Connect with us
Advertisement

Educație

TITULARIZARE 2023: miercuri, proba scrisă. Peste 590 de candidați din Alba, așteptați la examen. Reguli, modele de subiecte

Publicat

Titularizare 2023: proba scrisă în cadrul concursului de Titularizare 2023 se desfășoară miercuri, 12 iulie, în Alba și în țară. Candidații au la dispoziție 4 ore pentru a rezolva subiectele. În acest an, nu se mai iau în calcul notele la inspecțiile la clasă, pentru calcularea mediei finale.

Titularizarea este concursul național de ocupare a posturilor didactice, de angajare în învățământ.

Candidații care iau medii peste 7 se pot angaja pe perioadă nedeterminată și cei care iau peste media 5, pe perioadă determinată, dacă există posturi disponibile, scoase la concurs.

Titularizare 2023 – reguli la examen/proba scrisă

Accesul candidaţilor în sălile de concurs în vederea susţinerii probei scrise se face în intervalul orar 7.00 – 8.00.

Proba scrisă începe la ora 9.00

Durata probei scrise este de 4 ore (cu posibilitatea prelungirii cu una-două ore în situațiile speciale (candidați nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficiențe de vedere). În aceste cazuri, comisiile județene de organizare și desfășurare a concursului asigură condiții de egalizare a șanselor pentru candidații cu deficiențe, prin adaptarea procedurilor de redactare a lucrărilor la subiectele de concurs, în funcție de particularitățile individuale și de cele specifice deficienței respective)

Candidaţii au obligaţia de a redacta lucrarea scrisă cu cerneală sau pix de culoare albastră; desenele/ graficele se pot realiza şi cu creion negru. Este interzisă utilizarea instrumentelor de scris (stilou, pix) a căror cerneală se poate şterge.

Cum se poate corecta o greșeală

Candidații care doresc să corecteze o greşeală taie fiecare rând din pasajul greşit cu o linie orizontală, iar schemele/ desenele cu o linie oblică.

Pe foaia tipizată, candidații completează, cu majuscule, denumirea disciplinei de concurs, copiind formularea din subiectul primit.

Înscrierea numelui candidaţilor sau a altor nume proprii (inclusiv denumiri de unități de învăţământ) care nu au legătură cu cerințele subiectului în afara spațiului care se sigilează, precum şi orice alte semne distinctive pe foile tipizate, destinate lucrărilor scrise, determină anularea lucrărilor scrise.

Obiecte interzise în săli

Candidații nu pot avea asupra lor, în sala de concurs, obiecte sau materiale din următoarele categorii: genţi, poşete, ziare, reviste, cărți, caiete, mijloace electronice de calcul, telefoane mobile sau orice alte dispozitive/ mijloace care intermediază/ facilitează comunicarea la distanță, precum şi alte obiecte/materiale a căror utilizare afectează desfăşurarea concursului în condiții de legalitate, echitate şi obiectivitate.

Candidaţii pot avea asupra lor dicţionare pentru disciplinele latină sau greacă veche (elină) şi planurile de conturi pentru disciplina „economic, administrativ, poştă”.

Materialele şi/sau obiectele nepermise vor fi depuse în sala de depozitare a obiectelor personale, înainte de intrarea în sala de concurs.

În intervalul orar 8.15-9.00, responsabilii de sală verifică identitatea candidaţilor pe bază de buletin de identitate/carte de identitate/ carte de identitate provizorie, paşaport sau, în mod excepţional, pe baza permisului de conducere sau a cărții de alegător.

Candidații care nu sunt prezenţi în sală în momentul deschiderii plicului cu subiecte pierd dreptul de a mai susţine proba scrisă.

Din momentul deschiderii plicului cu subiecte, niciun candidat nu mai poate intra sau părăsi sala, decât dacă predă lucrarea, subiectul primit, ciornele şi semnează de predare.

În cazuri excepţionale, dacă un candidat solicită părăsirea temporară a sălii, el este însoțit obligatoriu de unul dintre profesorii asistenți până la revenirea în sala de concurs.

În această situație, timpul alocat rezolvării subiectelor nu se prelungeşte.

Frauda și tentativa de fraudă

Candidații care în timpul desfăşurării probei scrise sunt surprinşi copiind, transmițând soluții cu privire la subiecte sau având asupra lor materiale nepermise sau compatibile cu acelea, chiar dacă nu le utilizează în momentul în care sunt depistaţi, sunt eliminați din examen pentru tentativă de fraudă, prin decizie motivată a preşedintelui comisiei din centrul de concurs, situație în care profesorii asistenți care asigură supravegherea sau membrii comisiei din centrul de concurs încheie un proces-verbal.

Aceeaşi măsură se aplică şi pentru orice altă tentativă de fraudă.

Candidații eliminați din concurs pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu sunt repartizați pe posture didactice/catedre în anul şcolar 2023-2024.

Candidații care din motive de sănătate sunt obligați să părăsească sala de concurs pot solicita anularea lucrării.

În această situație se încheie un proces-verbal semnat de responsabilul de sală şi profesorii asistenți.

Candidații care renunţă din proprie inițiativă la concurs pot solicita anularea lucrării, pe baza unei declarații şi pot părăsi sala după cel puțin două ore de la deschiderea plicului cu subiecte.

Candidații nu au dreptul de a părăsi sălile de concurs având asupra lor subiecte de concurs, foi tipizate, coduri de bare sau ciorne.

Sigilarea lucrărilor

Candidaţii sigilează lucrările scrise, în prezența responsabilului de sală, după care se aplică ştampila circular cu diametrul de 35 mm „Concurs de ocupare a posturilor didactice” (Anexa nr.6 la Procedură) și semnătura preşedintelui comisiei realizată cu cerneală sau pix de culoare albastră.

