Connect with us
Publicitate

Actualitate

Parteneriat al Asociaţiei „Speromax” cu Spitalul Judeţean Alba, pentru facilitarea accesului la servicii al pacienţilor cu scleroză multiplă

Publicat

Preşedintele Asociaţiei „Speromax” pentru pacienţii cu scleroză multiplă, Dragoş Zaharia, alături de managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba, Nicoleta Coşarcă, şefa Secţiei de Neurologie, dr. Diana Sbera şi de purtătorul de cuvânt, Maria Cristina Galoş au vorbit miercuri, în conferinţă de presă, despre parteneriatul Asociaţiei „Speromax” cu unitatea medicală din Alba Iulia.

Prin parteneriatul Asociaţiei „Speromax” cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba, se încearcă facilitarea accesului pacienţilor cu scleroză multiplă în mod direct pe Secţia de Neurologie.

„Acesta este primul lucru pe care noi trebuia să îl facem când ne-am înfiinţat, pentru că indiferent de parteneriatele pe care le-am avut până acum, acesta mi se pare cel mai relevant”, a spus Dragoş Zaharia, preşedintele „Speromax”, Asociaţia pacienţilor cu scleroză multiplă, înfiinţată în 2007.

Pacienţii cu scleroză multiplă vor fi, astfel, ajutaţi pe partea de informare, conştientizare. De asemenea, unul dintre obiectivele parteneriatului este simplificarea birocraţiei necesare internării sau tratării acestor bolnavi şi a accesului la evaluările necesare în vederea continuării programului de tratament în care sunt înscrişi. „Viaţa acestor pacienţi nu ar trebui să fie afectată de astfel de lucruri, hârtii, drumuri. Este foarte greu, dau eu cred că vom reuşi dacă ne concentrăm pe tratament şi medicaţie, nu pe hârtii şi birocraţie”, a precizat managerul Spitalului Judeţean, Nicoleta Coşarcă.

Şefa Secţiei de Neurologie a Spitalului Judeţean Alba, dr. Diana Sbera, a explicat modul de stabilire a diagnosticării cu scleroză multiplă. Procedura porneşte de la medicul de familie, care, observând o patologie neurologică, trimite pacientul în serviciul de neurologie în policlinică, unde acesta primeşte o consultaţie de specialitate, iar, în cazul în care se suspectează o scleroză multiplă, este internat, trimis la investigaţii prin rezonanţă magnetico-nucleară şi, ulterior, inclus într-un program naţional de tratament.

În situaţia în care pacientul este deja diagnosticat cu această boală şi se află în puseu acut, acest parcurs nu mai este valabil. Relaţia pacient-medic devine directă şi bolnavul nu va întâmpina niciun fel de dificultate în a ajunge la medic. „Din partea noastră, există toată deschiderea, este şi interesul nostru profesional să ajungem la un diagnostic şi la un tratament cât mai rapid al acestei boli, cu atât mai mult cu cât debutul ei este la vârste tinere, iar handicapul la o vârstă tânără este şi mai agravant, ca stare a pacientului, decât la o vârstă mai înaintată”, a spus şefa Secţiei de Neurologie a spitalului.

„Este foarte important pentru noi să încercăm să ardem nişte etape, pentru ca orice pacient, atunci când e în puseu şi necesită o cură de solumedrol, care cât de cât îl mai pune pe picioare, să meargă direct la medicul curant”, a adăugat Dragoş Zaharia.

Parteneriatul este o iniţiativă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba, iar prin acest acord se va da o formă mai organizată relaţiei medic-pacient, deja existentă. Pacienţii vor fi informaţi despre procedurile de lucru prevăzute în acord.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate