Consiliul Superior al Magistraturii organizează, prin Institutul Naţional al Magistraturii, concursul pentru numirea în funcţii de conducere la judecătorii, tribunale şi curţi de apel, precum şi...
Lista materiilor la care elevii susțin teze în anul şcolar 2013-2014 a fost publicată de Ministerul Educației Naționale. În primul semestru, tezele se susţin de regulă...
În perioada 15-18 octombrie, cu ocazia „Zilei Naţionale a Patrimoniului Imaterial”, la Alba Iulia se desfăşoară cea de-a XX-a sesiune ştiinţifică – Colocviile Centrului Naţional pentru...
Până la sfârşitul anului se vor stabili criteriile care vor sta la baza noii proceduri de evaluare şi clasificare a universităţilor, a declarat ministrul delegat pentru...
Garda Romană de la Apulum şi o parte din personajele istorice din cadrul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia ajung şi în Republica Moldova. Soldaţii...
Dacă parlamentarii vor fi de acord cu un proiect de lege ce a fost depus la Senat, în şcoli ar putea deveni din nou obligatorie uniforma...
Potrivit proiectului de norme metodologice pentru aplicarea legii privind câinii fără stăpân, maidanezii din adăposturi vor putea fi adoptaţi „la distanţă”, de către persoane care doresc...
Un bărbat de 51 de ani din Unirea a provocat vineri seara un accident pe o stradă din comună. Acesta a intrat cu maşina într-un cap...
Poliţiştii din Alba au verificat săptămâna trecută 17 de societăţi comerciale şi 13 persoane fizice cu activitate în domeniul panificaţiei, dar şi 29 de mijloace de...
Trei minore cu vârste de 12 şi 13 ani din Alba Iulia sunt cercetate de poliţiştii de investigaţii criminale pentru mai multe furturi comise în perioada...
Cei doi membri ai trupei fenomen Lala Band, Criss şi Vlad, care în prezent formează trupa One, pornesc în luna octombrie în turneul naţional „Aprinde un...
La mai bine de două săptămâni de la intrarea în vigoare a noii legi privind câinii fără stăpân, la adăpostul din Partoş nu au fost cazuri...
Un accident rutier s-a petrecut sâmbătă dimineaţa pe DN7, în zona intersecţiei de la Şibot – Cugir. Un TIR a intrat în coliziune cu un autoturism,...
Mii de lumânări au fost aprinse, vineri seara, la Alba Iulia, de persoanele care au vrut să ofere un sprijin familiilor sărace. Cea de-a IV-a ediţie...
În primele nouă luni ale anului, poliţiştii de ordine publică din mediul rural din Alba au confiscat bunuri în valoare totală de peste 370.000 de lei...
Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a avut, în cadrul vizitei la Londra, o întrevedere cu Kenneth Clarke, ministru fără portofoliu în Cabinetul Cameron, care i-a reconfirmat...
În 11-12 octombrie, în toată România se sărbătorește Ziua Educației Nonformale, pentru a treia oară, în stradă, în școli sau în locuri publice. La Alba Iulia...
Peste 80 de elevi din liceele și școlile gimnaziale Alba au participat la a VI-a ediţie a concursului de orientare sportivă, organizat vineri în zona Schit din...
CNADNR anunţă într-un comunicat că termenul de depunere al ofertelor pentru construcţia tronsonului de autostradă Sebeş – Turda a fost prelungit din nou, până la data...
Aprobarea în Consiliul Local Alba Iulia a regulamentului, caietului de sarcini şi contractul de delegare a gestiunii pentru serviciul de transport persoane în regim taxi în...