Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO: Documentar TVR despre istoria evreilor din Alba Iulia. Imagini din sinagogă și interviuri cu personaje cheie

YouTube video

Publicat

”Pe urmele celei mai vechi comunităţi evreieşti din Transilvania” este un documentar foarte interesant realizat în 2016 de Televiziunea Română la Alba Iulia. Filmul cuprinde interviuri cu György Jakubinyi, arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia, Lia Borza, preşedintele Comunităţii Evreilor Alba Iulia, Julia Farkas, supravietuitoare a Holocaustului.

Reportajul a fost difuzat la TVR Cluj şi TVR3. Asistent imagine Ioan Bentea, imagine Alexandru Marius (1956 – 2012), editor imagine Cosmin Oşorhean. Realizator Andrea Ghiţă.

Filmul urmărește, așa cum îi spune și numele, istoria celei mai vechi comunități evreiești din Transilvania și cuprinde imagini din sinagogă, fotografii vechi și imagini din cimitirul evreiesc, monument istoric.

Comunitatea evreiască din Alba Iulia

Comunitatea evreiască mai numără până într-o sută de membri, deşi, până la 1848, a fost cea mai mare comunitate din Ardeal, când era singura comunitate evreiască recunoscută de principii Transilvaniei. A fost foarte puternică și numeroasă până în perioada interbelică.

Acesta este unul dintre motivele pentru care la Alba Iulia se găseşte una dintre cele mai frumoase sinagogi din ţară.

Vezi și: Femeia din Alba Iulia care a supraviețuit infernului de la Auschwitz. Povestea tristă a Irinei Berenstein

Evreii sosiţi la Alba Iulia în veacul al XVI-lea, erau de origine sefardă, fiind descendenţii celor expulzaţi din Spania şi stabiliţi la Constantinopol. Din acest motiv erau prigoniți de principii Transilvaniei. Sigismund Báthori a ordonat prinderea evreilor şi spânzurarea lor de-a lungul zidurilor cetăţii.

Sub domnia lui Gabriel Bethlen, lucrurile s-au schimbat: în 1623 le-a acordat evreilor sefarzi, sosiţi de la Constantinopol, dreptul de a se aşeza la Alba Iulia. Principele i-a sprijinit pe evrei pentru a impulsiona comerţul cu ţările limitrofe şi, în primul rând, cu Imperiul Otoman. Politica lui Bethlen a fost urmată şi de succesorii săi, care au înţeles importanţa acestui act.

După anexarea Transilvaniei la Imperiul Habsburgic, în viaţa evreilor din Alba Iulia s-a petrecut o întorsătură majoră, fiind puşi sub jurisdicţia episcopului romano-catolic al Diecezei de Alba Iulia.

Sinagoga este una dintre cele mai cunoscute clădiri din Alba, chiar dacă puțini dintre locuitori au pătruns vreodată în imobil. Clădirea are o istorie zbuciumată. La revoluția de la 1848 a ”primit” 3 ghiulele care s-au înfipt în fațată și sunt și acum acolo. După 90 de ani, respectiv în 1938, în luna noiembrie, clădirea sinagogii a fost victima unui atentat cu bombă care a afectat un perete, o parte dim mobilă și candelabrele. Bănuiala a căzut atunci asupra legionarilor.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:



ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate