Cu toate că vremea din acest început de primăvară a fost neprielnică, prima jumătate a lunii aprilie a marcat reînceperea lucrărilor de investiții la Blaj. Așadar...
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat luni că anul acesta ministerul pe care îl conduce lr va pune la dispoziţia fermierilor 50 de milioane de euro,...
Contribuția Primăriei Alba Iulia la AIDA-TL, pentru subvenționarea cheltuielilor funcționale și a gratuităților pentru transportul public local a fost subiectul unei conferințe de presă la sediul...
În perioada 16-19 aprilie, 10 elevi din clasa XI-a A, de la Colegiul Economic „D.P. Marţian din Alba Iulia” vor reprezenta judeţul Alba la Târgul Internaţional...
Fostul prefect de Alba, Flaviu Cozuc este noul director al Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii şi Inspecţie Socială Alba. Acesta a fost instalat pe funcţie, luni, în...
Poliţiştii din Alba au intervenit în cursul nopţii trecute în oraşul Cîmpeni unde au fost sesizaţi că o persoană arunca cu pietre în geamurile autogării. Scandalul...
În baza unui plan întocmit de Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, pe raza întregului judeţ s-a desfăşurat o acţiune pentru combaterea nerespectării regimului legal...
La doar câteva luni de la retragerea din Liga a II-a, conducătorii clubului Unirea Alba Iulia caută soluţii pentru a continua fotbalul la nivel de seniori...
După ce clădirea principală a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a fost trecută, într-o analiză guvernamentală, pe lista imobilelor ce ar putea fi retrocedate...
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Alba a finalizat o nouă investiție: modernizarea saloanelor și a sălii de tratamente din cadrul Secției de Dermatologie. Aceasta dispune de...
Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia organizează, luni, 15 aprilie 2013, conferința „Aurul românesc – două ipostaze”, susținută de Cristian Păunescu, consilierul guvernatorului BNR. Conferina...
Liderul PSD Alba, Ioan Dîrzu a declarat pentru Alba24 că nu candidează pentru vreo funcţie de vicepreşedinte la Congresul partidului din 19-20 aprilie de la Bucureşti....
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Alba anunță noi joburi disponibile în această perioadă. Oferta se adresează atât persoanelor cu studii medii, cât și celor...
Patru tineri din Blaj riscă să fie cercetaţi penal în urma unei altercaţii într-o discotecă. Incidentul s-a petrecut duminică, 14 aprilie şi se pare că a...
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Evenimentul va avea loc în data de 19 aprilie, în sala...
Consilierii locali ai municipiului Alba Iulia s-au reunit luni, 15 aprilie, în şedinţă extraordinară, iar pe ordinea de zi s-au regăsit cinci proiecte de hotărâre. Cel...
Astăzi, la toate chioșcurile de difuzare a presei din județul Alba puteți găsi numărul 2 al noului săptămânal Alba24, În cele 16 pagini full color puteți...
În urma afirmaţiilor liderului PSD Alba, Ioan Dîrzu, la „Testul de sinceritate” Alba24, prin care evidenţia faptul că „avocatul Ioan Rus a fost unul dintre artizanii...
Forţe de intervenţie de la detaşamentul de pompieri din Alba Iulia au fost chemate să intervină, duminică seara, pentru scoaterea unui autoturism de teren din râul...
Un consilier local din municipiul Aiud acuză de proastă gestionare și de furt administrația publică locală și a anunțat că va face plângere penală la DNA,...