Utilizatorii români care au ales planurile tarifare de bază pentru serviciile de roaming (Eurotarifele) vor comunica în țările UE la aceleași costuri ca în România, potrivit...
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale primește, începând din 28 aprilie, cereri pentru finanțarea proiectelor de investiții în cadrul primei sesiuni de depunere a proiectelor prin intermediul...
Sâmbătă seara, 30 aprilie, o delegație a Patriarhiei Române condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, va aduce Lumina Sfântă de la biserica...
Intrarea în faliment a societăţii Astra Asigurări a fost confirmată, joi, prin hotărâre definitivă la Curtea de Apel Bucureşti. Instanţa a menţinut decizia Tribunalului Bucureşti din...
Partidele au avut la dispoziție mai bine de jumătate de an, poate chiar mai mult, să se organizeze pentru alegerile locale din 5 iunie. Cu toate...
Vă dorim ca sărbătoarea Învierii Domnului să vă aducă sănătate, numai gânsuri senine şi lumină în suflet” Să aveţi parte de sărbători cu pace şi multe...
În perioada 30 aprilie – 3 mai, poliţişti din judeţul Alba vor acţiona cu efective suplimentare, pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice şi pentru prevenirea oricăror...
Şi în Penitenciarul Aiud sunt organizate în această perioadă o serie de activități pentru celebrarea celei mai mari sărbători ale creştinătăţii. Deţinuţii participă la slujbe religioase...
Șase partide și-au înscris candidați pentru Primăria orașului Abrud. Ultima zi de depunere a dosarelor a fost marți, iar, potrivit Biroului Electoral Orăşenesc, și-au depus documentația...
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Alba invită tinerii care au absolvit liceul şi au promovat examenul de bacalaureat precum şi pe cei din ultimul an de liceu,...
În pieţele şi târgurile din judeţul Alba, carnea de miel se vinde, în acest an, la preţuri între 20 de lei şi 25 de lei kilogramul....
Poliţiştii din Alba au continuat acțiunile pentru protejarea populaţiei împotriva actelor comerciale ilicite şi combaterea evaziunii fiscale. Zeci de comercianţi au fost verificaţi în cursul zilei...
Patronii unui magazin care vindea haine prezentate cu branduri renumite, în complexul comercial din Alba Iulia, s-au ales cu dosar penal, după ce poliţiştii au descoperit...
În perioada 7-8 mai, la Aiud se desfăşoară a XXIII-a ediţie a Colocviilor de literatură şi arte. Traduceri literare, sesiuni de lecturi publice, lansări de carte,...
Biroul Electoral Orășenesc Câmpeni a primit anul acesta șapte dosare pentru funcția de primar al orașului. Marile partide și-au anunțat încă de acum câteva luni candidații...
Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a verificat, joi, 28 aprilie, stadiul lucrărilor pe lotul 3 al autostrăzii Orăştie – Sibiu. Potrivit acestuia, lucrările la „autostrada demolată” ar...
Ca de fiecare dată, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Unirea” al județului Alba este alături de cetățeni, în încercarea de a avea sărbători cât mai sigure...
În perioada 5-6 mai, la Aiud se va desfășura a III-a ediție a Colocviilor Culturii Maghiare din Transilvania. Evenimentul care va avea loc la Centrul Cultural...
Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ziua cea mai neagră din istoria creștinismului. Aceasta este ziua de pomenire a înfricoşătoarelor Patimi ale Mântuitorului, care, după ce...
Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Mihail” din Alba Iulia a fost joi, 28 aprilie, gazda unui concert de muzică sacră, susținut de Valérie Cioloș-Villemin, soţia premierului României, alături...