Consilierii locali din Sebeş au avut în discuţie, luni, în şedinţă extraordinară, acordarea unor tichete sociale elevilor cu situaţie materială sau socială dificilă din Sebeş şi...
Un apreciat reprezentant al comunităţii din Alba, Ioan Bolog, fost preşedinte al Camerei de Comerţ şi al UNPR – Federaţia Alba, a încetat din viaţă la...
Proiectul privind modul de organizare a licitaţiei pentru vânzarea unui teren de 35.789 mp, situat în Petreşti, în apropierea Fabricii de hârtie „Pehart”, ce a fost...
Comisiile parlamentare au stabilit, luni, un termen de 14 zile în care câinii fără stăpân sunt ţinuţi în adăposturi, după care, dacă nu sunt revendicaţi sau...
Doi deputați USL de Alba au avut poziții diametral opuse cu privire la proiectul minier de la Roșia Montană în emisiunea Sinteza zilei difuzată pe Antena3,...
Peste 100 de speologi din România şi Franţa s-au reunit, săptămâna trecută, la cea de-a 41-a ediție a Congresului Național de Speologie, organizată de Asociația Speologică...
Agenția Locală a Energiei Alba și o societate comercială din București au organizat luni o conferință de analiză, validare și diseminare a rezultatelorunui proiectului destinat formării...
AJOFM Alba transmite oferta locurilor de muncă vacante valabilă la data de 9 septembrie. Sunt disponibile posturi de inginer software, automatist, sistem informatică sau masor kinetoterapeut...
Copiii internaţi la secția de pediatrie a Spitalului Județean Alba, dar şi cei din spitalele orășenești din Sebeș și Cugir vor beneficia, din septembrie, de spaţii...
Patru tineri din Ocna Mureş, respectiv o localitate din judeţul Mureş sunt cercetaţi pentru furt după ce au fost prinşi de poliţişti în timp ce “se...
Un accident rutier soldat cu rănirea uşoară a patru persoane s-a produs duminică, la ieşirea din Blaj spre Târnăveni. Şoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului...
Un tânăr de 29 de ani din Galda de Jos s-a ales cu dosar penal după ce, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul volanului...
Liderul PNL, Crin Antonescu, preşedinte al Senatului, consideră că proiectul exploatării de la Roşia Montană nu poate fi susţinut şi că ar trebui respins. A precizat...
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al Judeţului Alba organizează, în perioada 10-13 septembrie, o serie de evenimente cu ocazia „Zilei Pompierilor din România”. Programul pregătit...
Un bărbat de 55 de ani a fost dat dispărut de la domiciliu, în weekend, după ce nu s-a mai întors la casa surorii sale din...
Inspectorii ITM Alba au sancţionat, săptămâna trecută, două firme din judeţ care au primit în muncă persoane fără forme legale de angajare. Acestea au primit amenzi...
Un bărbat de 41 de ani din Câmpeni şi-a pierdut viaţa, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce a fost victima unei agresiuni, pe o...
Reprezentanţii Primăriei Alba Iulia au prezentat luni, 9 septembrie, rezultatele proiectului „Reconstituire şi punere în valoare acces Latura de Vest Cetatea Alba Carolina, Fortificaţia de tip...
Creşterea siguranţei de circulaţie în zona intersecţiei dintre strada Mărăşeşti şi şoseaua de centură a oraşului Alba Iulia este motivul pentru care Primăria va solicita CNADNR,...
Un bărbat de 31 de ani a decedat după ce a fost strivit de un copac ce a căzut peste el. Acesta se afla la tăiat...