Connect with us
Advertisement

Actualitate

Fenomen spectaculos: Munții Retezat, fotografiați de la peste 100 de kilometri distanță, de lângă Zlatna

Publicat

Munții Retezat au fost surprinși recent într-o fotografie realizată Adrian Puiuleț de la Refugiul Săruni, aflat lângă Zlatna, pe Vârful Dâmbău, cel mai înalt vârf din Munții Trascău.

Datorită unui fenomen rar, care apare în sezonul rece, vârfuri precum Bucura, Custura, Retezat, Păpușa sau Peleaga au putut fi văzute astfel de la o distanță de peste 100 de kilometri.

Vezi și FOTO: Refugiul Săruni de pe Dâmbău a făcut zece ani. Povestea ascunzișului magic al iubitorilor de munte și chitară

Fotografia publicată pe pagina de Facebook a Refugiului Săruni, realizată de Adrian Puiuleț, este însoțită și de explicații (denumirea vârfurilor și înălțimea acestora), astfel:

  • Vf. Custura (2.457 m)
  • Vf. Păpușa (2.508 m)
  • Vf. Peleaga (2.509 m)
  • Curmătura Bucurei
  • Vf. Bucura (2.433 m)
  • Vf. Retezat (2.482 m)

Dâmbăul este cel mai înalt punct din Munţii Trascău (1.369 de metri) și are o importanţă deosebită pentru oraşul Zlatna. Zona Dâmbău, cuprinde şi o parte din aria protejată Cheile Feneşului şi de asemenea este o zonă carstică importantă, cu mai multe peşteri şi avene, dintre care se distinge Peştera Dâmbău (1.200 m lungime) şi Avenul Gemenele.

Citește și VIDEO: Ce sunt luminile văzute pe cerul județului în ultima lună. Sateliții lui Elon Musk, filmați de Eduard Schneider la Sebeș

De asemenea, Vârful Dâmbău constituie un important punct de belvedere; de aici în zilele senine de toamnă sau iarnă poate fi văzuţi Muntele Mare, Masivul Vulcan, Vârful Găina, Biharia, Retezatul, Parângul, Sureanul, Făgăraşul.

Citește și Săruni, refugiul montan cu bibliotecă, panouri solare și cuptor de pâine, construit de Trascău Corp Zlatna

Refugiul Săruni este un ansamblu de mai multe construcții: două clădiri destinate cazării, un cuptor de pâine și soba exterioară, vatră de foc, etc., aflat la altitudinea de 1.250 m.

Accesul la refugiu:

Din traseul cruce albastră Zlatna – Lacul Iezer, există o deviere, punct roșu către refugiu. Punctul roșu pleacă din traseul cruce albastră în zona numită „Poiana cu Urzici” (din zona indicatorului către Vf. Dâmbău – 1 h), continuă aproximativ 20 – 30 minute până la refugiu, apoi după încă 5 minute se unește din nou cu traseul cruce albastră în zona tăblitei indicatoare cu Vf. Dâmbău – 30 min.

Foto: Adrian Puiuleț

sursa: Refugiul Săruni

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement