedepsită cu amendă penală sau cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

sursa: legestart.ro

Ofelia Stînan are 20 de ani de experiență în presa locală și regională. A absolvit Facultatea de Ştiințe Politice și Administrative, secția Jurnalism. A intrat în echipa Alba24 din anul 2010. vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement