Eveniment
Silviu Bian știa că DNA este pe urmele lui. Vezi ce au scris judecătorii de la Tribunalul București în motivarea deciziei de arestare preventivă
Potrivit motivării Deciziei Tribunalului Bucureşti din 16 octombrie 2011, prin care președintele ANOFM Silviu Bian a primit mandat de arestare pentru 29 zile, pentru luare de mită, acesta „a fost surprins în diferite ipostaze suspecte de loc şi timp, cu sume mari de bani a căror provenienţă nu o poate explica plauzibil, culminând cu prinderea lui în flagrant, când a primit suma de 82.000 de lei, bani inscripţionaţi cu menţiunea ‘mită’ înscrisă cu instrument scriptural de culoare verde fluorescent”.
Judecătorii spun că, din probele prezentate de procurori reiese că, pe 17 septembrie, ca urmare a unor convorbiri telefonice purtate între inculpat şi denunţători, s-a stabilit ca aceştia să se întâlnească în după-amiaza aceleiaşi zile, pentru ca Bian să primească sumele solicitate, strânse de la persoanele care lucrează în cadrul unor proiecte ce se derulează din fonduri europene, în cadrul ANOFM, respectiv a sumelor de 19.000 de lei şi 22.000 de euro. „Potrivit înregistrărilor audio-video, sumele de bani menţionate au fost introduse de R.C. (denunţătorul – n.r.) într-o pungă de plastic transparentă, apoi într-o altă pungă, de culoare roşie. Înregistrarea ambientală video a relevat continuitatea între momentul introducerii banilor în pungă şi momentul remiterii către inculpat, neexistând dubii cu privire la conţinutul acesteia”, se arată în motivarea judecătorilor de la Tribunalul București.
Judecătorii au respins, astfel, apărarea lui Bian, care a susţinut că nu ştia că în punga primită ar fi bani, ci doar sticle de băutură şi cafea, atenţii pe care, de altfel, le primea des.
De asemenea, din interceptările ambientale reiese că președintele ANOFM l-ar fi întrebat pe denunţător ce este în pungă, acesta răspunzându-i „sunt ăia, ştiţi dumneavoastră”, iar înregistrarea video dovedeşte că fostul şef al ANOFM a deschis portiera autoturismului cu care venise şi a pus punga de culoare roşie pe bancheta din spate.
În motivarea Tribunalului se mai reţine că fostul şef al ANOFM l-ar fi avertizat pe subalternul său „să fie atent, să nu vorbească la telefon”, iar când acesta din urmă i-a spus că „unii cam strâmbă din nas”, Bian s-a arătat foarte interesat şi hotărât în reacţii, spunând „pleacă dacă nu le convine” şi „dacă comentează, afară”.
Instanţa a reţinut că, pe 13 octombrie, după ce angajaţilor ANOFM le-au fost virate pe card salariile, intermediarul a început, ca de obicei, colectarea banilor pentru Bian, fiind strânsă în total suma de 82.000 lei, sumă pusă la dispoziţia DNA, procedându-se la înserierea şi marcarea criminalistică a acestora.
Pe 15 octombrie, Bian s-a întâlnit cu denunţătorul şi au purtat în biroul acestuia din urmă o discuţie, din care instanţa a reţinut mai multe aspecte relevante. Astfel, Bian avea informaţii că există reclamaţii la DNA şi l-a sfătuit pe denunţător să aibă „foarte mare grijă”, să nu aibă „acasă nimic, nici prin calculatoare”, să fie atent la carneţelele pe care notează sumele de bani că acestea pot fi ridicate şi verificate, să aibă încredere în el şi, nu în ultimul rând, să nu recunoască „nici tăiat în 50 de … dacă vine vreo acuzaţie”.
La finalul dialogului, inculpatul îl întreabă pe denunţător ce are „acolo, în pungă”, cel din urmă răspunzând „vreo optzeci şi două de mii”, Bian afirmând că „trebuie să văd exact unde-i pun, că nu vreau nici pe nevastă-mea s-o bag în trepidaţii”.
Instanţa a luat în calcul şi cele trei denunţuri formulate în acest caz, din care reiese că atunci când angajaţilor de la proiecte li s-a comunicat cuantumul salariilor sau mărirea acestora, li s-a pus în vedere şi că trebuie să dea lunar o parte din veniturile obţinute pentru conducerea ANOFM, „aceasta fiind de fapt raţiunea pentru care se stabileau salarii atât de mari, chiar exagerate”.
Fostul şef al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), Silviu Bian, acuzat că luat mită de la subalternii săi, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, potrivit deciziei luate pe 16 octombrie de Tribunalul Bucureşti, în urma propunerii formulate de procurorii anticorupţie. Decizia instanţei a fost atacată cu recurs, care urmează să se judece la Curtea de Apel Bucureşti.
Bian a primit de la subalterni, în 17 septembrie, 22.000 de euro şi 19.000 de lei, iar alţi 82.000 de euro i-au parvenit sâmbătă, 15 octombrie, când a fost prins în flagrant, precizează Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Președintele ANOFM era membru PDL Alba unde ocupa funcția de vicepreședinte al organizatiei județene. In ziua când înstanța a dat sentința arestării preventive pentru 29 zile, Bian a fost suspendat din funcția politică și exclus din partid aproape simultan de Biroul Central al PDL și cel județean.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News