Actualitate
Salariile minime din România ar putea fi diferențiate, în funcție de pregătirea profesională a angajaților. PROIECT
Salariul de bază minim ar putea fi stabilit prin aplicarea unui coeficient raportat la salariul de bază minim brut pe țară. Potrivit unui proiect înregistrat recent la Senat, coeficienți minimali de ierarhizare salarială vor fi aplicabili pentru toate categoriile de salariați încadrați pe funcții pentru care e obligatoriu un nivel de calificare. Aceștia pornesc de la valoarea 1, în cazul muncitorilor necalificați și urcă până la 2,80 pentru cei cu studii superioare de lungă durată cu doctorat în domeniul activității desfășurat.
Propunerea legislativă pentru stabilirea indicatorilor minimali de ierarhizare privind salarizarea personalului din economia naţională a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere la sfârșitul lunii iunie.
Inițiatorii proiectului propun ca, pe lângă salariul minim stabilit de Guvern, să funcționeze o serie de coeficienți minimali de ierharhizare care să se înmulțească cu salariul minim și să rezulte în mai multe niveluri de salarizare. Cel mai de jos nivel corespunde muncitorilor necalificați și cel mai de sus ar urma să fie pentru cei cu studii superioare de lungă durată cu doctorat în domeniul activității desfășurate.
Coeficienții minimali vor fi aplicabili pentru toate categoriile de salariați încadrați pe funcții pentru care e obligatoriu un nivel de calificare. Cu excepția sectorului construcțiilor, nu există astfel de indicatori minimali de ierarhizare privind salarizarea personalului din economia națională, subliniază inițiatorii proiectului.
Funcția, gradul profesional, nivel de calificare – Coeficient minim de ierarhizare la salariu de bază
Municitori
- necalificați – 1
- calificați – 1,20
Personal administrativ și de specialitate încadrat în funcții pentru care condiția de pregătire este:
- școală profesională – 1,20
- studii liceale – 1,20
- școală postliceale – 1,25
- studii liceale + calificare – 1,25
- școală de maiștri – 1,30
- studii superioare scurtă durată – 1,50
Personal cu studii superioare încadrat în funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare:
- studii superioare de lungă durată – 2,20
- studii superioare de lungă durată + master – 2,50
- studii superioare de lungă durată cu doctorat în domeniul activității desfășurate – 2,80
În prezent, în România există mai multe tipuri de salarii minime: valoarea general aplicabilă, de 2.080 de lei, salariul minim brut diferențiat pentru cei care ocupă funcții ce necesită studii superioare, dacă au o vechime în muncă de cel puțin un an în domeniul acelor studii, de 2.350 de lei, precum și un salariu minim în sectorul construcțiilor, în valoare de 3.000 de lei, scrie avocatnet.ro.
sursa: senat.ro, avocatnet.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
pilu
miercuri, 03.07.2019 at 19:17
V-ati intors nenorocitilor in urma cu 30 de ani. Cata materie cenusie ati consumat in acesti ani ca sa reveniti de unde ati plecat. Stau si ma gandesc si-mi trece prin cap o idee, ma da prosti mai sunteti.