Sâmbătă, 20 ianuarie, se împlinesc 4 ani de la accidentul aviatic din Apuseni, ocazie cu care pe muntele Petreasa, la locul tragediei, va avea loc un nou parastas în memoria celor două persoane care și-au pierdut viața, pilotul Adrian Iovan şi studenta Aura Ion. Romanița Iovan și fiul ei și al lui Adrian, Albert, prezenți țo ei. 

Publicitate

Atât slujba de parsatas cât şi masa vor avea loc sus pe munte, chiar la locul tragediei. Parastasul se va desfăşura cu începere de la ora 13.00 şi este organizat de fosta soţie a pilotului Adrian Iovan, Romaniţa, care a anunţat că va ajunge în localitate încă de vineri, împreună cu fiul lor Albert.

„Nu m-am simţit o mamă singură. Când Adrian a murit în 2014, în felul în care a murit... s-a sfârşit lumea. A fost cea mai mare cumpănă prin care am trecut până acum. Şi pentru fiul meu la fel. Albert avea şapte ani. Dar trebuia să fiu mamă mult mai puternică pentru fiu. Nu vreau ca Albert să sufere. De cel puţin 10 ori pe zi îmi zice 'Mama, te iubesc", a povestit Romaniţa Iovan la un post de televiziune.

Publicitate

Cu doar două zile înainte de data care marchează accidentul, ea a scris un mesaj dur pe un site de socializare: "Viața este grea. Nu răsfață pe nimeni. Iar pentru fiecare mângaiere, îți dă zece lovituri.

VEZI: FOTO-VIDEO| Tragedia aviatică din Apuseni: Fosta soție, rudele și peste 100 de localnici la parastasul ținut în memoria pilotului Adrian Iovan

Parastasul de 4 ani în memoria lui Adrian Iovan şi a Aurei Ion îi va aduna din nou la aceeaşi masă pe sătenii din Horea şi satele învecinate, care au ajutat echipele de căutare şi au participat la salvarea răniţilor din epava avionului, preoţi, prieteni şi rude ale pilotului decedat şi ale Aurei Ion.

Publicitate

VEZI: Peste 150 de persoane la PARASTASUL de un an, în memoria lui Adrian Iovan. Fosta soție a dus la locul accidentului o MACHETĂ a avionului BN2, făcută de fiul lui, Alber

Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic produs în 20 ianuarie, în munţii Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba. În accident au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sfânta Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor. Echipa medicală din avion mergea de la Bucureşti la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral.

Publicitate

Epava avionului şi victimele au fost găsite de trei localnici, după căutări care au durat aproximativ cinci ore şi la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici. În zona în care s-a prăbuşit avionul, moţii din Zânzeşti şi Giurgiuţ au ridicat un altar de lemn, de aproximativ 12 metri pătraţi au amplasat o cruce de mari dimensiuni şi, în fiecare an, în preajma zilei de 20 ianuarie, sunt organizate slujbe de pomenire în memoria celor două victime ale tragediei aviatice. În altar este realizată o pictură şi aici au fost puse fotografii din zborul regretatului pilot Iovan. În altarul numit “Lumea văzută din cer” este inclusă şi troiţă (foto arhivă) ridicată în memoria lui Iovan şi a studentei rezidente Aura Ion, chiar a doua zi după accident.

Publicitate

VEZI: FILMARE AERIANĂ de la locul ACCIDENTULUI AVIATIC din Apuseni: Ce au văzut pasagerii în momentul în care s-au prăbușit

Pregătirile pentru evenimenitul comemorativ în comuna Horea au început încă de joi, 18 ianuarie. Localnici din comună au intervenit cu utilaje pentru curăţarea drumului până pe vârful Petreasa. Stratul de zăpadă în zonă măsoară aproximativ un metru.