Substanță periculoasă, identificată în produse destinate copiilor. Asociație: Poate duce la apariția anumitor tipuri de cancer

Mai multe produse destinate copiilor care conțin o substanță periculoasă – dioxidul de titan, cu potențial cancerigen, se găsesc pe rafturile magazinelor din România, susține Asociația Pro Consumatori (APC). 

Asociația a realizat prin sondaj în cursul lunii decembrie 2021 o evaluare a produselor destinate copiilor din punctul de vedere al prezenţei în compoziția acestora a aditivului dioxid de titan (E171), produse comercializate în reţeaua marilor magazine din țară.

Experţii APC au identificat în spaţiile de vânzare ale marilor magazine, precum şi în magazinele din incinta acestora, următoarele produse cu dioxid de titan în compoziţie, după cum urmează:

• Pasta de dinţi Sensodyne (ProNamel) pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani;
• Pasta de dinți Naturaverde pentru copii;
• Pasta de dinţi Lacalut pentru copiii cu vârsta între 4 şi 8 ani;
• Pasta de dinţi Aquafresh (little teeth) pentru copiii cu vârsta între 3 şi 5 ani;
• Guma de mestecat cu gust de fructe – fabricată în Ungaria;
• Drajeuri de gumă de mestecat fără zahăr, cu umplutură de mentă verde, cu îndulcitori – fabricate în Turcia;
• Jelly beans fabricat în Thailanda;
• Candy Canes fabricat în România.

Această acţiune s-a realizat ca urmare a unor demersuri realizate de instituţii/organizaţii umbrelă din Uniunea Europeană cu privire la eliminarea aditivului dioxid de titan din compoziţia produselor alimentare şi de igienă.

Dioxidul de titan este un colorant alb folosit de o parte a industriei alimentare, farmaceutice şi nu numai, pentru a da culoare acelor produse care altfel ar fi incolore, deci are doar un rol estetic.

Astfel, în luna mai a anului 2021, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a comunicat faptul că dioxidul de titan (E171), nu mai poate fi considerat sigur ca aditiv alimentar. Acest aditiv alimentar are în compoziţia sa până la 50% nanoparticule cu o dimensiune de până la 100 nanometri (de până la o sută de miliarde de ori mai mici decât metrul), care în urma ingestiei orale se acumulează în ficat, plămâni şi alte organe, fapt care duce la deteriorarea ADN-ului şi la apariţia anumitor tipuri de cancer.

Reevaluarea acestui aditiv de către EFSA s-a realizat ca urmare a unor solicitări venite din partea unor instituţii cu atribuţii în domeniul siguranţei alimentare, respectiv Agenţia Franceză pentru Alimentaţie, Mediu şi Sănătate în Muncă, Autoritatea Olandeză pentru Siguranţa Produselor Alimentare, Organizaţia Europeană a Consumatorilor (BEUC) din care face parte şi Asociaţia Pro Consumatori.

Agenţia Internaţională pentru Cercetare a Cancerului (IARC) din cadrul ONU a clasificat dioxidul de titan ca fiind un posibil agent cancerigen uman.

Franța, prima țară din Uniunea Europeană care a interzis dioxidul de titan

Franţa a fost prima ţară din Uniunea Europeană care a interzis folosirea dioxidului de titan începând cu 1 ianuarie 2020  ca măsură de precauție pentru a proteja sănătatea consumatorilor.

Articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 prevede că un aditiv alimentar poate fi autorizat numai dacă utilizarea acestuia este sigură, justificată din punct de vedere tehnologic și dacă utilizarea sa nu induce în eroare consumatorul, ci, dimpotrivă, îi aduce beneficii.

Asociaţiile de consumatori din Franţa (Que Choisir şi UFC), Spania (OCU), Belgia (Test-Achats), Italia (Altroconsumo) și Germania au descoperit nanoparticule de dioxid de titan (E 171) în proporții mai mari de 50 %, fără ca aditivul să fie etichetat ca „nano”, inclusiv în alimente cum ar fi dulciurile, gumele de mestecat și prăjiturile consumate frecvent de copii și de alte categorii vulnerabile ale populației.

