Ordonanța pentru debranşarea sau deconectarea clienţilor rău-platnici la gaze naturale şi energie electrică a fost adoptată luni de Senat în unanimitate, însă cu un amendament: exceptarea de la debranşare a anumitor consumatori, în starea de alertă.

Publicitate

Este vorba despre OUG 84/2021.

Citește și Ce trebuie să facă persoanele cu venituri mici ca să obțină din noiembrie ajutorul financiar pentru gaze, curent și combustibili

Categoriile de consumatori care sunt exceptați de la debranșare

Categoriile exceptate sunt:

  • consumatorul vulnerabil de energie definit prin Legea 226/2021
  • consumatorul final casnic de energie electrică ce are un consum mediu lunar mai mic de 100 kWh şi nu mai mult de şase facturi neachitate în sold
  • consumatorul final casnic de gaze naturale ce are un consum mediu lunar mai mic de 1.000 Kwh şi nu mai mult de şase facturi neachitate în sold.

"Nerespectarea prevederilor de către operatorii de transport şi distribuţie de energie electrică şi gaze naturale se sancţionează cu amenda de la 200.000 lei la 300.000 lei. Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii se fac de către reprezentanţii împuterniciţi ai ANRE", se arată în ordonanţă, potrivit dcnews.ro.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Ordonanţa de urgenţă, în forma emisă de Guvern, abrogă articolul 72, alineat 1, din OUG 70/2020, prevedere care stabileşte că pe perioada stării de alertă operatorii de transport şi distribuţie energie electrică şi gaze naturale asigură continuitatea furnizării serviciilor, iar în situaţia în care este incident un motiv de debranşare/deconectare, amână efectuarea acestei operaţiuni până la încetarea stării de alertă.

Perioadă de tranziție de 90 de zile

Actul normativ al Guvernului prevede includerea unei perioade de tranziţie de 90 de zile, în timpul căreia clienţii finali care au beneficiat de prevederile articolului 72, alineat 1 ale OUG nr. 70/2020 nu pot fi deconectaţi pentru debitele restante aferente perioadei de aplicabilitate ale respectivelor prevederi, aceştia având posibilitatea să identifice, împreună cu prestatorii de servicii din domeniile energie electrică şi/sau gaze naturale şi în funcţie de situaţia proprie, soluţii pentru achitarea debitelor restante.

Publicitate

Vezi și Cum se face compensarea facturilor la energie electrică

Ordonanţa va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

surse: dcnews.ro, agerpres.ro