Un tânăr de 21 de ani din Aiud a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare pentru furt calificat și amenințare. Într-o singură zi...
Impozitele și taxele locale din municipiul Sebeș se vor situa în 2019 la nivelul minim prevăzut de lege. Potrivit reprezentanților Primăriei, față de anul trecut, valoarea...
Multe dintre alimente ne pot ajuta să ne menținem într-o formă cât mai bună în sezonul rece, semnalează ziarul spaniol ABC. Publicația recomandă în acest sens...
Peste 17.000 de pensionari din Alba au primit indemnizație socială, în noiembrie 2018, potrivit datelor publicate de Casa Națională de Pensii (CNPP). La nivel național, în...
PSD nu doar că nu s-ar mai situa pe primul loc în intențiile de vot ale românilor, ci ar fi scăzut sub 20%, potrivit unui sondaj...
Vremea se va menţine rece în majoritatea regiunilor, cu valori termice ce vor oscila între zero şi -5 grade pe durata zilelor, respectiv între zero şi...
Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Alba a fost din nou aglomerată în perioada Sărbătorilor de Iarnă. Peste 1.400 de persoane au ajuns la UPU,...
Începând din luna iulie a anului trecut, timp de 6 luni, la nivel național, structurile de ordine publică au acționat pentru verificarea modului de respectare a...
Bunurile confiscate de Fisc vor fi vândute online şi piaţa va fi cea care aplică preţul corect, a declarat duminică, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. Potrivit acestuia,...
Casa Auto Sebeş, dealer autorizat Mercedes Benz, a adus zilele trecute la redacția Alba24.ro un Mercedes GLC 250 şi ni l-a lăsat aproape o săptămână să...
Un bărbat în vârstă de 33 de ani din Alba a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere, pentru furtul unor informaţii...
Elevii se întorc la cursuri de luni, 14 ianuarie, după vacanţa din perioada sărbătorilor de iarnă. Vor merge la școală două săptămâni, după care intră în...
De ce ne plac pariurile sportive? Să pariem este simplu, distractiv și ne dă posibilitatea să facem niște bani. Sau, să-i pierdem. Totuși, nu e doar...
Un tânăr în vârstă de 25 de ani din judeţul Mureş este cercetat penal în Alba, după ce a fost implicat într-un accident rutier. A refuzat...
Un bărbat din Alba Iulia este cercetat penal de poliţişti după ce a fost prins în timp ce pescuia în albia râului Mureş folosind unelte interzise...
În ultimele două zile, poliţiştii din Alba au emis primele două ordine de protecţie provizorii pentru victime ale violenţei domestice. Doi bărbaţi, unul din Lupşa şi...
Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată determinată a unui post temporar vacant, funcție publică de execuție de inspector, clasa I, grad...
Consilierii judeţeni din Alba s-au reunit luni, 7 ianuarie, de la ora 11.00, în şedinţă extraordinară, cu două proiecte pe ordinea de zi. Şedința a...
Cu ocazia sărbătorii Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, transmitem tuturor aiudenilor care își serbează onomastica un călduros „La mulţi ani”, Cu ocazia sărbătorii Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul,...
În această perioadă sunt organizate mai multe concursuri, pentru ocuparea unor posturi vacante, în instituţii publice din judeţul Alba. Candidaţii interesaţi de aceste locuri de muncă...