Turiştii nerezidenţi sosiţi în România în trimestrul I din 2017 au cheltuit în medie 2.311,5 lei/ persoană (aproximativ 513 euro), potrivit celor mai recente date centralizate...
Zeci de parlamentari susțin modificarea și completarea Ordonanței privind regimul drumurilor, în privința căilor de trecere de cale ferată. Aleșii vor ca în zonele în care...
Parlamentarii de Alba au fost convocați duminică, alături de colegii lor, în plenul reunit al Parlamentului pentru a dezbate moțiunea de cenzură depusă de PSD împotriva...
Un accident rutier grav s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe Autostrada A1, în judeţul Alba, sensul Deva-Sibiu. Au fost implicate un autoturism şi...
Parlamentarii propun o modalitate mai clară privind trecerea bunurilor publice din domeniul public al statului în domeniul public al unei unități administrativ teritoriale, precum și termene...
Victor Ponta a fost numit în funcția de secretar general al Guvernului printr-o decizie a premierului Sorin Grindeanu publicată, vineri, în Monitorul Oficial. Printr-o decizie anterioară,...
Gara din Alba Iulia este un real pericol pentru cei care vor să își cumpere bilet. Tavanul din fața ghișeului de bilete a început să casă...
Aproximativ 700 de dosare au fost depuse în Programul Start-up Nation 2017 de către antreprenori cu afaceri mici și mijlocii, în prima zi de la deschiderea...
Senatorii și deputații propun noi metode prin care spitalele din România se pot finanța. Aleșii doresc introducerea în legislație a posibilității spitalelor de a accesa fonduri europene...
Dacă aseleneizarea a fost falsificată, atunci cu siguranță Stanley Kubrick, principalul suspect, a filmat-o pe drumul județean 107 k, care merge de la Poiana Gălzii spre...
Peste 500 dintre cei 2.300 de viitori absolvenţi de liceu din Alba care s-au prezentat la proba de competenţe digitale a examenului de Bacalaureat 2017 au...
„Trebuie să recunosc, nu sunt fan PSD” a declarat președintele ALDE Alba, Ioan Lazăr aflat la aceeași masă cu liderul social-democrat, Ioan Dîrzu. Într-un moment de...
Dragi primari din județul Alba, acum, când suflați în lumânarea tortului de cacao comandat pe SEAP, la finalul primului an de mandat, e timpul să vă...
Liderii PSD și ALDE Alba s-au aflat pentru prima dată la aceeași masă pentru a-l susține pe Liviu Dragnea și decizia Comitetului Național Executiv al partidului...
În data de 15 iunie, pe raza municipiului Alba Iulia, județului Alba, poliţiştii din cadrul Politiei Municipiului Alba Iulia (Biroul Investigaţii Criminale, Biroul de Ordine Publică,...
Doi bărbați din comuna Crăciunelu de Jos și județul Mureș sunt cercetați de polițiștii din Alba după ce au condus sub influența alcoolului, fără permis sau...
O femeie în vârstă de 58 de ani din comuna Şugag a ajuns la spital în urma unui accident rutier petrecut joi pe DN1, între Sebeş...
Un bărbat în vârstă de 59 de ani din comuna Sâncel s-a ales cu dosar penal pentru furt. Acesta a sustras o vană metalică, pentru adăpat...
Două femei în vârstă de 48 respectiv 39 de ani, ambele din municipiul Blaj, sunt cercetate de polițiști pentru furt. Joi, acestea au furat mai multe...
Trei bărbați din Alba Iulia sunt cercetați de polițiști pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe, după ce, în 22 mai anul trecut, au bătut...