Cu două săptămâni și jumătate înainte de Ziua Națională a României, 1 Decembrie, autoritățile locale nu au primit vreun răspuns la solicitarea oficială adresată Guvernului, de...
Potrivit unui proiect de Hotărâre pus în dezbatere de Ministerul Muncii, din ianuarie 2014, peste 800.000 de salariaţi vor avea salariul minim brut mai mare. Actul...
Cei care doresc să își pună talentele în practică și să le dezvolte au, de acum, câteva posibilități noi, la Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba....
Miercuri, participanţii la concursul de artă plastică şi arhitectură „Redescoperă Cetatea Alba Carolina. Istorie şi Culoare” vor fi premiaţi în cadrul unei festivităţi care va avea...
Miercuri, în Alba Iulia, dar și în alte centre universitare din țară, studenții vor ieşi în stradă. Potrivit președintelui Ligii Studenților Alba, Janeta Lăpăduș, între orele...
Direcţia de Sănătate Publică este una dintre instituţiile care va fi supusă procesului de descentralizare. Atribuţiile acesteia vor fi împărţite între Consiliul Judeţean Alba şi o...
Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru a prezentat luni, în conferință de presă, urmată de vizite la fața locului, cinci dintre marile proiecte finanțate din fondurile...
O bombă de aruncător de calibru 82 mm a fost găsită luni în localitatea Vinerea, în timpul unor lucrări agricole. Muniţia a fost ridicată de pompieri...
După ce Comisia parlamentară specială pentru Roşia Montană a respins, luni, proiectul de lege venit de la Guvern, privind exploatarea minieră de la Roşia Montană, Roşia...
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă a făcut publică lista cu posturile disponibile în această perioadă. În judeţul Alba există aproximativ 100 de joburi, cele...
În cadrul Programului “Rabla” pentru persoane juridice pe 2013, au fost distribuite doar 1.670 dintre cele 3.000 de tichete destinate acestor solicitanţi. Administraţia Fondului pentru Mediu...
Colegiul Naţional „Lucian Blaga” Sebeş a intrat în reţeaua internaţională de şcoli partenere în cadrul unui proiect iniţiat de Ministerul de Externe German. Este vorba despre...
Curtea de Apel Alba Iulia s-a pronunţat, luni, în dosarul de corupţie în care doi foști functionari de la DGFP Alba și un om de afaceri...
Senatorii au adoptat, luni, un proiect de lege potrivit căruia minorii cu vârsta cuprinsă între 15 şi 16 ani ar putea presta activităţi necalificate cu caracter...
O minoră de 15 ani a fost rănită în urma unui accident rutier petrecut luni seara pe drumul comunal 51, la ieşirea din localitatea Loman spre...
Luni, Curtea de Apel Alba Iulia a judecat un nou recurs al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba şi a casat încheierea din 6 noiembrie prin...
Comisia parlamentară specială pentru Roşia Montană a dat, luni, votul final asupra proiectului de lege venit de la Guvern. Acesta a fost respins cu 17 voturi...
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) va distribui încă 3.000 de tichete pentru persoane fizice, în cadrul Programului Rabla pe 2013, către colectorii validaţi în program, începând...
Omul de afaceri Ovidiu Tition, fost administrator al firmelor din Alba “Miacarn” şi “Oliver Invest” a fost condamnat, luni, la patru ani de închisoare cu executare,...
Poliţiştii rutieri din Alba au fost cu ochii pe şoferii indisciplinaţi, în cadrul unei acţiuni organizate în weekend pentru combaterea conducerii autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice....