Connect with us
Advertisement

Eveniment

Trei scenarii pentru majorarea pensiilor de la 1 ianuarie 2023. Și măsura acordării de vouchere sociale ar putea fi prelungită

Publicat

Liderii de coaliție au făcut noi precizări despre majorarea pensiilor. Premierul Ciucă spune că este cât se poate de posibil să fie crescute pensile, iar preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, consideră că majorarea trebuie să pornească de la 10%.

„Este cât se poate de posibil, există voinţa politică, atât a PNL cât şi la PSD, astfel încât să putem să luăm o astfel de decizie”, spune premierul Nicolae Ciucă, întrebat dacă este posibilă o majorare şi a salariului minim şi a pensiilor, potrivit Mediafax.

Ciolacu: majorarea trebuie să pornească de la 10%

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, joi seara, că pensiile trebuie mărite pentru toată lumea, indiferent de valoarea pensiei, iar majorarea trebuie să pornească de la 10%.

„Am spus, nu e prima oară: trebuie să plecăm de la 10%, categoric. Când mărim pensiile, mărim la toată lumea, şi la cei care au pensii mai mici, şi la cei care au pensii mai mari.

Părerea mea e că trebuie găsită calea, cum am găsit când am intrat la guvernare acel program pe care l-am lucrat împreună cu doamna Olguţa Vasilescu, în care la anumite zone, la peste trei milioane şi jumătate de pensionari, am venit şi cu acele ajutoare pe o perioadă, mai ales perioada de iarnă, şi se vede cât de bine au venit”, a spus Ciolacu, potrivit Agerpres.

Liderul PSD a mai afirmat că ar fi o premieră în cei 30 de ani de la Revoluţie ca legea bugetului să fie prezentată în noiembrie, pentru a fi timp de dezbateri.

„Ar fi o premieră în cei 30 de ani de la Revoluţie să venim cu legea bugetului în noiembrie, să avem timp să dezbatem cea mai importantă lege care este votată în Parlament. Din punctul meu de vedere şi al colegilor mei, celor care am făcut impactul bugetar. Repet, am părerea că va fi o creştere economică mai mare, ne încadrăm, este inuman să vorbim de o decizie de a avea sub 10% o mărire a pensiilor”, a mai afirmat Marcel Ciolacu.

Trei scenarii de majorare a pensiilor – exemple de calcul

Punctul de pensie este deocamdată 1.586 de lei, iar pensia minimă este de 1.000 de lei.

Potrivit Realitatea Plus, au fost trei scenarii discutate până acum în legătură creșterea pensiilor.

  • Scenariul 1: majorare cu 8% – valoarea punctului de pensie: 1.712 lei, creștere cu 126 de lei; pensia minimă 1.080 de lei, creștere cu 80 de lei
  • Scenariul 2: majorare cu 10% – valoarea punctului de pensie: 1.744 lei, creștere cu 158 de lei; pensia minimă: 1.100 de lei, creștere cu 100 de lei
  • Scenariul 3: majorare cu 15% – valoarea punctului de pensie: 1.823 de lei, creștere cu 237 de lei; pensia minimă 1.150 de lei, creștere cu 150 de lei

Alte măsuri avute în vedere

Premierul Nicolae Ciucă a precizat că este posibil ca şi măsura voucherelor sociale de 50 de euro să fie prelungită.

„Pe de o parte trebuie să acoperim rata de creştere a inflaţiei, de cealaltă parte, de asemenea în funcţie de evoluţia concretă şi de evoluţia inflaţiei şi a economiei, aşa cum am făcut anul acesta şi am luat deja două măsuri de a asigura cetăţenilor vulnerabili cu salarii mici, cu pensii mici, acest sprijin financiar, primul în prima jumătate e a anului, cel de-al doilea în a doua jumătate, să gândim şi să luăm măsuri similare şi anul viitor”, menţionează şeful Executivului.

Ciucă: până la finele lunii septembrie va fi luată o decizie pe carburanţi

Totodată, Ciucă a menţionat că până la finele lunii septembrie va fi luată o decizie pe carburanţi.

„Această măsură a funcţionat încă de a doua zi după ce au luat decizia respectivă. (…) Acum trebuie să analizăm care sunt elementele de evoluţia a preţurilor la carburanţi, care este evoluţia preţului la petrol, pe piaţa internaţională şi în funcţie de aceasta, vom lua decizia”, a conchis Ciucă, potrivit Mediafax.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. pilu

    vineri, 16.09.2022 at 13:39

    Ce politicieni de rahat avem ! Ăştia nici aritmetica nu o înţeleg. Păi dacă inflaţia este 16% şi tu măreşti în scenariul 3 cu 15%, unde-i creşterea ? In capul lor ăla mic, în care joacă creierul tontoroiul. Câtă neobrăzare şi minciună politică în ţara asta.

  2. Jurca luminita

    vineri, 16.09.2022 at 16:03

    Dar dc nu cresc salariile și pensiile la fel cum crește inflația

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement