Echipa României a câştigat în premieră Cupa Mondială de minifotbal, sâmbătă seara, în emiratul Ras Al Khaimah (Emiratele Arabe Unite), după o victorie dramatică în finala...
Două drumuri din comuna Ciuruleasa, în lungime totală de peste 3,6 km, vor fi asfaltate și modernizate printr-o investiție de peste 4,2 milioane de lei. Primăria...
Cele mai obișnuite greșeli în trafic: Există statistici și cercetări care urmăresc comportamentul șoferilor și greșelile comune pe care aceștia le fac în trafic. Acestea stau...
Polițiștii rutieri din Aiud au oprit, vineri, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani, din Ocna Mureș. În urma testării cu...
Salariul minim majorat obligatoriu de la 1 ianuarie 2024: este vorba despre cei care din 2021 au lucrat pe salariul minim și care, potrivit legii, vor...
Accident în comuna Șibot: Un bărbat de 77 ani, care circula cu un motoscuter, pe raza satului Sărăcsău, a căzut si a decedat. Informația a fost transmisă...
Aproape 80.000 de cazuri de violență domestică s-au produs în familiile din România, în primele 9 luni ale acestui an. Majoritatea lor au fost înregistrate în...
Lupii și câinii maidanezi au început să se împerecheze în Munții Carpați, arată un studiu de monitorizare genetică realizat de echipa Fundației Conservation Carpathia în perioada...
Polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar...
O femeie a fost rănită într-un accident rutier produs vineri la Zlatna. Accidentul s-a produs pe trecerea de pietoni. Atât șoferul cât și victima au fost...
O femeie în vârstă a fost accidentată în Alba Iulia, pe trecerea de pietoni, au transmis reprezentanții IPJ Alba. Potrivit acestora, după testarea șoferului, au reieșit...
Un accident grav de circulație s-a produs vineri seară, în jurul orei 21, în Petrești. Trei tineri au fost răniți. Potrivit reprezentanților IPJ Alba, din primele...
4 noiembrie: Moșii de Toamnă sau Sâmbăta Morților. Reprezintă o tradiție și sărbătoare populară care are loc în România în prima sâmbătă după sărbătoarea de Sfântul...
Tronsonul din Autostrada Transilvaniei care leagă Chețani de Câmpia Turzii va fi finalizat cu nouă luni înainte de termenul contractual, fapt ce reprezintă un nou „record...
Școala Gimnazială din Ciuruleasa va fi reabilitată termic printr-o investiție de peste 2,2 milioane de lei. Primăria Ciuruleasa a lansat pe 2 noiembrie o licitație pentru...
Cum să tratezi acasă durerea de oase sau încheieturi: aceste dureri pot fi extrem de supărătoare și pot apărea chiar în momente în care nu putem...
Sâmbătă, 4 noiembrie 2023, la Aiud va avea loc o acțiune de colectare gratuită a deșeurilor electrice, electronice sau electrocasnice. Orice aparat electric, electronic sau electrocasnic,...
Polițiștii rutieri din Alba vor monitoriza traficul și în acest weekend. Vor acționa pe principalele artere din județ, inclusiv cu aparate radar. Amplasarea radarelor în perioada...
Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,4% în luna septembrie 2023, similară cu cea înregistrată în august, însă rata şomajului în rândul tinerilor...
Elevii clubului de programare și IT ”Lions Code Kids Ighiu” de la Biblioteca Comunală din Ighiu au fost prezenți pentru prima dată la un târg de...