Dioxidul de titan (E 171) este un aditiv alimentar parțial fabricat din nanoparticule și se găsește în principal în alimente cum ar fi produsele de cofetărie, prăjituri, deserturi, înghețată, biscuiți, batoane de ciocolată, produse de panificație și de patiserie, paste de dinti pentru copii, unele alimente pentru copii mici întrucât principala sa funcție este aceea de a conferi culoarea albă sau opacitatea produselor. Din păcate, dioxidul de titan (E 171) este utilizat în principal în produsele alimentare care sunt foarte consumate de copii, cum ar fi guma de mestecat, bomboanele, ciocolata și înghețata, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la posibila expunere ridicată a acestui segment vulnerabil al populației.

În februarie 2016, 19 oameni de știință din opt țări, s-au întâlnit la Agenția Internațională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului (IARC), la Lyon, Franța, pentru a reevalua carcinogenicitatea dioxidului de titan (E 171) și au concluzionat că acesta ar trebui clasificat drept posibil cancerigen pentru oameni și  introdus în  grupa 2B.

Institutul Național pentru Securitate și Sănătate în Muncă (NIOSH) din SUA a stabilit că expunerea la dioxidul de titan ultrafin (E 171) ar trebui considerată drept un potențial agent cancerigen profesional.

La 8 octombrie 2021, statele membre ale UE au convenit în sfârșit asupra unei propuneri a Comisiei Europene de a interzice E 171 din toate produsele alimentare. Conform studiilor științifice, dioxidul de titan poate dăuna florei intestinale și, datorită nanoparticulelor sale, poate provoca cancer. Comisia Europeană ar trebui să verifice de urgență toți cei 338 de aditivi, care sunt în prezent autorizați pentru alimente în Europa.

Având în vedere avizul ştiinţific al Autorităţii Europeane pentru Siguranța Alimentară (EFSA) cu privire la nivelul ridicat de genotoxicitate al dioxidului de titan, precum şi demersurile de eliminare a acestui aditiv din lista aditivilor permişi a se utiliza de către industrie, realizate de autoritățile de siguranţă alimentară din unele ţări membre ale Uniunii Europene, precum şi de către organizațiile de consumatori din BEUC, Asociaţia Pro Consumatori solicită marilor reţele comerciale să retragă de la comercializare toate produsele care conţin aditivul dioxid de titan.

Totodată, Asociaţia Pro Consumatori solicită Ministerului Sănătăţii, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor să interzică prin intermediul unui ordin comun utilizarea dioxidului de titan în compoziţia produselor destinate copiilor fabricate în România, precum şi interzicerea importurilor de produse destinate copiilor care au în compoziţie dioxid de titan.

Asociaţia Pro Consumatori le recomandă părinţilor responsabili din România să semneze petiţia “Nu mai puneţi aditivi dăunatori în alimentele noastre – sustineţi eliminarea colorantului alb E171”, iniţiată de Safe Food Advocacy Europe(SAFE), Agir pour l’Environnement, European Environmental Citizens’ Organisation for Standardisation (Stop putting harmful additives in our food – Support the removal of white colourant E171 (wemove.eu).

Peste 86 000 de cetățeni din întreaga Europă au semnat această petiție pentru a sprijini interdicția franceză a dioxidului de titan (E 171) și au solicitat punerea în aplicare a principiului precauției, având în vedere incertitudinile legate de aditivii alimentari care nu au un scop nutrițional și care pot prezenta un risc pentru consumatori.

„Este ușor de înțeles că nanoparticulele sunt fragmente de materie, naturale sau fabricate, care au dimensiuni la nivelul nanometric (miliardimi de metru); nanoparticulele naturale se formează ca urmare a proceselor naturale: combustii, abraziuni etc. care se petrec în timpul erupțiilor vulcanice, cutremurelor, incendiilor, acțiunii vânturilor violente ș.a.m.d., nanoparticulele fabricate sunt realizate prin nanotehnologii din materiale modificate la nivel molecular sau chiar atomic. Considerarea unui material ca „nano“ este subiectul unor aprinse discuții în Comisia și Parlamentul UE: inițial, nanomaterial a fost definit acel material care conține particule libere, sub formă de agregat (ansamblu de particule legat solid sau fuzionate între ele) sau sub formă de aglomerat (ansamblu de particule sau de agregate slab legate între ele, a căror suprafață exterioară echivalează cu suma zonelor de suprafață a tuturor particulelor ce formează aglomeratul), din care cel puțin 50% din particule au dimensiuni ce variază între 1 și 100 nm; tendința este aceea de a reduce procentajul minim de particule nanometrice la 10%.

