Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO: Măsuri „de siguranţă” pentru concursul de inspector şcolar general IŞJ: Săli de examen supravegheate video. Alte cereri de la PNL

Publicat

IMG_5304 Co-președintele Organizației de Femei a PNL, Raluca Turcan, prezentă vineri la Alba Iulia, a declarat că partidul solicită ca, în momentul derulării concursurilor pentru ocuparea posturilor de inspector școlar general, să existe camere de supraveghere în sălile de examinare, atât pentru probele scrise, cât și pentru interviu. Totodată, vicepreședintele a PNL, Ciprian Dobre, a precizat că partidul trebuie să-și asume o funcțiune importantă, aceea de ”cuplare” a sistemului de învățământ la economia națională. 

Declarațiile au fost făcute în contextul în care, vineri, 6 martie, începând de la ora 15.00, la Alba Iulia s-a desfășurat o dezbatere privind domeniul educației. Este vorba despre un proiect inițiat și derulat la nivel național de femeile liberale. La întâlnire au fost așteptate peste 150 de cadre didactice, reprezentanți ai asociațiilor de părinți, ai Consiliului Județean al Elevilor, ai ONG-urilor, precum și aleși locali.

La dezbatere au participat lideri naţionali, Lucia Varga, co-președinte al Organizației de Femei a PNL, Raluca Turcanu, vicepreședinte PNL, Ciprian Dobre, vicepreședinte PNL, Radu Zlati, deputat în comisia de educație a PNL, Mircea Hava și Adrian Teban, cei doi co-președinți ai PNL Alba, Rodica Andronescu, Oana Badea şi Elena Ignat (OFL Alba), parlamentari de Alba și alți lideri ai PNL.

Evenimentul și-a propus să aducă în discuție una dintre temele esențiale cuprinse în proiectul programului de guvernare al PNL, educația, inițiind astfel un dialog cu cadrele didactice, părinții, elevii și reprezentanții administrației locale.

Postul de inspector şcolar general la IŞJ Alba este vizat de trei candidate, care s-au înscris la concursul ce se desfăşoară în martie, la minister. Pe lângă actualul inspector şef adjunct, Marcela Dărămuş (47 de ani), reprezentant PSD, intră în cursă Elena Ignat (PNL), directorul Şcolii Gimnaziale „Avram Iancu” din Alba Iulia şi Camelia Dumitrean (PNL), fost director la Colegiul „I.D. Lăzărescu” din Cugir. Cel puţin Elena Ignat a declarat anterior că îşi rezervă dreptul de a se retrage de la concurs, dacă va avea date referitoare la tendinţa de politizare a acestuia.

Înscrierile au avut loc în perioada 18-23 februarie, iar probele de concurs se desfăşoară în intervalul 11-20 martie, la sediul Ministerului Educaţiei.

Cel care ocupă în prezent funcţia de conducere de la IŞJ Alba, Dorin Sandea, este la vârsta de pensionare şi nu mai poate participa la concurs.

Citeşte şi Trei candidați pe un loc la concursul pentru şefia Inspectoratului Şcolar Alba: Elena Ignat, Camelia Dumitrean și Marcela Dărămuş

IMG_5302 ”Din păcate, în ultimii doi ani, în educație s-au produs niște abuzuri uriașe, niște regrese de la criteriile de calitate și performanță așteptate atât din partea societății cât și din contextului internațional. Vă dau un exemplu: Legea Educației naționale, a fost <<mutilată>> în mai mult de o treime, prin ordonanțe de urgență. Acest lucru s-a întâmplat din cauza interesului politic, interesului clientelar, partizanat și lipsă de preocupare față de viitorul societății. Una dintre lovituri a fost Ordonanța 49/2014, prin care s-a instituit politizarea școlilor în România. PSD a scos directorii de școli din competiția dată în interiorul consiliilor de administrație și a dus inspectorii școlari din nou în pixul ministrului educației”, a declarat co-președintele Organizației de Femei a PNL, Raluca Turcan.

