Compania de exploatare a cuprului din Munţii Apuseni, “Cuprumin” Abrud, urmează să fie scoasă la vânzare prin licitaţie, în condiţiile în care, în ultimele 10 luni...
Nicolae Stelian, zis „Spanac”, antrenorul condamnat la 30 de ani de închisoare pentru viol şi deţinere de materiale pornografice cu minori nu este de acord cu...
Patroana Pensiunii „Gura Ursului” din judeţul Alba, acuzată că exploata minore, pe care le obliga să se prostitueze, rămâne în arest preventiv pentru 29 de zile....
Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, va fi prezent miercuri, 13 aprilie, la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, în cadrul unei sesiuni de...
Parcul în devenire din Sanţurile Ceţăţii a fost vizitat de peste 2.000 de persoane, în weekend, potrivit informaţiilor date de reprezentanţii societăţii „Grup Corint”, cea care întreţine...
Poliţia Rutierã Alba şi reprezentanţi ai Registrului Auto Român (R.A.R.) au organizat, luni dimineaţă, în oraşul Cugir, o amplă acţiune de identificare a şoferilor care circulă...
Conducerea Primăriei Alba Iulia clarifică pentru prima dată după o perioadă îndelungată de incertitudine, problema accesului locuitorilor în Cetatea Alba Carolina şi a introducerii unei eventuale taxe....
Premierul Emil Boc, Vasile Blaga şi Theodor Paleologu intră oficial în cursa pentru şefia PDL. Cei trei şi-au făcut publice candidaturile, luni, la interval de aproximativ o oră,...
Albaiulienii vor avea acces, de luni, la un spaţiu elegant, dotat cu aparaturi moderne şi de cea mai înaltă calitate, destinat activităţilor de pregătire fizică. Studio Fitness este o...
ANAF a clarificat oficial procedura eşalonării la plată a obligaţiilor la buget, neplătite la scadenţă. Ordinul a fost publicat la sfârşitul săptămânii trecute, în Monitorul Oficial...
Un tânăr de 22 de ani din Cugir a ajuns la spital, în noaptea de duminică spre luni, după ce a pierdut controlul mopedului pe care...
Mass media a reprezentat dintotdeauna un domeniu de activitate atractiv pentru tinerii aspiranţi la statutul de jurnalist şi deopotrivă fascinant pentru acei oameni de presă care...
Sub privirile a aproximativ 100 de spectatori, CSO Cugir a încheiat nedecis, 0-0, sâmbătă, cu Viitorul Sântimbru, un meci ce părea a fi la discreția cugirenilor,...
La doar 16 ani, Fabian Himcinschi a reușit să stârnească interesul marilor echipe din Europa. După ce a fost la probe în Scoția, o ofertă concretă pentru...
Sute de albaiulieni şi-au dat întâlnire, sâmbătă, în faţa Porţii a V-a a Cetăţii Alba Carolina, pentru a participa la inaugurarea Parcului din interiorul şanţurilor fortificaţiei...
Pompierii au fost nevoiţi să intervină, sâmbătă, pe strada Arnsberg din municipiul Alba Iulia, unde o femeie a rămas blocată în balconul locuinţei. Bătrâna se afla...
Vântul puternic şi vijeliile anunţate de meteorologi încă de sâmbătă dimineaţă au făcut şi primele pagube. Acoperişul unui bloc de 10 etaje, de pe strada Livezii,...
Meteorologii au instituit, sâmbătă dimineaţă, o avertizare cod galben de fenomene meteo periculoase. Aceştia au anunţat că vor avea loc intensificări ale vântului, de 60-70 km...
Zeci de firme din industria prelucrării lemnului şi cea a mobilei şi-au expus, vineri, produsele la târgul inaugurat în incinta Alba Mall. Clienţii nu au întârziat să...
Unirea Alba Iulia s-a deplasat, vineri, la Sibiu, pentru a juca în „fieful” Voinței din localitate. Aflată în „foame mare” de puncte, trupa pregătită de Gabi...