Connect with us

Eveniment

VIDEO: Expoziție de fotografie cu și despre Marcel Iureș. Eveniment de excepție la Alba Iulia. Imagini din cariera actorului

Publicat

La Alba Iulia a fost deschisă luni expoziția ”Marcel Iureș – Atitudini”, în prezența actorului. Expoziția prezentată la Sala Unirii cuprinde imagini-document ce surprind traseul artistic al actorului, de la primele roluri, până la momentele ce au redefinit arta spectacolului în România.

Prezent la Alba Iulia, la deschiderea expoziției, actorul Marcel Iureș a fost întrebat care decadă din cariera sa ar considera-o mai memorabilă. Acesta spune că ”toate perioadele din cariera sa au farmecul lor, adevărurile lor provizorii, care au dus, s-au tras una după alta. Așa e viața. N-am un simț al posterității foarte dezvoltat, dar încă mă uit cu interes la asta, pare o dâră lăsată în viață”.

Despre participarea la Atelierul de poetică teatrală, unde va colabora cu tineri actori, actorul spune:

”Pentru mine este cel mai mare profit să mă întâlnesc cu niște surse de energie atât de puternice, toți sunt artiști notorii, îmi face mare plăcere să vin în Alba Iulia, vin de 15-16 ani de când e festivalul găzduit de Teatrul ”Prichindel”.

Managerul Teatrului de Păpuși ”Prichindel” din Alba Iulia, Ioana Bogățan, a dat alte detalii despre Atelierul de poetică teatrală, dar și alte proiecte:

YouTube video

Expoziția ”Marcel Iureș – Atitudini” la Alba Iulia

Expoziția  nu prezintă doar o serie de fotografii, ci o călătorie vizuală în inima teatrului românesc contemporan și în universul unui actor care a transformat scena într-un spațiu al libertății, al curajului și al misterului, transmit organizatorii.

Curatorul expoziției realizate de Marina Constantinescu (critic de teatru, scriitor, realizator TV) este Irina Tapalagă (artist plastic – muzeograf).

„O expoziţie de fotografie – document dedicată actorului Marcel Iureş, în armonie cu personalitatea acestui mare artist. «Libertate» şi «curaj» sunt două dintre trăsăturile care-l definesc.

Libertatea de expresie şi curajul de a depăşi cutuma. Modern încă de la primele roluri, visător, dar şi teluric, a creat de multe ori în cariera lui şi în fenomenul teatral românesc momente de avangardă care l-au redefinit pe el însuşi, dar şi mişcarea artei spectacolului. Imagini document din roluri-cheie trasează drumul actorului de la debut până astăzi”, a subliniat curatorul Irina Tapalagă.

Expoziția este deschisă până în 4 octombrie, la Sala Unirii din Alba Iulia, între orele 10.00 și 17.00.

Atelierul de poetică teatrală „Ion Caramitru”

Aceasta face parte din Atelierul de poetică teatrală „Ion Caramitru”, un proiect al UNITER, realizat în parteneriat cu Teatrul de Păpuși „Prichindel” și Consiliul Județean Alba, cu sprijinul Ministerului Culturii.

Vezi și FOTO: Ion Caramitru, între poze și amintiri, la Alba Iulia. Expoziție cu fotografii din viața actorului, pe scenă și în afara ei

Atelierul se desfășoară în perioada 22-28 septembrie și aduce împreună 11 tineri actori de teatru și film din întreaga țară, deja validați de colaborările cu cei mai importanți regizori – Oana Predescu, Oana Jindiceanu, Cosmina Olariu, Mălina Lazăr, Laura Gabriela Oana, Mihai Munteniţă, Mihai Niţu, Iustinian Turcu, Dragoș Ioniţă, Iosif Paştina și Iulian Costea.

Aceștia vor lucra sub îndrumarea a doi mentori de excepție: Marcel Iureș, un actor fascinant, recunoscut pentru subtilitatea descifrării textului teatral și Marina Constantinescu, critic de teatru, scriitoare și realizatoare TV, un filolog de marcă și un reper de rigoare. Sub îndrumarea lor, artiștii vor explora forța Sonetelor lui Shakespeare și puterea rostirii poetice, pentru a regăsi o cale de cunoaștere și de comunicare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.