După ce finalizează redactarea lucrării, fiecare candidat numerotează foile de concurs, numai cu cifre arabe, în partea de jos a paginii, în colțul din dreapta, în spaţiul dedicat, indicând pagina curentă şi numărul total de pagini scrise, de exemplu sub forma 3/5, pentru pagina a treia, în situația în care candidatul a scris în total 5 (cinci) pagini.

Se numerotează toate paginile pe care candidatul a scris, inclusiv prima pagină, precum şi cele pe care sunt scrise doar câteva rânduri, partea nescrisă fiind barată de către profesorii asistenți cu linie frântă în forma literei „Z”, folosind pix sau stilou cu cerneală de culoare albastră.

Profesorii asistenţi şi responsabilul de sală, cu excepţia anulării spaţiilor libere nescrise cu linie frântă în forma literei „Z”, nu semnează și nu fac nicio altă însemnare pe lucrările scrise sigilate.

După finalizarea redactării lucrărilor, candidații predau lucrările scrise, subiectul, ciornele şi codurile de bare neutilizate responsabilului de sală, semnează în borderoul de predare a lucrărilor, menționând numărul de pagini scrise.

Spațiile libere ale întregii lucrări se anulează cu linie frântă în forma literei „Z”, utilizând pix sau stilou cu cerneală albastră (Anexa nr. 9 la Procedură), de către un profesor asistent, în faţa candidatului.

Responsabilul de sală / profesorul asistent verifică în prezența candidatului, la predarea lucrării scrise, dacă au fost aplicate coduri de bare în ordine crescătoare pe toate foile tipizate ale lucrării scrise şi dacă toate foile tipizate sunt sigilate, conform modelului-tip (Anexa nr. 8 la Procedură).

În sală rămân cel puţin 3 (trei) candidați până la predarea ultimei lucrări.

La finalizarea probei scrise, candidaţii nu au dreptul de a părăsi sălile de concurs având asupra lor subiecte de concurs, foi tipizate, coduri de bare sau ciorne.

Ciornele se predau separat, odată cu lucrarea scrisă, responsabilului de sală, fără să aibă valabilitate în evaluarea lucrării şi la eventualele contestaţii. (art.6 alin. (22))

Anularea lucrărilor

Preşedintele comisiei din centrul de concurs anulează lucrările scrise în situația în care:

  • a) pe lucrarea scrisă nu este completată, cu majuscule, denumirea disciplinei de concurs, identică cu cea înscrisă pe subiectul primit
  • b) redactarea lucrării scrise nu respectă prevederile art.6 alin. (4) din Procedură
  • c) numerotarea paginilor lucrării scrise nu respectă prevederile art.6 alin. (20) din Procedură;
  • d) pe lucrările scrise se regăsesc semne distinctive vizibile constatate la preluarea lucrării.

Baremele de evaluare pot fi consultate, după finalizarea probei scrise.

Rezultatele concursului se afişează pe site-ul şi la sediul inspectoratului şcolar la data prevăzută de Calendarul mobilității personalului didactic pentru anul şcolar 2023-2024:

  • rezultatele iniţiale – 18 iulie 2023
  • rezultatele finale: 26 iulie 2023

Titularizare 2023 – situația din Alba

În județul Alba, s-au înscris 596 de candidați la concursul de Titularizare 2023. Majoritatea concurează pentru posturi de educatori sau profesori de învățământ primar.

Proba scrisă se organizează la 45 discipline de concurs. Din totalul candidaților înscriși, 188 susțin examenul pentru specialitatea educator, iar 82 pentru specialitatea învățător.

Proba scrisă se desfășoară în două centre de concurs:

Centrul nr. 1: Colegiul Naţional „Horea, Cloşca Şi Crişan” Alba Iulia. AICI lista candidați 1(sursa ISJ Alba)

Centrul nr. 2: Colegiul Tehnic „Apulum” Alba Iulia. AICI lista candidați 2  (sursa ISJ Alba)

CALENDAR Titularizare 2023 – proba scrisă și ședințe de repartizare

  • 12 iulie: desfășurarea probei scrise
  • 18 iulie: comunicarea rezultatelor iniţiale
  • 18-19 iulie: înregistrarea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora la centrele de evaluare
  • 20-25 iulie: soluţionarea contestațiilor
  • 26 iulie: comunicarea rezultatelor finale
  • 27 iulie: repartizarea candidaţilor conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. a) sau 80 alin. (9) din Metodologie, după caz
  • 28 iulie: ședință de repartizare, în ordine, a: cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. b) din Metodologie; cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. c) din Metodologie; cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei rămase cu norma didactică de predare incompletă, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. d) din Metodologie; cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. e) sau 80 alin. (9) din Metodologie, după caz; repartizarea cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei care au participat la concursul naţional, sesiunea 2023, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. f) sau 80 alin. (9) din Metodologie, după caz
  • 31 iulie: reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate
  • 28 iulie – 25 august: emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră

TITULARIZARE 2023 – modele de subiecte

Română – învățământ preșcolar Titularizare 2023

Română – învățământ primar Titularizare 2023

Limba și literatura română profesori Titularizare 2023

Matematică Titularizare 2023

Limba Engleză Titularizare 2023

Limba Franceză Titularizare 2023

Limba Germană Titularizare 2023

Geografie Titularizare 2023

Istorie Titularizare 2023

Biologie Titularizare 2023

Chimie Titularizare 2023

Fizică Titularizare 2023

Educație Fizică și Sport Titularizare 2023

Informatică Titularizare 2023

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement