Societatea de Transport Public SA Alba Iulia își adaptează programul de transport pentru Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile). Luni, 17 iunie, programul de circulație al Societății...
Sistemul informatic pentru medicii de familie se află în colaps total, avertizează Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF), care solicită rezolvarea problemelor informatice şi adaptarea normelor...
Suprafaţa de teren agricol exploatată de persoane fizice şi juridice străine era de 422.000 hectare, la finele anului 2018, fiind înregistrate 793 de persoane care utilizau...
Bărbatul din Alba Iulia, care și-a omorât în bătaie tatăl, chiar în ziua de Paști, a fost trimis în judecată pentru omor. Potrivit Parchetului de pe...
Circulaţia rutieră este restricţionată până mâine, 13 iunie, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, între kilometrii 250 – 251+500 m, pe banda a doua a sensului...
Firmele și persoanele fizice ajung să plătească dobânzi și penalități de până la 0,02% pe zi pentru întârzieri la plata taxelor și impozitelor, reamintește Agenția Națională...
Vreme mai caldă decât de obicei în prima lună de vară. Valori termice ridicate se anunţă pentru următoarele patru săptămâni în ţară, potrivit prognozei prezentate de...
Parlamentarii propun facilitarea accesului în clădirile de locuințe pentru persoanele cu handicap dependente de scaunul cu rotile. Potrivit unui proiect depus la Senat, asociațiile de proprietari...
Joi, 13 iunie, între orele 08:00 – 16:00, în poligonul de trageri din Garnizoana Micești se desfăşoară activitatea de distrugere a muniţiilor găsite neexplodate, descoperite pe...
Alba Iulia găzduiește, în zilele de 19 și 20 iunie, etapa națională a competiției „Cel mai Puternic Pompier”. Zeci de pompieri din România vor participa în...
Brancardierii din spitale vor primi sporurile aferente secției în care lucrează. Ministerul Sănătății a modificat Ordinul nr. 1224 /2010 – normativul de personal, anunţă Sanitas. La...
ANAF scoate la licitație mașini confiscate intrate în proprietatea statului în urma unor confiscări sau executări silite, cu preţuri accesibile pentru toată lumea. Vânzarea este directă...
Examenul de Bacalaureat 2019, sesiunea de vară, continuă săptămâna aceasta, miercuri şi joi, cu proba C – evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională. Probele...
După zeci de ani de trecut Mureșul cu brudina, locuitorii din Căpud și Pețelca vor putea privi apele rapide ale râului, de pe noul pod care...
În cadrul proiectului SUPPORT „Sprijin pentru autorități locale privind implementarea strategiilor pentru emisii reduse de carbon”, cofinanțat prin programul INTERREG EUROPE, ALEA a organizat Conferința...
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba a transmis marți, în jurul orei 17:30, o avertizare meteo Cod portocaliu de furtună, prin sistemul Ro-Alert, cetățenilor din...
Liniște și pace pe lotul II, al autostrăzii A 10, Sebeș-Turda, în punctul unde va exista o supratraversare care va face legătura între Teiuș și Căpud....
Două persoane au fost rănite ușor marți după-amiaza, în urma unui accident rutier produs pe DC47, spre localitatea Cut. Potrivit ISU Alba, SMURD Sebeş intervine la...
Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Alba anunţă că până în 21 iunie se desfăşoară prima campanie de vaccinare antirabică a vulpilor din anul...
Un proiect de lege ce intră în dezbateri la Senat prevede ca persoanele condamnate la închisoare pentru infracțiuni cu violență, dar şi pentru cele de corupţie,...