Connect with us
Advertisement

Actualitate

România, în top 10 mondial la creșterea și penetrarea plăților cu telefonul mobil. ”Este ușor, nu mai avem nevoie de parole”

Publicat

Românii au devenit tot mai interesați să plătească la magazine cu telefonul mobil, cu ceasul sau brățările. Astfel, România a ajuns în top 10 mondial la creșterea și penetrarea plăților cu telefonul mobil.

Anunțul a fost făcut de Cătălin Crețu managerul general al Visa Europe pentru Romania, Croatia, Slovenia și Malta, la DCNews unde a vorbit despre alternativele plăților cu cardul: plățile cu telefonul, ceasul sau brățările.

„Am vorbit până acum despre plata cu cardul, dar foarte interesant e saltul făcut de plățile cu telefonul mobil, cu ceasuri, cu brățări. Anul trecut, în România, creșterea plăților cu mobilul era de 10% de la lună la lună.

Deja, și aici, România e în top 10 mondial pentru creșterea și penetrarea plăților cu telefonul mobil.

Am intrat în utilizarea amprentei sau a recunoașterii cu ajutorul irisului, deci odată ce începem să utilizăm telefonul mobil e mult mai ușor, nu mai avem nevoie de parole.

E mult mai ușor, nu mai trebuie să luăm portofelul.

Luăm doar telefonul mobil sau, când ieșim la alergat, putem plăti cu anumite ceasuri unde dorim. Rețeaua de comercianți, de terminale, este eminamente contactless, peste 90 – 95%.

Anul acesta credem că vom termina cu aproape de 100% din terminalele POS care vor accepta plățile contactless.

Practic, fenomenul este de noua normalitate”, a declarat Cătălin Crețu

Schimbări majore în comerțul online

Segmentul online a beneficiat masiv, mai ales magazinele de amenajare a locuinței, magazinele alimentare și bineînțeles magazinele pentru haine și accesorii.

Știm foarte bine că schimbarea a venit nu doar din partea deținătorilor de carduri, dar a venit și din partea comercianților. Mulți dintre ei, pentru a supraviețui, au deschis și comerțul online, și vânzările online.

Alții, efectiv au fost puși pe hartă. Gândiți-vă că înaintea acestei perioade, care era prezența sau vizibilitatea firmelor de livrare la domiciliu? Foarte redusă. În această perioadă efectiv au crescut exponențial.

Sau dacă ne gândim la aceste firme noi care activează în zona de mobilitate urbană. Este un concept nou și poate puțin metaforic pentru toate firmele acelea care au distribuit scuterele electrice în țară, prin orașele mari.

Înainte foarte puțină lume le folosea. Iată că odată cu restricțiile acestea, din ce în ce mai mulți oameni au apelat, și-au înregistrat cardurile, și au început să facă aceste tranzacții fără să simtă efectiv. „, a declarat Cătălin Crețu

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement