Connect with us
Advertisement

Eveniment

VIDEO: Cum arată complexul balnear de la Ocna Mureș, care se va deschide la sfârșitul verii. Investiție unică în Transilvania

Publicat

Complexul balnear de la Ocna Mureș, o investiție unică în Transilvania, va fi deschis pentru public la sfârșitul acestei veri. Autoritățile locale și județene dau asigurări că, la final, investiția va rivaliza cu cele din Ungaria, preferate de turiștii români atât vara, cât și iarna. 

Baza de tratament, cu o suprafață totală de aproximativ 6400 de metri pătrați este aproape gata. Muncitorii fac ultimele montaje și probe pentru testarea instalațiilor, iar în zonele deja finalizate se face curățenie.

Primarul Silviu Vințeler spune că dacă totul va merge bine, baza va fi gata la sfîrșitul lunii august, cel târziu în septembrie. Printre lucrările importnte care mai trebuie realizate sunt montarea a două jacuzzi și a unei piscine pentru copii.

Pe lângă baza de tratament, în continuarea proiectului a fost realizată și o zonă exterioară, de agrement, cu piscine și terenuri de tenis și de fotbal. Este vorba despre aproape 40.000 de metri pătrați.

Baza de tratament este construită într-un parteneriat între Consiliul Județean Alba și Primărie Ocna Mureș, iar pentru complexul de agrement, administrația locală a apelat la Compania Națională de Investiții.

Primarul Silviu Vințeler a oferit echipei Alba24 un tur al investiției și a explicat în amănunt modul în care vor funcționa cele două zone, complementare.

Investiția poate fi asemănată cu cele din Ungaria. Cuprinde bazine interioare și exterioare cu apă sărată și dulce, o sală de fitness la etaj, restaurant, bar, sală de tratament cu nămol, spații pentru proceduri de fizioterapie și recuperare medicală, un domeniu în care orașul excela în trecut, grație apelor sărate din subteran.

Vara, complexul va putea primi până la 700 de persoane pe zi, iar iarna, când vor funcționa doar facilitățile din spațiile închise, 400 de persoane.

Investiția este de aproximativ 30 de milioane de lei (în jur de 6 milioane de euro), într-un parteneriat egal dintre Consiliul Județean și Consiliul Local Ocna Mureș.

Complexul sportiv realizat împreună cu CNI, costă la rândul său aproximativ 4 milioane de euro.

Primarul recunoaște că din cauza creșterii prețurilor, investiția ar fi fost acum imposibil de realizat.

Cum va fi organizată baza de tratament

Baza de tratament va fi administrată printr-o societate comercială care va fi înființată prin asocierea primăriei cu consiliul județean.

Joi, 30 iunie, are loc o ședință comună a celor două instituții, chiar pe marginea bazinului principal, în care se va decide cum va funcționa viitoarul complex balnear.

Prețurile biletelor și abonamentelor nu a fost deocamdată fixat, dar primarul spune că mizează mai mult decât pe venituri, pe dezvoltarea pe orizontală a serviciilor private: cazare, restaurante, locuri de muncă.

”Am lucrat cu cei mai buni specialiști pe partea asta, medicală, ne-am consultat cu ei pentru a fi în top cu tot ce înseamnă tratament.

Din fericire pentru noi, acești oameni chiar și-au dorit să ne ajute. Conceptul l-am făcut de la zero. Bine, eu am fost mult în Ungaria, unde știți că e foarte bine dezvoltată partea de tratament balnear” a spus primarul Vințeler.

Acesta a adăugat că totul va fi utilizabil până la sfârșitul lunii august.

Despre apele sărate de la Ocna Mureș

Orașul Ocna Mureș este situat la altitudinea de 258 m. Dispune de un climat continental-moderat, cu temperatura medie anuală de 9 °C (peste 20 °C în iulie și sub −4 °C în ianuarie).

Are un interes turistic deosebit, datorită lacurilor aflate pe masivul de sare. Localitatea a oferit în trecut mai multe instalații de tratament, printre care: un solariu cu amenajări pentru aeroterapie și helioterapie, instalații pentru electroterapie, băi calde, apă minerală sărată concentrată.

Dintre factorii naturali de cură trebuie menționate și apele minerale clorurate și sodice din lacurile existente pe locurile vechilor saline.

Aceste ape au o concentrație deosebit de mare (266 grame /litru), fiind utilizate în trecut în tratarea unor afecțiuni, precum cele reumatismale articulare și degenerative (periartrite, tendinoze, artroze, poliartroze), neurologice periferice (sechele după poliomielite, pareze), ginecologice (metroanexită cronică, cervicită cronică, insuficiență ovariană), posttraumatismale (stări după entorse, luxații, fracturi).

În perioada romană, orașul era extrem de important datorită zăcămintelor de sare.

Articol de Raul Baciu și Ovidiu Hațegan

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    miercuri, 29.06.2022 at 21:01

    Iar v-a luat gura pe dinainte cu termenul de receptie. Aduceţi-vă aminte ce spuneaţi înainte. Primarul un termen,prefectul altul şi tot aşa.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement