Elevii care nu au reuşit să promoveze examenul de Bacalaureat 2016 în iunie-iulie se pot înscrie la sesiunea din toamnă. Înscrierile pentru sesiunea din toamnă a...
Mai puțin de jumătăte dintre români sunt conectați la sistemele de canalizare. Potrivit unui raport al Institutului Național de Statistică (INS), anul trecut doar 47,7% din...
Câmpia Libertății de la Blaj a intrat în reabilitare. Timp de un an de zile, accesul publicului va fi interzis în locul unde, în mai 1848,...
Românii au început din nou să-şi cumpere case şi apartamente. În primele cinci luni ale anului au fost înregistrate, la nivel național, 375.897 de tranzacții imobiliare,...
Legea circulației prevede pedepse drastice pentru şoferii care au consumat băuturi alcoolice. Cu toate acestea, o concentrație de alcool în sânge de cel mult 0,20 grame...
Partidul Național Liberal a adoptat luni, 18 iulie, la propunerea organizației PNL Alba, o rezoluție privind sărbătorirea Centenarului Marii Unirii de la Alba Iulia. Rezoluția a...
Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) a anunțat suspendarea grevei generale din administrație care urma să fie declanșata marți, pe termen nelimitat, ca urmare a...
Administraţia Naţională de Meteorologie prezintă prognoza de vreme pentru intervalul 18 – 31 iulie, în regiuni din ţară. În Transilvania, intervalul de prognoză va debuta cu...
Un accident rutier s-a petrecut vineri, pe strada Lucian Blaga din municipiul Sebeș. Un bărbat din comuna Daia Română a suferit leziuni grave, după ce s-a...
Un bărbat în vârstă de 38 de ani din comuna Meteș a fost reținut de polițiști pentru o perioadă de 24 de ore. Acesta a pătruns...
Doi bărbați din municipiul Aiud și comuna Unirea s-au ales cu dosare penale pentru furt, după ce au sustras fiecare câte un telefon mobil. Bunurile au...
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Abrud au identificat, joi, un minor din Sibiu care a sustras 5 autoturisme de pe raza judeţelor Alba, Bihor si Sibiu....
Un bărbat în vârstă de 62 de ani din comuna Șugag este cercetat de polițiști pentru tulburare de posesie. Acesta a cultivat lucernă în mod abuziv,...
În perioada 16-17 iulie 2016, pe durata manifestărilor prilejuite de Sărbătoarea tradiţională „Târgul de fete” de la poalele Muntelui Găina, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a...
Guvernul ar urma să introducă un impozit special pe ciment sau pietriş pentru a finanţa constituirea unui Fond Naţional de Locuire, a cărui destinaţie este să...
Asociaţia „Filantropia Ortodoxă” Alba Iulia scoate la concurs un post de îngrijitor bătrâni la domiciliu pentru Serviciul Socio-medical de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice Alba...
O nouă acţiune de remarcare a traseelor turistice s-a desfăşurat în judeţul Alba, în weekendul trecut, în zona Munților Trascău, în rezervaţile naturale Cheile Mânăstirii și...
Luni, 18 iulie, o comisie formată din reprezentanți ai IPJ Alba, Consiliului Județean Alba și ai Primăriei municipiului Aiud, precum și un reprezentant al antreprenorului care...
Programul de stimulare a înnoirii parcului auto național, „Rabla Clasic” 2016, a fost suplimentat cu aproximativ 4.000 de tichete electronice pentru persoanele fizice începând de luni,...
AJFP oragnizează o întâlnire cu persoanele juridice, plătitoare de impozit pe veniturile microântreprinderilor pe tema regulilor de imputare a veniturilor. Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba...