Connect with us
Advertisement

Actualitate

Înţelegere oficială între Primăria Alba Iulia şi MApN. Administraţia locală preia un teren din zona Schit pentru construcția de locuinţe ANL

ANL

Publicat

ANL vasile alecsandri1 Primăria Alba Iulia şi Ministerul Apărării Naţionale vor încheia un protocol de colaborare pe 10 ani prin care se stabilesc condiţiile de preluare a imobilului unităţii militare din zona Schit, de pe strada Lalelelor, unde vor fi construite aproximativ 700 de locuinţe ANL. Înţelegerea între minister şi administraţia locală este propusă pentru aprobare în şedinţa Consiliului Local din 22 aprilie.

Practic, Primăria primeşte parţial imobilul Armatei şi „la schimb” asigură condiţiile pentru construirea de locuinţe ANL în locaţia respectivă, iar cel puţin 250 de apartamente le dă militarilor.

Imobilul se regăseşte pe o listă cu cinci obiective aflate în proprietatea Statului Român şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, incluse în Hotărârea de Guvern 1144/noiembrie 2010 (pe vremea când premier era Emil Boc), ce prevede transmiterea acestora din domeniul public al statului si din administrarea MApN în domeniul public al municipiului Alba Iulia şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia. Pe listă este şi cazarma militară din apropierea Porţii III, pentru care Primăria avea planuri mari. Se dorea amenajarea unui complex turistic de lux sau poate un campus univesitar ori locaţie pentru extinderea activităţii Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Primarul Mircea Hava a reuşit, în septembrie 2014, să obţină acordul verbal al fostului ministrului Apărării Naţionale, Mircea Duşa, privind transferul către autorităţile locale, pentru a investi în reabilitarea acestuia. AICI, detalii. Atunci a rămas doar promisiune.

Vezi şi Ce transmite MApN referitor la situaţia cazărmii militare din Cetatea Alba Carolina

Apoi, la sfârşitul lunii martie, premierul Dacian Cioloş s-a întâlnit cu autorităţile locale la Alba Iulia şi a transmis că sunt căutate soluţii pentru transferul imobilelor în discuţie de la MApn la CL, iar câteva zile mai târziu, şeful ANL, George Stan, a confirmat, tot la Alba Iulia, că vor fi construite peste 700 de apartamente ANL în zona Cetate-Schit, pe strada Lalelelor, cu condiţia acordului de la MApN.

Citeşte şi Dacian Cioloș la Alba Iulia. Premierul caută soluții pentru transferul cazărmii din Cetatea Alba Carolina, de la MApN la administrația locală

Locuinţele vor putea fi închiriate atât de militari sau specialişti în diferite domenii, cât şi de alţi tineri până în 35 de ani.

Vezi Directorul ANL, George Stan, la Alba Iulia. Demersuri pentru construirea a 700 de apartamente, pe terenul unităţii militare de pe strada Lalelelor

Lista imobilelor din HG menţionată cuprinde:

1. Imobil 415 (parţial) din Alba Iulia, str. Mihai Viteazu nr. 10 (cod 8.29.09, nr. M.F. 103952, valoarea de inventar: 98.269,52 lei) cu suprafaţa construită de 55 mp şi cea totală a terenului, inclusiv construcţii de 13.069 mp (în Cetatea Alba Carolina, cazarma militară lângă Poarta III)

2. Imobil 510 (parţial), Alba Iulia, str. Romană (cod 8.29.09, nr. M.F. 103953, valoarea de inventar: 34.153,45 lei) cu suprafaţa teren 3.387 mp (în Cetatea Alba Carolina)

3. Imobil 1023 (parţial), Alba Iulia (cod 8.29.09,  nr. M.F. 103957, valoarea de inventa  189.965,7 lei) cu suprafaţă teren 18.675 mp

4. Imobil 1060 (parţial), Alba Iulia, str. Lalelelor – zona spre Schit, (cod 8.29.09, M.F. 103958, valoarea de inventar 997.150,5 lei) cu suprafaţa construită de 2.861,92 mp şi suprafaţa desfăşurată de 2.861,92 mp; Suprafaţa totală a terenului, inclusiv construcţiile: 99.940 mp

5. Imobil 3086 în Alba Iulia (cod 8.29.09, nr. M.F. 103964), valoarea de inventar 5.174.145 lei; suprafaţa construită 574,25 mp, suprafaţa desfăşurată 574,24 mp şi suprafaţa totală a terenului, inclusiv construcţiile de 68.558 mp.

Potrivit HG, acestea ar fi trebuit să intre în administrarea CL Alba Iulia, însă situaţia a ajuns în atenţia instanţei, într-un proces în contencios administrativ, iar potrivit celei mai recente decizii, din 10 decembrie 2015, CL şi Primăria Alba Iulia sunt obligate să încheie protocol de colaborare cu MApN, tocmai pentru a stabili modalitatea în care să se aplice obligaţiile din decizia Guvernului din 2010, însă doar privind două articole. Aici, decizia Curţii de Apel Bucureşti.

Mai exact, „Art. 2. – (1) Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia va transfera în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, conform legii, 40% din numărul de locuinţe construite pe terenul aferent imobilului prevăzut la nr. crt. 4 din anexă, dar nu mai puţin de 250 de unităţi locative, împreună cu terenul aferent acestora”.

şi

„Art. 4. – Predarea-preluarea imobilelor transmise potrivit prevederilor art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri”.

Nimic despre clădirea cazărmii militare din Cetatea Alba Carolina însă.

Protocolul de colaborare între Ministerul Apărării Naţionale şi Municipiul Alba Iulia, propus la aprobare în şedinţa din 22 aprilie a Consiliului Local, reia o parte din prevederile HG din 2010 şi descrie condiţiile concrete în care se va derula transferul de proprietate.

Astfel, MApN „se obligă să pună la dispoziţia CL al Municipiului Alba Iulia, la solicitarea acestei instituţii, structura pe camere a unităţilor locative ce revin instituţii militare, în procent de 40% din numărul de locuinţe ce vor fi construite pe amplasamentul fostului imobil 1060 Alba Iulia – parţial, menţionat la art. 1 alin. 4 din HG 1144/2010 (cel de pe strada Lalelelor – n.r.), dar nu mai puţin de 250 de unităţi locative, împreună cu terenul aferent acestora, ce vor fi realizate prin programe derulate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe”. De asemenea, se obligă „să preia pe bază de protocol de la CL Alba Iulia procentul de 40% din numărul de locuinâe construite pe amplasamentul fostului imobil 1060 Alba Iulia – parţial, dar nu mai puţin de 250 unităţi locative, împreună cu terenul aferent acestora, la finalizarea lor pe etape”.

La rândul său, Municipiul Alba Iulia se obligă „să pună la dispoziţia ANL terenul pe care se vor realiza locuinţele”, „să sigure de la bugetul local resursele necesare şi să realizeze lucrări de drumuri, lucrări necesare asigurării de utilităţi şi dotări tehnico-edilitare a construcţiilor de locuinţe, potrivit planurilor de urbanism aprobate, până la recepţia şi terminarea locuinţelor” şi „să transmită în domeniul public al statului şi în administrarea MApN un procent de 40% din numărul de locuinţe construite pe terenul (cel de pe strada Lalelelor – n.r.), dar nu mai puţin de 250 de unităţi locative, împreună cu terenul aferent acestora, realizate prin programe derulate de ANL, într-un termen de maximum 10 ani de la data intrării în vigoare a prezentului protocol de colaborare, cu posibilitatea prelungirii cu acordul părţilor”.

Astfel, protocolul este valabil pe o perioadă de 10 ani, cu posibilitate de prelungire.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement