Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă Cod Galben de ploi torenţiale, valabil de sâmbătă dimineaţa până luni noaptea, inclusiv în judeţul Alba. De asemenea, vineri vor fi...
România lucrurilor bine făcute este departe de a deveni o realitate. Orice lucrare depășește termenul de finalizare, iar singurii care au de suferit sunt cetățenii. Așa...
Ministerul Finanţelor a anunţat că, la solicitarea Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, a aprobat, în 15 iunie, alocarea rezervei nerepartizate...
Proprietarii de localuri sunt obligaţi să obţină avizele de securitate la incendiu până cel târziu 30 iunie. Reamintim că, printr-un proiect aprobat de Parlament, acest termen...
Elevii și preșcolarii vor intra de vineri, după terminarea orelor, în vacanța de vară. Clasele terminale din învățământul liceal au încheiat anul școlar pe 26 mai,...
Tarifele de roaming au fost eliminate începând din 15 iunie, în interiorul Uniunii Europene (UE) şi ţărilor din Spaţiul Economic European (SEE). Cu toate acestea, există...
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, legea care interzice folosirea animalelor sălbatice în circuri, cu excepţia câinilor, cailor, delfinilor şi a unor păsări exotice. „Se interzice folosirea...
Premierul Sorin Grindeanu a declarat, în conferința de presă organizată la Palatul Victoria după excluderea sa din PSD, că a fost exclus din partid din cauza...
La începutul săptămânii viitoare, Regiunea Centru va fi gazda vizitei oficiale a delegației Landului Brandenburg, condusă de Anne Quart, secretar de stat în cadrul Ministerului de...
A trecut fix un an de la alegerile locale din 2016, un an de când noii sau vechii primari s-au așezat la „cârmele corăbiilor” pe care...
Vremea se răceşte, în ultimele două zile din această săptămână. Dacă vineri temperaturile maxime urcă până la valori de 27 grade Celsius, sâmbătă şi duminică vor...
Sărbătoarea Muzicii aduce în Piața Cetății, sâmbătă 24 iunie, de la ora 18.00, emoția și romantismul tangoului argentinian, în seara dedicată dansului. Cu sau fără trandafir...
Patrimoniul cultural istoric al Regiunii Centru se completează cu două obiective care, prin fondurile Regio 2014-2020, vor obține bugetul necesar pentru finalizarea lucrărilor de restaurare și...
Uwe, unul dintre gladiatorii Ludus Apulensis de la Alba Iulia îi urează la mulți ani lui Donald Trump, din Moscova. Acesta a fost surprins de o...
În urma şedinţei Comitetului Executiv PSD de joi, de la ora 14.00, conducerea partidului a decis excluderea premierului Sorin Grindeanu din formaţiunea politică. Hotărârea a a...
Primăria din Sebeș este obligată de Curtea de Conturi să execute silit Partidul Național Liberal pentru restanțe la plata chiriei la un sediu al organizației locale....
La Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia va avea loc vineri, 16 iunie, un seminar al Camerei Auditorilor Financiari din România. Vor fi discuţii pe...
Simulator de zbor cu deltaplanul peste Cetatea Alba Carolina, ghizi robotizați la Muzeul Unirii, statui muzicale sau grădini și parcuri animate cu ajutorul tehnologiei sunt doar...
O tânără în vârstă de 20 de ani a fost rănită într-un accident petrecut joi după-amiaza pe DN1, în care a fost implicat şi un şofer...
În acest weekend, Garda Apulum continuă tradiționalele evenimente de la Alba Iulia, după ce, în perioada 7-12 iunie, a participat al un festival în Moscova. Vezi...