Connect with us
Advertisement

Eveniment

29 aprilie: Ziua Veteranilor de Război. Respect și recunoștință eternă pentru cei care au apărat patria cu arma, în foame și frig

Publicat

Ziua Veteranilor de Război estre sărbătorită în data de 29 aprilie. Este ziua în care ne amintim de bunicii și străbunicii noștri care au luptat pentru tot ceea ce avem noi astăzi: o țară, o familie, o casă, prieteni și pace. 

Au luptat pe front fără mâncare, în frig, teamă și cu gândul sfâșietor la cei de acasă, pe care i-au lăsat în urmă.

Ei au supraviețuit, dar mulți dintre camarazii lor au murit sub ochii lor.

Au venit acasă pentru a-și regăsi țara devastată de război și de stalinism. Au trecut prin comunism și unii au reușit să ajungă la anii în care își pot vedea patria pe un drum mai bun.

Veteranul de război Gheorghe Tamaș din Daia Română a împlinit 100 de ani. O întâmplare de pe câmpul de luptă, amintită de acesta

Pentru tot ce au făcut, veteranii de război merită respectul nostru.

MApN, despre Ziua Veteranilor de Război:

”O zi în care trebuie să ne amintim că pământul românesc e udat cu mult sânge, că fiul cuiva nu s-a mai întors niciodată acasă, pentru ca România să rămână „acasă” pentru milioane de români.

Generațiile care au apărat cu pieptul fiecare centimetru de Românie ne-au predat de mult ștafeta și ne privesc cum ducem mai departe numele țării scăldat în sângele fraților care nu s-au mai întors niciodată la casa și familiile lor.

Cu viața și libertatea lor au cumpărat viața în libertate pe care o avem astăzi. Să nu uităm că nimic nu e gratis. Și România a plătit scump pentru onoarea de a fi român.

Ziua Veteranilor de Război – 29 aprilie, instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/2007

În urma celui de-Al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi (circa 92.000 de militari decedaţi).

De Ziua Veteranilor de Război, în anul 2020, mai erau puţin peste 4 100, toţi trecuţi de vârsta de 90 de ani. Mai sunt alături de noi doar pentru câţiva ani şi această comoară de preţ va dispărea.

Să nu-i uităm niciodată pe cei ce au luptat ca noi să fim liberi!”

Ziua Veteranilor de război, celebrată la Alba Iulia

Ziua Veteranilor de Război va fi celebrată sâmbătă, 29 aprilie, la Alba Iulia, printr-o ceremonie organizată la Cimitirul Eroilor.

La eveniment participă oficiali locali, militari, veterani de război şi cadre militare în rezervă.

Titlul de ”veteran de război” a fost recunoscut pentru prima dată în ziua de 29 aprilie a anului 1902, când regele Carol I a promulgat, la solicitarea supraviețuitorilor, Înaltul Decret prin care s-a instituit acest titlu, în conformitate cu Convenția Statelor Europene de la Geneva, în onoarea combatanților acoperiți de glorie pe redutele Războiului de Independență (1877-1878).

La articolul 2, Înaltul Decret Regal din 29 aprilie 1902, prevedea: ”Pentru ca fiecărui ostaș veteran să i se asigure liniștea și ocupațiunea pentru restul de viață, i se vor pune la dispoziție cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generațiile viitoare”, notează site-ul oficial al Asociației Naționale a Veteranilor de Război.

Astfel, participanților la Războiul de Independență li s-au asigurat, pe lângă acest onorant statut, mijloace pentru un trai decent și diferite înlesniri, în semn de recunoaștere a sacrificiilor lor pe câmpul de luptă.

Program – Ziua Veteranilor de Război

Alba Iulia, Cimitirul Eroilor – Monumentul Veteranilor de Război, sâmbătă, 29 aprilie 2023

  • Orele 10.00 – 10.05  Intonarea Imnului Național al României
  • Orele 10.05 – 10.15  Oficierea serviciului religios
  • Orele 10.15 – 10.25  Alocuțiune privind semnificația evenimentului
  • Orele 10.25 – 10.30  Depunere de coroane, jerbe de flori
  • Ora 10.30 Păstrarea unui moment de reculegere

Participanţi:

  • Instituţia Prefectului – Judeţul Alba
  • Consiliul Judeţean Alba
  • Primăria Municipiului Alba Iulia
  • Arhiepiscopia Ortodoxă Română, Arhiepiscopia Romano-Catolică, reprezentanți ai cultelor religioase
  • Unitățile militare (M.Ap.N., M.A.I.) din Garnizoana Alba Iulia
  • Direcția Județeană de Informații Alba
  • Oficiul Județean de Telecomunicații Speciale Alba
  • Centrul de Cultură ”Augustin Bena” Alba Iulia
  • Cercul Militar Alba Iulia
  • Asociația Națională ”Cultul Eroilor Regina Maria”, filiala Alba
  • Asociația  Națională a Veteranilor de Război ”Ferdinand I”, filiala Alba
  • Asociația  Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, filiala Alba ”Gemina”
  • Asociația Militarilor Veterani și a Veteranilor cu Dizabilități din Teatrele de Operații
  • Asociația  Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Ministerul Afacerilor Interne, filiala „Avram Iancu” Alba
  • Uniunea Asociațiilor de Revoluționari Alba Iulia
  • Servicii și instituții publice, asociații, fundații din județul Alba
  • Partide politice

Foto principal: Moș Sâvu sau veteranul de război Iosif Cosma Roman, la 100 de ani

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Anton Achim

    vineri, 05.05.2023 at 17:04

    Toata lumea ii apreciaza si exprima recunostinta dar cei morti au mormintele vandalizate si sint aruncati din mormintele lor in cimitirele din Alba Iulia pentu ca nu are cine sa plateasca acum pentu ei. Chiar asa de rau a ajuns primaria din Alba Iulia?
    Nu am auzit nici un protest din partea asociatilor mentionate in articol!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement