Actualitate
Profesorii ar putea beneficia de un statut similar funcţiilor de autoritate publică. Proiect depus la Senat
Un proiect de lege depus la Senat propune ca profesorii să beneficieze, în timpul atribuţiilor de serviciu, de protecţie acordată similar funcţiilor de autoritate publică, adică celor pe care le au, de exemplu, poliţiştii. Cu alte cuvinte, procurorii se vor sesiza din oficiu dacă s-a săvârşit o infracţiune împotriva unui profesor, iar pedepsele pentru cei care ameninţă sau agresează un cadru didactic sau familia acestuia sunt mai mari.
Proiectul de lege privind învestirea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare și de control cu exercițiul autorității publice pe timpul și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu depus la Senat şi iniţiat de ministrul pentru Dialog Social, Liviu Pop, prevede că profesorii sunt învestiţi “cu exercițiul autorității publice (…) în limita competențelor stabilite prin Statutul personalului din învățământ”.
De asemenea, “autoritatea funcției nu poate fi exercitată în interes personal” şi “personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar beneficiază, în exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei, de protecţia acordată similar funcţiilor de autoritate publică”.
În ceste condiţii, cadrele didactice au dreptul la:
– respect și considerație față de persoana sa şi față de profesie din partea beneficiarilor primari, secundari şi terţiari ai educaţiei, precum şi din partea celorlalte cadre didactice;
– un climat de ordine, disciplină și respect, în timpul desfăşurării actului educaţional în contexte formale, nonformale şi informale;
– autoritatea de a lua decizii oportune, care să îi permită să mențină un mediu adecvat în timpul procesului de predare-învăţare-evaluare, dar și pe parcursul desfășurării de activități extrașcolare;
– susținerea părinților sau reprezentanților legali ai beneficiarilor primari ai educației, în realizarea actului educaţional;
– dreptul de a aplica sancţiuni disciplinare beneficiarilor primari, conform regulamentului de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ;
– protecție juridică adecvată pentru îndeplinirea sarcinilor;
– sprijin și implicare din partea autorităților, inclusiv a celor care au atribuții în domeniul învățământului, pentru asigurarea tratamentului, consideraţiei şi respectului cuvenit funcției, în raport cu importanța socială și sarcinile specifice;
– beneficiul campaniilor desfăşurate la nivel național și local, de către autoritățile administrației publice, pentru creșterea consideraţiei și prestigiului social.
În textul actului normativ se mai arată că “ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unui persoane care ocupă o funcţie didactică de predare, de conducere sau de îndrumare şi control, aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime”.
De asemenea, “săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui persoane care ocupă o funcţie didactică de predare, de conducere sau de îndrumare şi control ori asupra bunurilor acesteia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime” şi “cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele comise, dacă privesc un membru de familie al persoanei care ocupă o funcţie didactică de predare, de conducere sau de îndrumare şi control”.
sursă: hotnews.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News