Connect with us
Advertisement

Eveniment

Cine a fost Sfântul Andrei și de ce ocupă un loc deosebit de important în tradiția românească. Mister, credință și rugăciune

Publicat

Cine a fost Sfântul Andrei și de ce ocupă un loc deosebit de important în tradiția creștină. El a fost fratele Sfântului Petru și unul dintre cei doisprezece apostoli. Ziua de prăznuire a Sfântului Andrei este 30 noiembrie în calendarul creștin ortodox.

Sfântul Andrei (n. 6 î.Hr., Betsaida, Districtul de Nord, Israel – d. 30 noiembrie 60 d.Hr., Patra, Imperiul Roman) a fost așadar un apostol al lui Iisus din Nazaret, frate cu Simon Petru.

Evanghelia după Ioan menționează că Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul, care i-ar fi recomandat să-l urmeze pe Isus.

Conform aceleiași evanghelii, Andrei l-ar fi dus pe fratele său Simon Petru la Isus, spunându-i că l-a găsit pe Mesia (Ioan 1,35-42).

De aici provine caracterizarea lui Andrei ca „cel dintâi chemat”. În enumerările apostolilor, Andrei este menționat mereu între primii patru.

Mesaje de Sfântul ANDREI. Urări, felicitări și SMS-uri pentru Andrei, Andi, Andreea, Andra, Andrada

Cu toate acestea, nu se numără printre cei trei pe care Isus i-a tratat în anumite situații ca pe cei mai apropiați ai săi (Petru, Iacob și Ioan).

Sfântul Apostol Andrei a avut un sfârşit de mucenic, fiind răstignit, la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în forma de X, căreia i s-a spus mai pe urmă „Crucea Sfântului Andrei”.

Cine a fost Sfântul Andrei: importanța pentru români

Importanța Sfântului Andrei pentru români derivă dintr-o legendă și din tradiția istorică.

Conform legendei, Sfântul Andrei ar fi ajuns pe teritoriul actual al României, predicând creștinismul în regiunea Dobrogei și chiar în Munții Carpați.

  • Baza istorică: În Dobrogea există Peștera Sfântului Andrei, descoperită în jurul anului 1943 în comuna Ioan Corvin. Scriitorul bisericesc Hipolit de Roma a scris în lucrarea „Despre apostoli” că Sf. Andrei a predicat sciților și tracilor. Alăturarea celor două popoare arată că Scythia Minor (Dobrogea), aflată lângă Tracia, a fost creștinată.

El este considerat apostolul care a creștinat aceste locuri, iar Biserica Ortodoxă Română îl consideră ocrotitorul spiritual al României.

De aceea, românii îl sărbătoresc cu o zi liberă în data de 30 noiembrie. Ei își trimit mesaje de Sfântul Andrei.

Ziua de 30 noiembrie, cunoscută așadar sub denumirea de „Ziua Sfântului Andrei,” este sărbătorită în România cu tradiții specifice.

Citește și: NOAPTEA SFÂNTULUI ANDREI: Ce nu ar trebui să faci în această noapte. ”Apostolul lupilor”- Tradiții, superstiții, obiceiuri

Unele obiceiuri populare sunt legate de prezicerea viitorului, dat fiind că această zi marchează începutul anului bisericesc.

În concluzie, Sfântul Andrei este important pentru români datorită legendei care îl asociază cu creștinarea acestor teritorii și a tradiției istorice care îl consideră ocrotitor spiritual al țării.

Secretul nopții de Sfântul Andrei

În noaptea de Sfântul Andrei, hotarul dintre cele văzute şi cele nevăzute dispare, iar momentul este propice pentru unele practici de prospectare a viitorului.

Noaptea de Sfântul Andrei (29-30 noiembrie) este considerată de mulți echivalentul Halloween-ului românesc, datorită mai multor tradiții și superstiții legate de sărbătoarea Sfântului Andrei.

„Andrei cap de iarnă”(aşa cum i se spune în Bucovina) permite producerea unei îmbinări între lucrurile malefice şi cele benefice, dispărând hotarul dintre ele.

Astfel, în noaptea Sfântului Andrei, „umblă strigoii” să fure „mana vacilor”, „minţile oamenilor” şi „rodul livezilor”.

Usturoiul oferă protecție față de strigoi

În multe locuri, gospodinele atârnă cununi de usturoi. Sau ung porţile, uşile şi geamurile, dar şi coteţele animalelor, cu usturoi zdrobit pentru a preveni pătrunderea duhurilor rele.

Acest usturoi va fi folosit de-a lungul anului care va veni  ca tratament pentru diverse boli și ca mijloc de protecţie faţă de duhurile malefice.

Este și o modalitate de a atrage un posibil partener de viaţă, a ursitului (după ce, în prealabil, usturoiul a fost sfinţit la biserică şi păstrat la icoană).

Ca mijloace de protecţie faţă de strigoi se mai folosesc firimituri de pâine împrăştiate în curte.

Asta pentru ca duhurile să nu intre în casă după mâncare. Și candelele aprinse lângă icoane sunt utile.

Animalelor din gospodărie li se pune în hrană busuioc sfinţit şi în apă agheasmă.

Rugăciunea Sfântului Andrei

Pentru rugăciunile Apostolului Tău Andrei, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea.

În numele Tatălui, și Fiului, și Sfântului Duh, Domnului să ne rugăm:

Sufletul meu cel tulburat de gânduri şi de cuvinte rele curăţeşte-l cu dumnezeiescul tău dar, care s-a sălăşluit întru tine, propovăduitorul lui Hristos Andrei, ca, fiind curat, cântare vrednică să izvorască aşa:

Bucură-te, cel ce din pescar ai devenit apostol;

Bucură-te, că mai întâi ai avut pe Sfântul Ioan Botezătorul ca dascăl;

Bucură-te, că din ceata ucenicilor de Mântuitorul mai întâi ai fost chemat la darul apostolesc;

Bucură-te, că te-ai făcut cu multă credinţă ucenic al lui Hristos;

Bucură-te, că şi pe fratele tău, Petru, l-ai adus la Hristos;

Bucură-te, că împreună cu toţi apostolii ai urmat Domnului;

Bucură-te, că eşti dintre cei dintâi apostoli ai lui Hristos;

Bucură-te, că ai păstrat dragoste încuviinţată către Domnul;

Bucură-te, că pentru dragostea Lui, prin multe ţări L-ai propovăduit pe Dumnezeu dătător de viaţă;

Bucură-te, că propovăduind la păgâni credinţa cea în Iisus Hristos, multe necazuri ai răbdat;

Bucură-te, că ai fost bătut cu lemne şi cu pietre;

Bucură-te, că sălbaticii aceia te muşcau;

Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement