În perioada celor trei luni de vară, peste 200 de poliţişti din Alba au desfăşurat 177 de acţiuni. În cadrul acestora, au reuşit să prindă 13...
Tribunalul Alba a respins, vineri, recursul formulat de Ioan Ciprian Şoaită faţă de hotărârea Judecătoriei privind cercetarea acestuia pentru furt calificat în stare de arest preventiv....
Un tânăr de 33 de ani din Bucureşti, dat în urmărire naţională pentru executarea unei pedepse de închisoare pentru tâlhărie, a fost prins de poliţişti la...
Poliţiştii de la investigaţii criminale din Alba l-au prins pe George Mircea Morgoci, condamnat la cinci ani închisoare pentru viol asupra unui minor şi l-au transportat...
Un bărbat de 43 de ani din comuna Ohaba s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins băut la volan, de poliţiştii rutieri din...
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, va efectua în acest weekend o vizită în judeţul Alba, la Roşia Montană şi Alba Iulia, potrivit reprezentanţilor PSD Alba. Acesta...
Data de 23 septembrie este marcată la nivel mondial ca Ziua Internaţională Împotriva Exploatării Sexuale şi Traficului Femeilor şi Copiilor. Pentru a putea veni în sprijinul...
Opt tineri din zona Sebeș – Pianu au fost condamnați de Curtea de Apel Alba Iulia la pedepse cu închisoarea, într-un dosar de consum și trafic...
Liceul Industrial de Chimie, actualul Liceu Tehnologic din Ocna Mureş sărbătoreşte 40 de ani de la înfiinţare. Cu această ocazie, sâmbătă, 21 septembrie, dascălii şi absolvenţii...
Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită reexaminarea cuantumului amenzilor şi sancţiunilor complementare propuse în proiectul Codului Rutier. Le consideră abuzive şi cer introducerea...
La Primăria Alba Iulia au fost depuse mai multe sesizări de la persoane fizice şi juridice, prin care reclamă pagube în culturile agricole, produse de animale...
Luni, 16 septembrie, la Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir” din Cluj s-a desfăşurat proba scrisă tip grilă în cadrul examenului de primire în profesie ca avocat stagiar,...
Consiliul Local al Municipiului Aiud se reuneşte vineri, 27 septembrie, în şedinţă ordinară. Vor fi supuse votului consilierilor 21 de proiecte de hotărâre printre care modificarea...
La cursurile de limba şi literatura română ar putea participa şi scriitori, care să le „întindă o mână de ajutor” copiilor, pentru a înţelege operele literare,...
De la 1 noiembrie, firmele româneşti care desfăşoară comerţ la nivel internaţional trebuie să respecte noi reguli din legislaţia vamală comunitară. Termenul limită pentru aplicarea integrală...
Dintre cei 3.320 de elevi din Alba care au terminat gimnaziul şi au trecut de evaluarea naţională, doar circa 3.000 s-au înscris mai departe la liceu....
Heliportul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba va fi inaugurat vineri, 20 septembrie, după încheierea lucrărilor de amenajare. Situat pe terenul de sport al Colegiului Liceal Militar...
Ediţia din acest an a Cupei ACAS, competiţia sportivă dedicată copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi se desfăşoară sâmbătă, 21 septembrie, de la ora 10.00, în sala...
Sâmbătă, la Alba Iulia, se desfăşoară manifestările prilejuite de sărbătorirea „Zilei Naţionale a Contabilului Român”. Filiala Alba a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România...
Casele de bilete și abonamente pentru spectacolele din cadrul Festivalului Internațional de Teatru „Povești”, ediția a VIII-a, ce se desfăşorară în perioada 2-6 octombrie 2013 au...