Anul nașterii nanotehnologiilor se consideră a fi anul 1959, când fizicianul american Richard Feynmann a pus în joc un premiu de 1.000 de dolari pentru cercetătorii care vor reuşi să manipuleze un material la nivel atomic; în acel an, cunoscutul fizician (laureat al Premiului Nobel pentru fizică, în 1965) desfășura un seminar de popularizare referitor la nanotehnologie, prelegerile devenind apoi un compendiu (There’s Plenty of Room at the Bottom – Este destul loc la bază) de referință. În perioada următoare s-au desfășurat eforturi ample în direcția perfecționării microscopiei, condiție de bază pentru dezvoltarea micro- și nano-tehnologiilor. Rezultate în cascadă au fost înregistrate după circa un sfert de secol, spre 1990.

După anul 2000 s-a constatat că tehnologia nano nu se rezumă doar la aranjarea spaţială a materiei, ci conține și numeroase aspecte legate de proprietăţile acesteia. Aceste rezultate au fost relevate în variate domenii, unde s-au desfășurat astfel de cercetări, și mai ales în domeniile militar, sănătate, inginerie etc. Nu puteau rămâne în afara acestor noutăți afacerile, îndeosebi afacerile de largă anvergură, cum ar fi cele legate de hrana lumii. Nanoroboţii militari au fost printre primele realizări, din două considerente – militar și medical, în ambele contând dimensiunea factorilor de intervenție, dincolo de posibilitatea de reperare și cu asigurarea certă a nelăsării urmelor de intervenție.

Printre cele mai mari surprize pe care le-au arătat nanomaterialele, enumerăm: valori foarte mari ale reactivității, conductivității electrice și termice, rezistenței mecanice, anduranței etc. Unii giganți agroalimentari alocă fonduri mari pentru cercetarea, în universități și laboratoare, a posibilităților de realizare a „hranei inteligente“ și personalizate, bazată pe înglobarea în alimente a unor nanocapsule cu arome, nutrienţi și culori diferite care se pot activa în cuptorul cu microunde (sau în alt fel) în funcție de gustul consumatorului și de nevoile speciale de consum ale acestuia (în situația că are nevoie de un aliment nealergen, de exemplu). Eficiența aditivilor alimentari poate crește neînchipuit de mult ca urmare a ajutorului nanoelementelor, care transportă „inteligent“ aditivii (E-urile) în masa alimentului, situație care sporește, după caz, conservabilitatea, proprietățile senzoriale etc.

Nanoparticulele din dioxid de titan (prezente în produse alimentare, farmaceutice cosmetice etc.) produc rupturi ale ADN (acid dezoxiribonucleic – component principal al aparatului genetic) generând daune grave organismului, așa cum au dovedit experimentele făcute pe șoareci. Cum ar putea să lase consumatorii liniștiți rezultatele unor cercetări privind efectele grave ale particulelor de dioxid de titan adăugate în hrana șoarecilor, când aceleași nanoelemente se adaugă și în pasta de dinți: nanoparticulele de 20 nm au produs inflamarea plămânilor animalelor de laborator.

După astfel de experimente, s-au tras concluzii multiple: proprietățile nanoparticulelor nu sunt guvernate de fizica particulelor mari, ci de mecanica cuantică; nanoparticulele trebuie cercetate pe clase dimensionale, întrucât proprietățile variază de la o clasă de dimensiuni la alta; cercetările trebuie să fie temeinice și susținute; manipularea materiei la nivel de moleculă, înseamnă intrarea într-un univers de incertitudini majore; menționarea componentelor din alimente trebuie neapărat să vizeze și componentele nanometrice.

Nanotehnologiile dau posibilitatea creării și manipulării, atât a materiei organice, cât și a materiei anorganice, la scară nanometrică (moleculară și atomică); promit să asigure mijloacele de proiectare la acel nivel; promit să asigure materiale cu proprietățile dorite pentru o tehnologizare eficientă, materiale care vor avea capacitatea să se auto-organizeze, auto-asambleze, auto-corecteze și chiar să se auto-întrețină la parametrii doriți”, a explicat prof. univ. dr. Ion Schileru, ASE București.

sursa: apc-romania.ro