Partidul Național Liberal solicită ca în momentul derulării concursurilor pentru ocuparea posturilor de inspector școlar general să existe camere de supraveghere în sălile de examinare, atât pentru probele scrise cât și pentru interviu, la fel ca în cazul concursurilor de ocupare de post sau a examenului de capacitate.

Totodată, PNL solicită să existe posibilitatea contestării probelor practice de interviu, pe baza înregistrărilor video și publicarea CV-urilor candidaţilor pe site-urile inspectoratelor, pentru a avea garanția transparenței totale a organizării acestor concursuri.

”Solicităm accesul observatorilor din partea societății civile și a mass-media în derularea acestor concursuri și cerem cu fermitate depolitizarea managementului școlilor”, a mai transmis Raluca Turcan.

Citeşte şi SCHIMB de GARDĂ PSD la vârful IȘJ Alba. Dorin Sandea este în prag de pensie, iar adjuncta Marcela Dărămuș intră la concurs

Probele de concurs se desfăşoară în perioada 11-20 martie, la sediul Ministerului Educaţiei.

Concursul va cuprinde trei probe: evaluarea CV-ului (a rezultatelor obţinute în educaţie şi formare, aptitudinilor şi competenţelor personale), susţinerea unui test grilă (timp maxim 30 de minute, utilizând calculatorul) şi interviu în faţa comisiei, în care se evaluează susţinerea ofertei manageriale şi răspunsurile la întrebări referitoare la inspecţia şcolară, aplicarea legislaţiei şcolare, management educaţional şi deontologie profesională.

Testul grilă reprezintă rezolvarea a 10 itemi de management educaţional şi administrativ, dintre care 2 itemi vor fi formulaţi în limba străină aleasă de candidat. Fiecare item este punctat cu 0,85 puncte. Acest test se rezolvă pe calculator şi se trimite pe adresă de e-mail la comisia de concurs (1,50 puncte).

Punctajul maxim pentru fiecare probă de concurs este de 50 de puncte. Punctajul minim de promovare a fiecărei probe de concurs este de 35 de puncte.

Citește și Manevre înainte de ”prezidențiale”: Inspectori școlari și directori de școli, SCHIMBAŢI de conducerea IŞJ Alba. LISTA modificărilor în funcţii

Tot la conferinţa de vineri, Turcanu a precizat că PNL susține organizarea învățământului dual. ”Am dat un semnal pozitiv marilor centre care derulează învățămân profesional în sistem dual, cum sunt în Brașov, Sibiu, Alba, Făgăraș și Timișoara. În felul acesta, prin modificările aduse în Parlament la legea de aprobare a ordonanței de urgență, am făcut posibil ca învățământul profesional în sistem dual să fie organizat după gimnaziu, ca formă alternativă de obținere a unei calificări profesionale. De asemenea, să poată avea o durată de trei ani și să presupună existența unui contract de formare profesională între operatorii economici și unitățile de învățământ”.

Co-președintele organizației de femei  a mai transmis că au fost preluate de către Senat propunerile PNL de a respinge articolele care amânau finanțarea per elev în învățământul privat, astfel finanțarea urmează elevul va merge și către învățământul privat.

IMG_5303 Vicepreședintele PNL, Ciprian Dobre, a precizat că partidul trebuie să-și asume o funcțiune importantă, aceea de ”cuplare” a sistemului de învățământ la economia națională. Acesta a transmis că atâta vreme cât învățământul funcționează în paralel cu dezvoltarea economică, rezultatele învățământului românesc nu se vor regăsi în economia națională, dezvoltarea economică a României din următorii ani depinzând de sistemul de învățământ.

”Câtă vreme absolvenți de școli universitare, dar și de școli preuniversitare, vor fi pregătiți fără a se avea în vedere finalitatea educației, ca proces, lucrurile vor sta cum au stat în ultimii 25 de ani. Cu alte cuvinte, tinerii se vor angaja până în 30 % pe studiile pe care le-au urmat”,  a declarat Ciprian Dobre.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement